E toamna iar....

A câta oară spun: e toamnă iară?
A câta oară roade îmi culeg?
A câta oară ochii-mi numărară
Cocorii-n cârduri, cârduri când plecară?
Ai ştii să-mi spui acum a câta oară?

În geamul meu bat frunze-ngălbenite.
Desprinse de pe ramurile lor,
În ele văd o lume pe sfârşite
Sunt triste frunzele... sunt ruginite
Ai şti să-mi spui ceva din taina lor?

Din tot ce-a fost, rămâne-va sămânţa.
Viaţa nouă-n rodul copt, cules.
Aceasta va rămâne-n primăvară
Pentru eterna, fericita Ţară
Ca o comoară-n tainic înţeles.

A câta oară spun: e toamnă iară?
Şi-a câta oară frunze-mi bat în geam?
Când an de an cocorii se-nşirară
De ce să mai întreb a câta oară?
Îmi spun toţi anii mei desprinşi din ram!

Odată, n-oi mai întreba: "a câta oară"?
Căci forma vieţii din trecut s-a dus...
În existenţa mea spirituală
În noua şi cereasca primăvară
Nemuritor voi fi lângă Isus!