Hrana ta zilnica!

17 NOIEMBRIE

2 Petru 2.11-22

Pentru a răsturna adevărul stabilit în capitolul 1, Satan foloseşte mereu aceleaşi două mijloace: se înverşunează să corupă - capitolul 2 - sau să nege deschis, cum vedem în capitolul 3. Instrumentele pe care le foloseşte pentru a rătăci sufletele sunt prezentate aici în adevărata lor înfăţişare. Şi ce groaznic portret au conducătorii religioşi, la care răul moral se împleteşte cu răul doctrinar 

(v. 12-17; Matei 7.15)

 Aceşti oameni care le promit altora libertatea sunt ei înşişi robi ai poftelor lor celor mai josnice (v. 19), pentru că, lucru serios şi pentru cel credincios, „fiecare este robul lucrului de care este biruit". Este fiecare dintre noi liber, eliberat de Domnul? (loan 8.34-36; Isaia 49.24,25). Sau este încă legat cu un lanţ nemărturisit? Lumea este captivantă în sensul literal al cuvântului, ea reţinând, ca un noroi

(v. 22b), piciorul imprudent care se aventurează în ea şi murdărind, în acelaşi timp, şi sufletul (v. 20 spune de întinăciunile lumii).

Sfârşitul capitolului denunţă iluzia celor pe care un creştinism social sau intelectual i-a făcut să iasă momentan de pe calea păcatului. O reformă morală nu este o convertire.

Sa va uitati in sus!

Un mesaj care trebuie ascultat!!!

Vreau sa-mi rezolv problema...

Căci îşi zicea ea: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.” Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela. Matei 9:21-22

Cat de mare a putut fi credinta acestei femei!!!

„Numai să mă pot atinge....şi mă voi tămădui.”

Femeia aceasta avea o nevoie strigenta si pentru ea nimic n-a mai contat.

Imi imaginez o gloata multa de oameni curiosi si o femeie printre ei. Nerabdatori, cei mai mici de inaltime ridicati pe varfurile picioarelor, toti cu privirea atintita spre Cel care facea minuni asa cum nimeni n-a mai facut in tinutul lor si o femeie de-altfel curioasa si ea, insa nu sa-L vada, ci sa-L atinga pe Cel care are puterea sa-i rezolve problema ei arzatoare.

N-a contat cat de multi sunt in fata ei, n-a contat distanta dintre ea si Isus, n-a contat nimic...ea stia doar un lucru, "TREBUIE sa ma ating de El". A lasat deoparte tot, rusinea sau orice altceva si a inceput sa dea la o parte tot ce ar fi putut sa o impiedice sa-si atinga scopul. S-a atins de EL, dar mai mult de-atat ea si-a rezolvat problema. Nu atingerea ei a vindecat-o, ci credinta ei!

Cu siguranta fiecare avem o problema arzatoare si nu doar una...iar daca azi ar trece Isus prin cetatea noastra, cu siguranta am alerga si noi, macar sa ne atingem de poala hainei lui. Dar Isus nu trece azi prin cetate, insa ne-a dat fiecaruia posibilitatea sa ne atingem de El, prin credinta.
De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. (Marcu 11:24)
Exista insa o conditie - "trebuie inlaturata orice bariera".
Femeia a patruns prin multime si-a dat la o parte orice piedica.  
Eu nu stiu care sunt piedicile care te impiedica sa te apropii de Dumnezeu, dar fiecare le cunoastem pe ale lui. Daca vrem sa gasim rezolvare la problemele pe care le avem, n-avem decat un singur lucru de facut...sa ne atingem de El, prin credinta.
Doamne mareste-ne credinta!

 

 

Hrana ta zilnica!

16 NOIEMBRIE

2 Petru 2.1-11

Sectele pierzării sunt înfloritoare în prezent. Apariţia lor ne-a fost anunţată cu mult înainte, pentru ca astăzi să nu fim nici miraţi, nici descurajaţi (v. 1). Ele fac negoţ cu suflete (v. 3; Apocalipsa 18.13b).

În capitolul 1, perspectiva gloriei viitoare a fost afirmată de o triplă mărturie: viziunea anticipată de pe munte, profeţia, în sfârşit luceafărul splendid răsărit în inimile noastre. Tot aşa şi siguranţa judecăţii care se va abate asupra lumii este întărită prin trei exemple: soarta îngerilor căzuţi (Iuda 6), potopul (Matei 24.36...) şi sfârşitul Sodomei şi Gomorei (Iuda 7).

Dar, din mijlocul unei generaţii necredincioase, Domnul deosebeşte şi eliberează pe cel care se teme de El (v. 9). In pofida mondenităţii sale, Lot era un om drept. Paranteza din versetul 8 arată că Dumnezeu înregistrează fiecare suspin al celor ai Săi. Dar Lot s-ar fi cruţat de toate aceste frământări dacă ar fi ştiut ca Avraam, să aprecieze ţara promisiunii. O poziţie falsă şi îndoielnică înaintea oamenilor este întotdeauna o sursă de mizerie pentru copilul lui Dumnezeu. Lot este imaginea unui credincios mântuit „ca prin foc" (1 Corinteni 3.15). El nu va avea „din belşug intrarea în împărăţia" Sa (cap. 1.11). 

Să ne ajute Domnul să nu ne asemănăm cu el!

Hrana ta zilnica!

15 NOIEMBRIE

2 Petru 1.12-21

Adevărurile dezvoltate în întâia epistolă aminteau de descoperirile din Matei 16: suferinţele lui Hristos, întemeierea Adunării, casa spirituală zidită pe Stâncă. Cea de-a doua epistolă se bazează pe Matei 17, anunţând gloriile ce vor veni. Încă de la transfigurare, Petru, Iacov şi Ioan îl contemplă pe Isus în «gloria minunată». Ei primesc însă porunca să nu spună nimănui despre aceasta înainte de învierea Lui. Acum a venit timpul pentru această revelaţie. Şi Petru, care atunci fusese copleşit de somn (Luca 9.32), îi trezeşte pe sfinţi, amintindu-le această scenă (v. 13; cap. 3.1). El, care în mod nechibzuit propusese să se facă trei corturi, primeşte în prezent să „dezbrace cortul lui" pământesc, în speranţa că se va bucura, pentru totdeauna de data aceasta, de prezenţa lui Hristos, într-un trup glorios (v. 14).

Domnul îi arătase când şi cu ce moarte avea să-L glorifice pe Dumnezeu (v. 14; loan 21.18,19). Fraţi şi surori, curând vom fi şi noi, la rândul nostru, „martori oculari ai măreţiei Sale"!

Pe tot parcursul Scripturilor, lampa profeţiei şi-a îndreptat raza spre gloria viitoare. Copilul lui Dumnezeu însă are o lumină şi mai strălucitoare. Obiectul speranţei lui trăieşte în el: Hristos este Steaua (Luceafărul) de dimineaţă, care deja a răsărit în inima lui (v. 19; Coloseni 1.27b).

Hrana ta zilnica!

14 NOIEMBRIE

2 Petru 1.1-11

Petru începe această a doua epistolă amintindu-le creştinilor ce au primit împreună: „o credinţa de acelaşi preț” (v. 1), „tor ce priveşte viaţa şi evlavia" (v. 3) şi promisiunile cele mai mari şi preţioase" (v. 4). Credinţa noastră, care-şi însuşeşte tot ceea ce dă Dumnezeu, nu trebuie să rămână inactivă. Trebuie să fie însoţită de energia numită virtute (v. 5), pentru a ajunge la cunoştinţă (cuvânt caracteristic acestei epistole), în acelaşi timp, pentru a dispune deplin de toate puterile noastre, este absolut necesară înfrănarea, apoi răbdarea, care ştie să persevereze în efort. În acest «climat moral» se vor dezvolta relaţiile noastre

1. cu Domnul: evlavia;

2. cu fraţii: dragostea de fraţi;

3. cu toţi: dragostea. Aceste şapte complemente ale credinţei alcătuiesc un tot, asemenea unei cămăşi de zale. 

Absenţa lor are consecinţe dramatice în viaţa creştinului: trândăvie, sterilitate, miopie spirituală. El nu vede departe; credinţa lui nu mai distinge la orizont cetatea cerească, ţinta călătoriei creştine (comp. cu Evrei 11.13...). Porţile veşnice sau ridicat deja pentru Hristos, Împăratul gloriei (Psalmul 24.7-9). Fie ca El însuşi să ne acorde în suita Sa „din belşug intrarea în împărăţia" Lui eternă!

Hrana ta zilnica!

13 NOIEMBRIE

1 Petru 5.1-14

„Paşte mieluşeii Mei...", „păstoreşte oile Mele!", îi spusese Domnul lui Petru (loan 21.15-17). Apostolul, departe de a se ridica deasupra celorlalţi creştini (poziţie care i-a fost atribuită în creştinătate), atunci când le face recomandări bătrânilor, el se desemnează simplu, ca un bătrân cu alţi bătrâni. Astfel, el le recomandă bătrânilor să nu domine turma Păstorului celui bun, ci să fie modele (v. 3). Oile nu le aparţineau; ei erau doar responsabili înaintea marelui Păstor. Nu mai puţin, se cuvine ca tinerii să fie supuşi bătrânilor şi tuturor li se cade să fie împodobiţi cu smerenie, ceea ce s-ar putea traduce prin: «încingeţi-vă ştergarul pentru slujire» (v. 5; comp. cu cap. 3.8). „Dumnezeul oricărui har" (v. 10) dă har celor smeriţi.

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci EI însuşi îngrijeşte de voi" (v. 7).

Această încredere şi această predare în mâna lui Dumnezeu nu ne scutesc de vigilenţă, deoarece Satan, vrăjmaşul care ameninţă mereu, pândeşte cea mai mică neglijenţă, iar împotrivirea faţă de Satan aduce tot suferinţă (v. 8, 9). Scriptura dă încă o dată mărturie pentru creştin, în măsura lui, dar mai ales pentru Modelul divin, despre suferinţele care pentru „puţină vreme" sunt partea sa... şi de gloriile care vor urma (v. 10; cap. 1.1 lb).

Hrana ta zilnica!

12 NOIEMBRIE

1 Petru 4.12-19

În cer vom medita neîncetat la suferinţele Domnului Isus; ele vor fi tema inepuizabilă a cântărilor noastre, dar atunci ocazia de a le împărtăşi va fi trecut. Suferinţa împreună cu Hristos este o experienţă mai profundă şi mai intimă decât suferinţa pentru El. A avea parte de durerile Lui, a cunoaşte nerecunoştinţa, dispreţul, dezacordul, insultele (v. 14), împotrivirea făţişă cu care a fost întâmpinat El înseamnă a-L cunoaşte pe El însuşi în toate sentimentele care au fost atunci ale Sale. Tot ce dorea Pavel era „să-L cunoască pe El... şi comuniunea suferinţelor Lui..." (Filipeni 3.10).

 Dar există un fel de dureri pe care Hristos, în mod evident, nu le-a suferit: cele pe care ni le atragem pentru că facem răul. Nu vom scăpa de «consecinţele inconsecventelor noastre». Un creştin necinstit va strânge ceea ce a semănat în faţa tribunalelor oamenilor şi acela care se va fi amestecat în treburile altuia îşi poate primi pedeapsa din mâna acestuia din urmă. Dar lucrul cel mai trist este nu că ne

atragem mizerii, ci faptul că dezonorăm numele Domnului. Reciproc, suferind ca un creştin, adică aşa cum a suferit Hristos, Dumnezeu este glorificat în acest Nume frumos (v. 16; Fapte 4.17,21).