Am un obicei, in fiecare dimineata imi scot capul pe geam si privesc rasaritul.
Iubesc sa fac acest lucru si de fiecare data imi vine in minte cuvintele pe care Dumnezeu le-a spus lui Iov:
Undeerai tu când am întemeiat pământul?
Spune, dacă ai pricepere.Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
Unde eram eu...? Unde era-i tu?
Daca Dumnezeu n-ar ingadui viata peste noi, am putea noi sa ne bucuram in fiecare zi de acest rasarit de soare? Am putea sa mai vedem lumina zilei fara EL?
Omul crede ca i se cuvine tot si ia viata ca si cum e dreptul lui. Dar nu este asa!
Noi avem viata pentru ca EL ne da viata!
Nu pentru meritul nostru, ci pentru meritul Fiului Sau ISUS Hristos!
De-aceea sa-I multumim si astazi pentru acest rasarit minunat si Harul Lui sa fie si astazi peste toti cei ce-L iubesc pe Domnul!
„Ascultă-mi rugăciunea, ... — strigă cel credincios din adâncul necazului - nu-mi ascunde faţa Ta,... răspunde-mi". Ce contrast între această nelinişte şi siguranţa plină de pace pe care o poate avea astăzi creştinul! Cel credincios este sigur că are întotdeauna acces, prin Isus, la Tatăl (Evrei 4.16). Şi totuşi, ar trebui să fie însufleţit de o aceeaşi puternică dorinţă de comuniune: „sufletul meu însetează după Tine, ca un pământ uscat" (v. 6; comp. cu
Psalmul 63.1). Da, în fiecare zi, chiar de dimineaţă, am nevoie să aud nu numai Cuvântul lui Dumnezeu, ci bunătatea Lui, deschizându-mi inima pentru a-L asculta (v. 8). Acest sentiment al dragostei Domnului îmi va întări încrederea în El şi mă va face întâi să-L rog să-mi arate drumul Lui, apoi să mă conducă pe el. Dacă pe El Î1 numesc Dumnezeul meu, şi pe mine, slujitorul Lui (v. 12), aceasta mă angajează să fac ce-I place Lui. Înainte de toate însă trebuie să fiu învăţat de El, apoi Duhul Său cel bun „să mă conducă într-o ţară a dreptăţii" (v. 10). In realitate, aceste cereri sunt legate unele de altele. Pe de o parte, comuniunea cu Domnul este necesară pentru a-I cunoaşte voia, iar pe de altă parte, nu putem gusta comuniunea decât ascultând de această voie!
In ultima vreme cred ca fiecare dintre noi vedem ca rata mortalitatii a crescut foarte mult si in mod special varsta este foarte timpurie. Motivele pot fi diverse, incepand de la alimentatie, stres, accidente si alti factori care provoaca moartea. Nu sunt eu in masura sa analizez aceasta problema insa ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca oricand si oricine putem pleca din aceasta lume intr-o clipita si asta ”fara drept de apel”
Saptamana aceasta au fost 5 decese la noi in biserica si unele dintre ele ne-au luat chiar prin surprindere pe toti. Una dintre surori, 57 de ani a fost chiar sotia prezbiterului nostru. O moarte care ne-a luat prin surprindere, insa aceasta moarte nu ne-a facut sa ne pierdem cumpatul.
Daca nu as fi trecut si eu pe acest drum...sa pierzi pe cineva drag, n-as putea sa vorbesc despre aceste lucruri, insa trecand pe aici, realizez ca daca nu il ai pe Domnul langa tine in astfel de momente..esti pierdut.
Ieri a fost inmormantarea, astazi fratele era in biserica si dadea indemnul sa ne rugam pentru cei care trec prin suferinta. Suferinta....? Chiar el care tocmai si-a pierdut sotia?
Desigur, uneori esti infrant de durere si parca iti vine sa-I pui intrebari Domnului. ”de ce”, insa daca esti ancorat si te sprijinesti doar pe El, n-ai sa faci acest lucru niciodata.
Vazandu-l azi stors de durere, dar in acelasi timp plin de nadejde, mi-am amintit de clipele dureroase prin care am trecut eu. Era la fel, o moarte subita, in floarea vietii a lasat in urma lacrimi. Era tot pe final de saptamana inmormantarea si urma ziua de duminica. Am fost intrebata de rude, cei care erau inca in preajma mea, daca vreau sa stau acasa...si am zis ca nu. Din contra, imi amintesc ca am cerut Domnului putere si in aceea dimineata de duminica am cantat o cantare.
Am cantat-o pana la final, cu lacrimi in ochi, dar stiam ca de-aici incolo Domnul imi va fi tot, si prieten, si sot, si mama, si tata. El va fi adapostul meu.
Si asa a afost!
Cantarea pe care am cantat-o spune asa;
1. Când pe marea vieţii eu, trecut-am grele încercări Când necazul s-a ivit, Domnul, El m-a smerit mai mult /: În singurătatea grea, plângea inima mea de dor După harul Domnului să-mi vină în ajutor. :/
2. Când în largul mării am fost, malul eu l-am dorit mereu Dar furtuna s-a ivit, Domnul, El m-a smerit mai mult /: Când aproape-am fost de mal, a mai venit un val din larg Ce m-a dus în depărtări prin alte încercări mai mari. :/
3. Dar în tot necazul meu, Domnul m-a ocrotit mereu; El m-a scos cu Mâna Sa din încercarea grea, chiar El! /: Braţul Său mântuitor m-a ridicat din valul greu, Sufletul El l-a salvat din marea de păcat. :/
4. Înspre Domnul am strigat, din val m-a ridicat chiar El, Valul mării furios Domnul l-a liniştit pe loc ; Câte zile voi avea în toate îl voi lăuda pe El ; El m-a scos cu mâna Sa din încercarea grea. Braţul Său mântuitor m-a ridicat din valul greu Sufletul El l-a salvat din marea de păcat.
Dragul meu cititor, daca treci prin momente grele, indiferent care ar fi ele si de ce natura sunt problemele tale, as vrea sa iei aminte la aceste cuvinte. Nimeni nu te va ajuta, nimeni nu-ti va da putere sa mergi mai departe, decat DOMNUL!
Ia-l pe Domnul scutul tau, fa-l adapostul tau si-n vreme de incercare vei avea putere sa mergi mai departe.
Fiti binecuvantati, toti acei care-l iubiti pe Domnul!
Niciodată nu-L vom plictisi pe Domnul vorbindu-I. Dimpotrivă, rugăciunea unui credincios este o mireasmă plăcută pentru El (v. 2; comp. cu Apocalipsa 5.8).
Dar, vai, din gura noastră pot ieşi, de asemenea, cuvinte amare! Fără ajutor de sus, nimeni nu-şi poate stăpâni limba (Iacov 3.8,9). „Pune, Doamne, o strajă gurii mele", cere aici omul lui Dumnezeu. Totuşi, gura nu face altceva decât să traducă ceea ce clocoteşte în inimă (Psalmul 39.1-3). Inima de asemenea trebuie ,păzită" cu atenţie, pentru a nu fi înclinată spre vreun lucru rău (v. 4). In ce priveşte mustrarea, să ştim să o privim nu ca pe o lovitură dată amorului propriu, ci ca pe o favoare, ca pe „un untdelemn minunat", păstrat de Domnul pentru ai Săi (v. 5; comp. cu 2 Samuel 16.5,10; Galateni 6.1). Psalmul 142. Urmărit de Saul, David se ascunde în peştera Adulam (1 Samuel 22; Psalmul 57). Împreună cu tovarăşii lui, rătăceşte „în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului" (Evrei 11.38). Orice refugiu omenesc este pierdut pentru el (v. 4).
Insă credinţa pe care o are îi permite să strige:, .Doamne, ...Tu eşti scăparea mea" (v. 5).
„Cei drepţi mă vor înconjura" (v. 7). Hristos, adevăratul David, îi va introduce, împreună cu El, în glorie, pe aceia pe care i-a îmbrăcat în propria Sa dreptate.
Psalmi, 39:4 -7
„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”
Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.
Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.
Am primit o lucrare și la randul meu vreau s-o împărtășesc cu dumneavoastră. Poate ca nu te interesează dragul meu, dar eu îmi fac datoria, iar tu faci ce vrei. Cine are urechi, să audă!
Ianuarie, 2016.
Un semnal de alarma pt copiii Domnului, Isus Hristos e Domnul. Sunt Domnezeu care lucrez tainic in mijlocul tau, poporule!
Da iata, tu ca om muritor nu-mi poti patrunde Lucrarea Mea, tu nu stii ce-ti sta inainte, dar in bunatatea Mea iti fac de cunoscut o frantura din taina vremii....Pastreaza legatura cu cerul si cheama-Ma!!!
In aceasta vreme(zice Domnul) caci va fi cercetat pamantul si un val va chema alt val. Vreau sa fac apropiere de Mine ca sa fiu strigat, sa fiu chemat dintr-o inima curata. Nu va fi cort neincercat, suflet neincercat, caci o cumpana a incercarii este pusa in acest an(2016) si unii vor suferi chiar pentru credinta. Este vremea de cernere, vreau sa incerc pentru ca vine vremea cand voi culege roadele. Vreau sa fac proba poporului meu si iata voi ingadui peste tara aceasta(Romania) prigoana!!!
Oamenii legii lucreaza la planul acesta poporule!!
De-o buna bucata de vreme in ceasul usilor inchise, s-a intocmit un cod de legi care vor fi decretate una dupa cealalta si puse in aplicare caci nimic nu le va mai putea sta in cale. O mare schimbare se va face cand dreapta mea se va retrage, jalea va intra in popor, durerea si stramtoarea. Evenimentele se vor desfasura cu repeziciune si se va face alegerea in popor, dar multi isi vor semna sentinta lepadarii, iesind din numaratoarea poporului Meu pentru todeauna. Caut strajeri care sa-mi faca trezirea in popor pentru ca-i scurta vremea de pregatire in care vreau ca pe ai mei sa-i imbrac cu putere de rezistenta pentru a putea ramane in capul oaselor in ceasul intunericului in care cel rau cauta sa-si faca lucrarea lui. Ferice de cel intelept care va lua aminte la sfatul Meu si va pretui aceasta vreme de pregatire care se apropie de final. Da poporule, trambiteaza la cei care stau in jurul tau, nu sta nepasator!!!!
Duceti vestea mai departe ca acest semnal de alarma sa fie auzit din loc in loc si cei care-si vor viata, sa intre grabnic in odaita.
Acest psalm ne permite să întrevedem cât va avea de suferit rămăşiţa credincioasă în timpul greu al necazului celui mare. Harul lui Dumnezeu ne-a păzit, până acum, de prigoană în ţara noastră. Dar uneori este bine să ne punem această întrebare: dacă mâine va trebui din nou să sufăr pentru că sunt creştin, aş mai dori eu atunci să port acest nume?
De altfel, niciodată să nu uităm că avem de-a face neîncetat cu vrăjmaşi cu atât mai periculoşi, cu cât ne sunt mai familiari. Despre acest om rău, violent (v. 1), care se gândeşte la rău (v. 2), care-şi ascute limba ca un şarpe (v. 3) şi care încearcă să-mi împiedice paşii (v. 4), epistola către Romani îmi relevă un lucru înspăimântător: el locuieşte în propria mea inimă (Romani 3.13; 7.17).
Dar aceeaşi epistolă conţine, dacă am putea spune aşa, invitaţia la decesul lui (citiţi Romani 6.6). Moartea m-a scăpat de „omul cel vechi"; deci nu mai trebuie să mă lupt cu el, ci să-1 socotesc ca răstignit împreună cu Hristos. Cât despre vrăjmaşul din afară, Satan, tot Dumnezeu mă apără de el. „Domnul Dumnezeu este tăria mântuirii mele, - spune cel credincios - Tu mi-ai acoperit capul în ziua bătăliei" (v. 7). „Coiful mântuirii" este o piesă indispensabilă a armurii complete a lui Dumnezeu (Efeseni 6.17).
