8 Februarie
Rut 4.7-22
Numele biblice au uneori semnificaţii interesante. Tot astfel este în cartea Rut. Am văzut cum Naomi, care înseamnă deliciile mele (plăcerea mea - 1.2) a devenit Mara, care înseamnă amărăciune (1.20). Mahlon, primul soţ al lui Rut, înseamnă faliment, slăbiciune mare, în timp ce Boaz, al doilea soţ al ei, înseamnă contrariul: în el este putere (vezi 1 împăraţi 7.21). In sfârşit, Rut poate fi tradus (printre alte semnificaţii) cu satisfăcut. Ce nume minunat!
Legat prin firea pământească de o stare de mizerie şi de slăbiciune totală, păcătosul este adus, prin har, la o relaţie cu Hristos, Omul ceresc în care se află puterea, El fiind singurul care îl poate satisface pe deplin. Şi acest har este subliniat încă o dată de faptul că moabitul nu avea dreptul de a intra în adunarea Domnului (Deuteronom 23.3). Ei bine, Rut nu numai că este introdusă în naţiunea lui Israel, ci devine parte din familia prinţilor lui Iuda. Mamă a lui Obed, care înseamnă „cel care serveşte" (v. 17: sau „închinător"), ea avea să fie străbunica lui David şi să ocupe un loc în genealogia Domnului Isus. Acelaşi har există şi astăzi, permiţând păcătosului ca, fără a avea vreun drept, să intre în familia lui Dumnezeu, fiindu-i dăruit un Răscumpărător.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu