21 Aprilie Exod 15:1-16
Ce corespondent are acest pasaj cu privire la Marea Roşie în istoria celor răscumpăraţi de Domnul?.... în mod cert lucrarea lui Hristos şi eliberarea noastră!
In timp ce Pastele prezintă aspectul eliberării de sub judecata lui Dumnezeu şi II arată pe Dumnezeu împotriva păcatului, Marea Roşie ilustrează salvarea păcătosului de sub puterea lui Satan şi II arată pe Dumnezeu pentru păcătos.
Moartea este învinsă; poporul lui Dumnezeu este de acum luat din acest „veac rău", înălţat cu Hristos, de cealaltă parte a morţii. Hristos nu este numai Cel care eliberează, ci şi Cel care dă tonul laudelor în mijlocul Adunării (Psalmul 22.22; Evrei 2.12).
„Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului această cântare" (v.l). Este prima cântare din Scriptură. Cum ar fi putut poporul să cânte sub poverile egiptene (Ps. 137.4). Acum însă bucuria umple inima tuturor răscumpăraţilor.
Sub conducerea lui Hristos, adevăratul Moise, ei au privilegiul de a-L lăuda pe Cel care i-a salvat de talazurile morţii şi de puterea vrăjmaşului. Pe tot parcursul istoriei lui Israel - iar pentru noi în toată eternitatea - va fi celebrat Cel care a secat marea, apele adâncului celui mare şi care „a făcut adâncurile mării o cale de trecere pentru cei răscumpăraţi" (Isaia 51.10).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu