Versetul zilei

30 iunie 2012

Hrana ta zilnica!

30 Iunie Levitic 13.9-28
Pentru a se putea pune diagnosticul de lepră, bolnavul trebuia să prezinte două simptome: piele albă, care ne face să ne gândim la declinul spiritual care îşi are izvorul în pierderea comuniunii cu Dumnezeu. Cu cât aceasta este mai adâncă în carne, ea indică faptul că defectul nu este superficial, ci trădează un rău profund. Dar, lucru paradoxal şi totodată dificil de înţeles, dacă o singură pată era suficientă pentru a-1 face pe un lepros necurat, din clipa când era „acoperit tot trupul", putea fi declarat curat. Şi aşa şi este; întocmai unui biet lepros, care de multă vreme îşi acoperea rănile şi acum nu şi le mai poate ascunde, omul, nevoit să se recunoască in totul necurat, poate fi declarat curat de către Dumnezeu în virtutea lucrării lui Hristos. „Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am acoperit nelegiuirea", spune psalmistul, „şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu" (Psalmul 32.5). Dar apariţia „cărnii vii" aducea o nouă contaminare, aceasta simbolizând eforturile zadarnice ale firii vechi de a se face mai bună. In cap. 5 din Luca (v.12, 14), „un om plin de lepră" venit la Isus este imediat curăţit şi Domnul îl invită să aducă mărturie conformându-se cu instrucţiunile din cap. 14 al cărţii noastre.

29 iunie 2012

AMMC !!!

 Tare mult avem tendinta si aud tot mai des multe rugaciuni, care contin inca de la inceputul lor numai cereri. 
Caruia  dintre noi ii place sa-si auda copilul numai..."tata da-mi", "mama fa-mi"...?
Nu v-ar placea sa auziti si "tata te ador", "mami esti minunata", "tata, iarta-ma te rog", "mami, multumesc "...

 Tot ceea ce trebuie sa contina o rugaciune este: AMMC
A -Adorare
M-Marturisire
M-Multumire
C-Cerere
ADORAREA-da tonul intregii rugaciunii.
MARTURISIREA-numirea greselior noastre.
MULTUMIREA-exprimarea recunostintei.
CEREREA-invocarea ajutorului.

Weekend minunat !

 Viseaza ca si cum ai trai vesnic...dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai !
Seneca spunea: "Sa ne multumim cu ce avem, fara a face comparatii, niciodata nu va fi fericit acela pe care-l va chinui fericirea mai mare a altuia."
Asa ca...sa multumim in toate si pentru toate !!!!
Weekend fericit !

Rata de balta sau rata scufundatoare ?

   Azi de dimineata am citit ceva inainte de a pleca la servici.Desi am crescut la tara, (dar nu stiu cat inflenteaza asta), stiu ca ratele sunt de doua feluri: rate domestice si rate salbatice. Azi citeam  o istorioara despre aceste pasari. Exista rate de balta si rate scufundatoare. Amandoua  sunt rate, dar totusi au ceva deosebit. Cele de balta, cum sunt cele salbatice si cea roscata, inoata pe tarmul baltilor si al lacurilor si  se hranesc cu ceea ce este la suprafata apei, pe cand ratele scufundatoare  se hranesc cu plante care se gasesc pe fundul apei. Citeam ca aceste rate se pot scufunda uneori si 50 de m in adanc pentru a-si procura hrana.

   Ma gandeam ca si noi crestini suntem asemenea ratelor.Multi dintre crestini se multumesc cu hrana spirituala superficiala, iau  ce este la suprafata si se multumesc chiar cu ceea "ce le vine pe tava" (ca sa folosesc o expresie mai uzuala). Altii sunt asemeni ratelor scufundatoare.Cauta sa cunoasca mai mult, si mai mult , si zi de zi se adancesc in Cuvantul lui Dumnezeu pentru a-l cunoaste si a-l intelege mai mult.
Hranindu-te doar cu ceea ce ai la indemana, niciodata nu poti creste spiritual. Si sufletul este asemeni trupului, daca te hranesti doar cu lichide, niciodata nu vei pune kilograme pe tine
   La fel este si cu sufletul nostru !!!
   Ca sa cresti spiritual ai nevoie de o hrana bogata, si asta nu o gasesti decat adancindu-te in adancul Cuvantului lui Dumnezeu. Vorbeam cu cineva  in urma cu ceva saptamani, si spuneam ca sufletul are nevoie de hrana foarte puternica in ziua de azi, daca vrei sa ramai neclintit pe cale, bineinteles asta daca vrei sa iti urmaresti telul vietii..."DE A NU-TI PIERDE VESNICIA".
  Traim zile tot mai grele si diavolul se lupta pentru sufletele noastre zi de zi. Daca nu ai hrana puternica, nu poti rezista in fata incercarilor si a ispitelor care ne inunda viata.
  Hrana puternica o gaseti doar adancindu-te in Scriptura si comorile adevarurilor Cuvantului lui Dumnezeu se gasesc la adancime !
   Nu te multumi asemeni ratelor de balta, fi o rata scufundatoare si cauta-ti hrana sufletului in adancimea Scripturilor !!!!

Hrana ta zilnica!

29 Iunie Levitic 12.1-8; 13.1-8
Pentru a ne arăta resursele divine pregătite înainte de apariţia păcatului, Leviticul prezintă jertfele şi preoţia înainte de păcat. Capitolul 11 ne învaţă să veghem, ca să nu fim contaminaţi de necuraţii din afară. Dar răul nu este numai în jurul nostru, ci şi înăuntrul nostru; vrăjmaşul nostru este deja înăuntru. Capitolul 12 ne face cunoscut caracterul lui ereditar: „Iată, am fost născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea" (Psalmul 51.5). Firea păcătoasă a lui Adam s-a transmis la întreaga rasă; un nou-născut este un potenţial păcătos înainte de a comite vreo faptă condamnabilă şi are nevoie de jertfa lui Hristos tot atât de mult ca un adult.
Capitolele 13 şi 14 spun despre lepră, care întotdeauna reprezintă păcatul sub formă de întinare. Lepra: boală care distruge trupul, contagioasă, înspăimântătoare, anulând sensibilitatea, incurabilă! 
Înaintea lui Dumnezeu, păcatul are aceleaşi trăsături; el se exprimă prin fapte şi cuvinte, chiar şi la credincioşi. Exemple: în Maria, calomnie (Numeri 12.10); în Ghehazi, lăcomie şi minciuni (2 Regi 5.27); în Ozia, mândrie spirituală (2 Cronici 26.20).

28 iunie 2012

Angeli - Vreau sa vad chipul Tau

Dintre atatea hotare care sunt pe pamant
Ma indrept catre zare, caci eu Doamne vreau sa fiu sfant
Si din mii de dorinte ce se nasc si apoi pier 
Numai una-mi ramane, Doamne vreau sa merg in cer

Refren:
Vreau sa vad chipul Tau e dorinta ce o am pe pamant 
M-ai creeat pentru cer sa fiu sfant
Vreau sa vad chipul Tau e dorinta ce o am pe pamant 
M-ai creeat pentru cer sa fiu sfant

Cu dorinta in suflet sa Te intalnesc
Cred cuvintele tale si poruncile le implinesc
Sunt cu tine mereu nu te teme mi-ai spus
Si atatia prieteni ma vegheaza de sus

Pana cand v-a veni ziua sa Te-ntalnesc
Indraznesc sa Te rog nu lasa sa ma ratacesc
O faclie sa faci din intreg trupul meu
Si de Duhul Tau sfant sa fiu locuit mereu

Oameni speciali in momente speciale !

    Insasi  expresia  aceasta..."oameni deosebiti in momente deosebite", suna asa  frumos....!
Nu vi s-a intamplat  in viata  sa va ramana cineva...o persoana  speciala inimii dumneavoastra...?  Mie, DA...!
Poate ai o persoana speciala in viata ta, sau ai ramas o persoana speciala in viata cuiva. Dar ca o  regula, acest sentiment  ramane reciproc...este special ...si esti special, pentru ca intr-un anumit moment, ai facut ceva special!
"Ca sa devii un om special, trebuie sa faci ceva special !"
In Coloseni  4:7-12
  "Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă mângâie inimile.
 L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios şi preaiubit, care este dintre ai voştri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici.Aristarh, tovarăşul meu de temniţă, vă trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, vărul lui Barnaba şi Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere.
Epafra, care este dintre ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu."

Pavel  da in acest text o insiruire de nume care, pentru noi sunt doar cateva nume fara semnificatie, dar pentru el sunt cativa oameni speciali.
Tihic-mangaietorul de inimi !
Onisim- fratele credincios !
Aristarh- tovarăş de temniţă !
Iust-lucrator al Imparatiei lui Dumnezeu !
Epafra-rob in rugaciune !
Toti acestia au fost pentru Pavel oameni speciali in momente speciale !
Toti avem la un moment dat in viata un moment special, si aici nu ma refer la momentele de bucurie( acolo ne descurcam si singuri)...ci avem momente de incercari, momente de necaz, de singuratate, de boala, momente grele cu alte cuvinte, si atunci avem nevoie de oameni care sa ne fie alaturi.
Acesti oameni fac ceva special...si atunci ei devin speciali in viata noastra !
Intrebarea este, suntem noi speciali in viata cuiva?
Am fost si noi ca un Tihic, mangaietor pentru cineva?
Am fost si noi  un Onisim, fidel si credincios cuiva?
Am fost si noi un Aristarh,si am suferit alaturi de persoana in necaz?
Am fost si noi ca un Iust, sa lucram impreuna pentru Imparatia lui Dumnezeu ?
De cate ori am fost un Epafraun rob al rugaciunii pentru persoana  care era in necaz?

Daca nu esti special in viata cuiva...incearca sa devii special !
E un sentiment atat de placut sa stii ca indiferent de situatie, de circumstante, esti special in viata cuiva si ai pe cineva special pe care sa te poti baza...!



Petru, Petru ...!

    Avand putin timp liber la birou....si asta datorita faptului ca a inceput perioada concediilor, iar din cei ramasi, unii  deja sa pregatesc sa serbeze incepand de azi  sarbatoarea ap.Petru si Pavel, desi multi habar nu au cine este Petru si care este istoria sa, m-am pus si ...am citit cate ceva despre Petru.
    Imi place acest personaj!
   Cel mai mult imi place schimbarea din viata lui Petru, dar bineinteles aceasta schimbare se datoreaza puterii lui Dumnezeu, nicidecum   meritului  sau. Desi era  un ucenic pe care s-a putut baza Isus, Petru are un moment  in viata lui in care isi pierde increderea in Domnul. Cu toate ca nu a fost amenintat cu nimic, stiind ca Isus va fi condamnat se dezice de El si incearca sa iese elegant din toata aceasta problema.Atunci cand este intrebat daca si el este unul din ucenicii Lui....Petru...dragul de el , i-a postura unui om inocent si neaga: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cântat cocoşul. - Marcu 14:68
Urmeaza lacrimi de cainta si pocainta, iar dupa toate acestea, vedem transformarea pe care o face puterea lui Dumnezeu in viata Lui.Jertfa de la Golgota aduce in viata  sa schimbarea.  Din Petru cel las, devine PETRU curajosul, PETRU cel care devine primul conducator al Bisericii crestine.
   Acesta este PETRU cel pe care crestinatatea ortodoxa  il serbeaza maine. Cati oare il urmam pe PETRU? Cati acceptam zdrobirea ca si a lui Petru?
Cati acceptam schimbarea in viata noastra asemeni lui Petru?
    Pentru Dumnezeu nimic nu este prea greu, nimic nu este imposibil, dar pentru a fi schimbati si transformati pe deplin, trebuie sa existe un moment de cainta si pocainta.