Vreau sa devin si sa raman copil!

„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor"

Matei 18:3

Cati oare nu dorim sa ajungem in Imparatia lui Dumnezeu?

Cred ca, TOTI vrem acest lucru.

Insa Biblia pune o conditie: "dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor"

In viata de credinta fiecare am avut un inceput si cu siguranta, daca a existat  realmente o nastere din nou, atunci am avut si aceasta experienta in care ne-am simtit ca niste copilasi. 

Am iubit neconditionat si-am ajutat fara sa asteptam ceva in schimb, am facut bine fara sa asteptam vreo rasplata, ne-am rugat, am plans, am simtit unii pentru altii, fara sa ne spuna cineva ca trebuie sa facem acest lucru, pur si simplu, asa ne-a indemnat inima. Am trait toate acestea sentimente, aidoma ca un copilas.

Pe masura ce am capatat vechime pe calea credintei, treptat, treptat am inceput sa inabusim cate o pasiune, iar mai apoi a inceput sa se stinga rand, pe rand.

Am lasat-o mai moale cu ajutatul, ca "doar n-om fi doar noi", am renuntat sa-i mai amintim in rugaciune pe cei de langa noi, pe frati, surori, prieteni, pe motivul ca, "doar nu citim pomelnicul", am renuntat sa mai facem atata bine, pentru ca "in schimb am primit doar rau", si uite-asa ne-am maturizat, ca doar n-o sa ramanem copii.

Acum maturizarea spirituala este buna, insa inima trebuie sa ramana ca cea a unui copilas. 

Pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu, Scriptura ne spune ca trebuie sa devenim, CA  niste copilasi, insa nu este suficient, trebuie sa si continuam in starea de umilinta si de sinceritate  ca cea a unui copilas.

Numai asa vom putea progresa pe calea credintei si a Imparatiei!

Cand vei aduce izbavire?

Atunci cand tu intinzi paine si primesti in schimb pietre, continua sa dai paine, dar de data aceasta foloseste-ti cu ambele maini!

Atunci cand te rogi in taina pentru o persoana, iar ca raspuns la rugaciune primesti jigniri continua sa te rogi si mai mult, dar de data aceasta iti iei si zi de post!

Atunci cand tu binecuvintezi si in schimb primesti blesteme, binecuvinteaza-l si mai tare!

Dumnezeu asculta rugaciunile si mai mult aduce si izbavire.

Ps.34:4

Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.

Poate ca iti pui intrebarea, cand ? Cand, Doamne vei aduce izbavire? 

Eu am gasit raspunsul: 

 „Atunci când va veni vremea hotărâtă”, zice Domnul, „voi judeca fără părtinire"

Ps. 75:2 

Hrana ta zilnica!

21 NOIEMBRIE
Marcu 1.1-13
Evanghelia după Marcu este Evanghelia Robului desăvârşit. Aici nu găsim relatate nici istoria naşterii Domnului lsus şi, cu atât mai mult, nu genealogia Sa, câtă vreme, pentru aprecierea unui rob, calităţile luate în seamă sunt doar ascultarea, credincioşia, promptitudinea... însă chiar de la primele cuvinte, El este desemnat ca fiind Fiul lui Dumnezeu, pentru ca cititorul să nu se înşele asupra Persoanei a Cărei lucrare smerită o va găsi relatată: este deci vorba de un rob de bunăvoie: „Fiind în chip de Dumnezeu", lsus a luat El însuşi „chip de rob" (Filipeni 2.6,7).
Precedat de mărturia lui Ioan, Domnul îşi începe slujba imediat, astfel că acest cel dintâi capitol este caracterizat de folosirea cuvântului „îndată" (de unsprezece ori).
lsus Se supune botezului. Deşi „sfânt, fără răutate, fără pată" (Evrei 7.26), El îşi ia locul printre păcătoşii care se pocăiau. Dar, pentru a nu fi confundat cu aceştia, Dumnezeu face din ceruri o declaraţie solemnă cu privire la „Sfântul Său Slujitor, lsus" (Fapte 4.27,30), declaraţie care se face auzită înainte ca El să-Şi fi început lucrarea. Nu se spune: în Tine voi găsi, ci: „ îmi găsesc plăcerea".
După aceasta, lsus este „mânat" de Duhul în pustiu, pentru a-1 lega acolo pe Vrăjmaşul care ne ţinea în robie (vezi cap. 3.27). Pretutindeni pe unde păcatul ne-a târât pe noi, dra-gostea şi ascultarea L-au condus pe lsus, pentru a ne elibera.

Cerere de rugaciune!

Va rog frumos sa ma sprijiniti in rugaciune pt. ca ma simt foarte singur, am ramas singur la parinti. Mi-as dori sa-mi dea si mie Domnul o sotie. 

Biserica din care fac parte este una foarte mica de la tara si nu sunt decat frati in varsta si copii.

Aceasta este dorinta unui tanar!

In urma cu doi ani am scris pe blog despre aceste cereri de rugaciune care pot fi aduse inaintea lui Dumnezeu prin intermediul acestui blog, fie printr-un mesaj prin email. Mesajul este aici:

http://maiexistaosansa.blogspot.ro/

 Poate ca multi nu doresc sa-si faca publica dorinta, poate ca unii nu au indrazneala, insa atunci cand treci peste toate aceste impedimente si ai curajul sa ceri si altora sa ti se alature in rugaciune, Dumnezeu asculta.

Nimeni nu este atat de fericit incat sa nu isi mai doreasca fericire, nimeni nu este atat de sanatos incat sa nu aibe nevoie de sanatate, niciunul din noi nu este atat de intelept incat sa nu avem nevoie sa mai cerem Domnului intelepciune si exemplele ar putea continua.

Toti avem nevoie de ceva, insa nu toti avem curajul sa cerem ajutorul in rugaciune.

Alaturi de acesta cauza a acestui tanar, aduc si eu inaintea Domnului doua persoane care au nevoie de rugaciunile noastre.

Doua surori tinere, bolnave de cancer, una din Timisoara si una din Arad.

Daca sunteti atat de sanatosi incat nu mai aveti nevoie si motiv pentru rugaciune, iata ca v-am dat pe lista d-tra trei persoane, fiecare cu cauza lui. 

Dumnezeu este acelasi, El nu s-a schimbat, de-aceea eu cred ca si astazi mai face minuni, trebuie doar sa credem.

In Psamul 34, David spune asa frumos:

Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.

Dumnezeu nu numai ca ne asculta dar ne si izbaveste! 

Doamne asculta cererile noastre si cerem izbavirea Ta!

Care-i prima?

Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”;
şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.
Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 

Marcu 12:28-31

 

Nu stiu daca s-a vorbit vreodata mai mult despre altceva, decat despre aceste doua  porunci,
"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta" si, 

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"

In cartea Exod sunt scrise cele zece porunci si pe parcursul intregii Scripturi le mai intalnim in anumite situatii, insa porunca aceasta referitoare la dragoste o gasim in Noul Testament de nenumarate ori.

Sa iubesti pe Dumnezeu si  pe aproapele tau!

Cred ca aici avem o mare problema multi. Iubim pe Dumnezeu din toata inima, insa treaba cu aproapele...."mai ramane de vazut". Citind atenta acest pasaj constat ca de fapt avem o mare problema aici.Mintim atunci cand spunem ca iubim pe Dumnezeu cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea. 

Sa iubesti pe Dumnezeu si  pe aproapele tau, de fapt este o singura porunca. Amandoua merg mana in mana si nu se poate una fara alta.

Nu putem spune ca iubim pe Dumnezeu, dar pe aproapele nostru nu.Uitati-va la continuarea vers. 31. Am putea spune ca este un dezacord intre cele doua cuvinte din fraza urmatoare:

" Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 

"porunca"-singular

"acestea"-plural

Credeti ca este o greseala de traducere? Nicidecum !

Este o porunca care merge impreuna, una cu cealalata, ESTE INIMA INCHINARII!

Mai mult, nu pot sa nu imi amintesc de versetul din 1 Ioan 4:20, "Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?"

Cu alte cuvinte, daca am ales sa-l iubesc pe Dumnezeu, TREBUIE sa iubesc si pe cel care poate- "ma enerveaza"

Iubiti-va mult!

 

 

Hrana ta zilnica!

20 NOIEMBRIE
Plângerile lui Ieremia 5.1-22
În această ultimă plângere, „rămăşiţa" poporului îşi face o tristă şi umilitoare descriere a stării sale, fără să ascundă nimic. Nu numai părinţii lor (v. 7), ci ei înşişi au păcătuit şi suferă pedeapsa (v. 16). Aici trebuie să ajungă atât un necredincios, cât şi un credincios care a căzut într-o greşeală. Cu siguranţă, toţi cunoaştem din experienţă lucrarea penibilă pe care Dumnezeu trebuie s-o împlinească în conştiinţele noastre, în calea căreia mândria noastră se aşază deseori ca un obstacol. Dar, spre deosebire de cei necăjiţi din acest capitol (v. 22), în clipa când noi ne mărturisim păcatele, ştim că Dumnezeu ne-a iertat deja, pe baza lucrării Domnului Hristos.
Totuşi, aceste versete, ca de altfel întreaga carte, ne prezintă mai cu seamă aspectele păcatului colectiv. Şi ne ducem cu gândul la răul care s-a extins în Biserică asemenea aluatului, la mondenitate, la falimentul care a rezultat din aceasta şi ale cărui jalnice efecte morale sunt la fel de lamentabile precum tabloul acestui capitol. O, dacă am fi preocupaţi de gloria Domnului, nu am putea rămâne indiferenţi în faţa unei aşa dezolante stări a lucrurilor. Să ne dea El inimi cu adevărat smerite, dar totodată încrezătoare într-un Dumnezeu care nu Se schimbă niciodată (v. 19).

Chiar si acolo-n vale!

Ramai in opozitie!

Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
 1 Corinteni 9:24 
Am citit fiecare dintre noi acest verset de multe ori si sunt convinsa ca de fiecare data, Dumnezeu ne-a vorbit din el  intr-un mod special. Nu stiu, poate imprejurarile in care ne aflam sau evenimentele prin care tocmai am trecut m-au facut sa inteleg ca, viata in sine este asemeni a unui maraton in care noi, suntem alergatorii. 
Fiecare din noi are o destinatie, chiar si cel mai debusolat om pe care il intalnim. Si el alearga spre ceva, chiar daca nu stie exact spre sau a pierdut  poate reperele, insa el alearga.
Ori a alerga fara o tinta, inseamna munca in zadar!
Nu am fost vreodata mare sportiva, insa imi amintesc ca in anii de generala , clasele V-VIII, nu mai retin exact in ce an, bineinteles asta se datoreaza faptului ca nu am primit nici un fel de premiu, dar am participat la etapa pe judet la un concurs de alergare.Imi amintesc ca dupa ce m-am inscris la acel concurs, mi s-au comunicat si regulile concursului.
Mi-a venit in minte aceasta amintire, tocmai pentru ca in mintea mea erau cateva intrebari.
Ce trebuie sa stim sau ce trebuie sa facem atunci cand ne-am inscris la un astfel de maraton?
Care sunt regulile sau cum trebuie sa alergam ca sa putem castiga premiul?
Un lucru este cert, reguli exista, iar ele trebuie respectate, asta daca vrem sa ramanem in cursa.
Dumnezeu ne-a lasat Cuvantul si in El sunt o multime de invataturi si de porunci care, daca sunt respectate si pazite ne pot face sa urcam pe podium si sa savuram momentele victoriei.
Ma uit in jurul meu cu tristete si durere spun, dar tot mai multi abandoneaza pista si parasesc cursa, tocmai pentru ca au hotarat sa nu respecte regulile si sa nu pazeasca poruncile date.
Ca si la un maraton propriu-zis, si in alergarea  catre cer, nu exista loc de negocieri, nu exista preferinte, nu exista relatii, acolo trebuie doar sa alergi si sa castigi.
Intr-adevar, intr-o lume in care valorile bune sunt inversate, si aici ma refer la toate valorile, fie ele morale sau spirituale, este foarte greu sa ramai credincios si fidel pana la capat, dar daca doresti premiul atunci, TREBUIE sa ramai statornic.
Crede, cand ceilalti se indoiesc!
Fa-ti planuri, cand ceilalti se-amuza!
I-a decizii, cand ceilalti amana!
Incepe, cand ceilalti taraganeaza!
Zambeste, cand ceilalti se incrunta!
Insista, cand ceilalti renunta!

Alearga in asa fel incat alergarea sa nu-ti fie zadarnica, alearga ca unul care-ti cunosti tinta, alearga ca unul care iti cunosti rasplata!
Premiul nu-l poate castiga decat acel care incepe, care da tot ce are si cel care nu renunta niciodata!
 Succes in alergare!