4 Aprilie Exod 6:9-30
In v. 6 - 8, Dumnezeu i-a dezvăluit lui Moise întreg planul Său de mântuire, ca o consecinţă a noului nume, DOMNUL, pe care Şi l-a luat în relaţie cu Israel. Şi acest plan de mântuire este încă o dată certificat prin semnătura Sa: „Eu sunt DOMNUL ". „Eu, Eu sunt Acelaşi, care îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aminţi de păcatele tale" va confirma Dumnezeu în Isaia 43.25. Este trist să remarcăm că Israel, „din cauza descurajării" (v.9 ; a nerăbdării; sau a neliniştii duhului), nu ascultă. Este prima manifestare a necredinţei acestui popor, urmată, vai, după cum vom vedea, de un şir lung de căderi similare (Psalmul 106.7).
La rândul său, Moise este din nou îngrijorat şi descurajat. Credinţa lui nu este în măsură să-şi însuşească Numele şi promisiunile DOMNULUI.
Atunci Dumnezeu îşi îndreaptă atenţia spre ai Săi. Ei sunt amestecaţi cu străinii, dar ochii Lui îi disting şi Ii face plăcere să-Şi amintească de numele lor. „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi" (2 Timotei 2.19). Şi să ne mai amintim şi versetul care este o încurajare pentru credincioşi, orice vârstă ar avea ei: „Ochii Domnului privesc spre cei drepţi şi urechile Lui sunt deschise la strigătul lor" (Psalmul 34.15; 1 Petru 3.12).
Avem aici numele mai multor membri ai familiei lui Levi care, fie în bine, fie în rău, au jucat un rol important în istoria lui Israel: Core şi fiii săi, cei patru fii ai lui Aaron, Fineas...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu