Versetul zilei

31 august 2012

Hrana ta zilnica !


31 August Numeri 19.11-22
Puterea apei care conţinea cenuşa viţelei era pe măsura feluritelor împrejurări în care a avut loc întinarea în timpul călătoriei prin pustiu. Atingerea unui trup mort sau a unor oseminte omeneşti corespunde, în cazul nostru, unui contact cu corupţia şi violenţa acestei lumi. Manifestările „cărnii" se pot arăta în familie (cortul: v. 14), deci mare atenţie la copii, aceste „vase deschise", atât de uşor de întinat (v. 15; Luca 17.2). Ele pot apărea şi afară, la slujbă (pe câmp: v. 16). O mică înşelăciune, o defăimare, un cuvânt nebunesc sau o glumă nepotrivită (Efeseni 5.4) - fiecare poate face lista acestor mici „oase" (v. 16), manifestări carnale pe lângă care trecem adesea fără a le acorda atenţia. 
Ei bine, credinciosul este întinat prin aceste scăpări. Ele nu par prea importante pentru cei care nu-L cunosc pe Isus, dar noi, care îl iubim, le luăm în serios, pentru că ne amintim că El a suferit şi a murit pentru a ispăşi şi cele mai mici lucruri. De fiecare dată trebuie să înnoim ceea ce corespunde acestui lung proces de curăţire: judecata de sine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi o nouă recunoaştere a eficacităţii lucrării lui Hristos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu