Versetul zilei

7 septembrie 2013

O floare si cateva momente de reculegere...

Maine ar fi implinit o  frumoasa varsta....Am asezat o floare pe mormant si-am ramas pret de cateva momente langa cruce. O floare si cateva momente de reculegere...e tot ce pot sa mai fac....

Cat este omul in viata, ne putem ruga pentru el, insa  odata plecat dintre noi...
rugaciunea pentru el nu isi mai are rostul. 
Mi-a venit in minte cateva versuri  pe care le recitam in adolescenta, am inceput in gand sa le recit...
Nu stiu de ce aceste versuri...poate pentru ca eram in mijlocul miilor de oamenii care stau sub glie si asteapta. Dar oare ce asteapta...?
Aceea zi mareata? Ziua aceea va fi mareata intr-adevar, dar numai pentru cei care au stiut sa pretuiasca viata.
Sunt mii de oameni fara viata, sunt mii de cruci, fiecare cu povestea lui, fiecare cu suferinta lui, insa toti acelasi sfarsit.
 Daca pe strada suntem diferiti, acolo suntem toti egali.
Oare cati dintre ei au stiut sa aprecieze viata?
Cati au luat in considerare ce spune Biblia, ca exista o viata dupa moarte?
Mi-au venit in minte aceste versuri si parca vroiam sa le spun cu glas tare sa ma auda toti....

                                                      Ce-i viata ta...?

Ce-i viata ta? E o penita
Cu care scrii mereu pe-un drum.
Si-apoi la ultima portita
Tot ce-ai scris, ca pe-o tablita,
Nu se mai sterge nicidecum.

Si vorbe-n vant si fapte rele
Raman pe veci ca-ntr-un album.
Pazit e scrisul tau de stele.
De-ai pune mari intregi sa-l spele,
Nu se mai sterge nicidecum.

In ceasul greu de judecata
Iti vei citi intregul drum.
Vei izbucni in plans deodata.
Dar nici o slova-n lacrimata
Nu se mai sterge nicidecum.

N-o poate sterge decat sange,
Dar sange sfant si nu oricum.
Ce inger trupul sau va frange?
Si-astfel, ce-ai scris, oricat ai plange,
Nu se mai sterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
Ca tu sa scapi din foc si fum!
Prin El trecutul tau dispare.
Dar daca azi nu-I ceri iertare,
Nu se mai sterge nicidecum.

Isus pe lemn rabda arsita.
Isus e pretul tau acum.
Prin El esti alb ca lamaita.
Si tot ce-a scris candva penita
Nu se mai sterge nicidecum…

Astazi, TU si EU suntem inca in viata si putem sa ne punem aceasta intrebare...
CE-I VIATA MEA ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu