HRANA TA ZILNICA!

22 OCTOMBRIE
Romani 3.1-18
Cine are dreptate? Dumnezeu, care condamnă? Sau acuzatul, care se apără?
„Dumnezeu să fie adevărat şi orice om, mincinos" strigă apostolul (v. 4). Cuvântul lui Dumnezeu nu este desfiinţat pe motiv că nu a fost crezut de iudei, depozitarii lui (v. 3; Evrei 4.2). Cu cea mai mare inconsecvenţă, iudeii se mândreau că posedă legea (cap. 2.17), deşi ea dă mărturie împotriva lor. Este ca un criminal care, în timp ce-şi susţine nevinovăţia, aduce el însuşi poliţiei documentul convingător stabilind vinovăţia lui. Astfel Duhul lui Dumnezeu, asemeni unui procuror într-un tribunal, dă citire înaintea acuzatului iudeu unei serii întregi de versete de necombătut scoase din propriile sale Scripturi (v. 10-18).
Un alt argument ar putea fi însă adus de către acuzat: Nu neg nedreptatea mea, însă ea scoate în relief dreptatea lui Dumnezeu (v. 5) - cu alte cuvinte, nedreptatea mea II slujeşte pe El. 

Ce înspăimântătoare rea-credinţă! Dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu ar trebui să renunţe la a mai judeca lumea (v. 6) şi ar trebui să-i fie recunoscător lumii pentru răutatea ei care, prin contrast, accentuează sfinţenia Sa. El însă ar înceta atunc să mai fie drept şi S-ar tăgădui pe Sine însuşi (2 Timotei 2.13) 

Înainte de verdictul final, Dumnezeu îndepărtează şi ultimele raţionamente în dosul cărora creatura Sa caută întotdeauna să se ascundă.

Ce cale urmam....?

 E liniste la birou...si am putin timp sa reflectez la ceea ce vrea Dumnezeu de la mine, la ceea ce doreste pentru mine...dar si la ceea ce sunt eu. Unde ma gasesc...

Traim o viata tare zbuciumata, trecem dintr-o extrema in alta si adeseori nu stim cum sa ne raportam la situatiile in care ne gasim.

 Avem momente in care parca satui de toate ne punem "traista in bat" si o intindem cat vedem cu ochii. Incercam si noi ce incearca lumea, cautam sa gasim fericirea  focalizandu-ne toata atentia, toata puterea, toate finantele pe cele pamantesti, incercand parca sa fugim de ceva...

Interesant este ca "acel ceva"  ne urmareste peste tot si oricat am incerca sa ne gasim"menirea" in alta parte...nu se intampla nimic, ba din contra simti un gol si-atunci revii acolo unde stii sau unde simti ca ti-e locul.
Dar care ti-este locul? Esti in locul potrivit? De unde ai convingerea ca "AICI" sau "ACOLO" unde esti este locul potrivit?

Locul tau este acolo unde te-a asezat Dumnezeu!
Poate ca nu este cel mai confortabil loc asa cum ai sperat, insa Dumnezeu stie ce este mai bine pentru tine, de-aceea ramai in locul in care te-a asezat.
Dar, poate locul in care stai este prea comod si tu stii acest lucru. Stii ca a-L urma pe Hristos, necesita un risc. Nu te poti astepta sa ai o viata presarata cu trandafiri pe cale. Hristos a suferit ocara, a suferit pedeapsa, Si-a pierdut chiar viata, dar tu....?
Esti gata sa suferi pentru El? Esti dispus sa pierzi ceea ce ai, de dragul Lui?
Poate ca va trebui sa te jertfesti cu viata. Esti gata ?
 Calcati pe urmele LUI!
Insa calea pe care a calcat Isus, nu sunt nici pe departe confortul cu care ne-am obisnuit noi. Ne-am obisnuit sa nu fim deranjati si scosi din ritmul si stilul nostru de viata, insa calea lui Isus, trebuie urmata intru totul si din toata inima, chiar daca asta inseamna sa intalnim pe drum  ploaie, viscol, arsita sau furtuna.
Ascultam de dimineata cantarea "Ce mare esti" in limba germana si ma gandeam cat Este de maret!
 A-L urma pe El, inseamna a-I cunoaste pe deplin maretia si frumusetea, a-L urma din dragoste pentru ceea ce este EL.
Intalnim pe paginile sfintei Scripturi oameni care L-au urmat pe Isus. Unii au pornit cu El, insa pe parcursul vietii s-au departat si mai apoi s-au ratacit, altii au urmat calea LUI intru totul.
In ce categorie ne gasim noi....?
Am avut un inceput bun, dar ne-am abatut pe traseu si am inceput sa urmam calea lui Baal?
...sau suntem un Caleb care urmeaza calea Domnului intru totul?
Fiecare sa ne cercetam dar in lumina Cuvantului si sa ne intoarcem pe calea Domnului, pana inca mai avem Har din partea Domnului. Va veni o zi cand va fi prea tarziu...





  

Wie gross bist du !

In aceasta dimineata, in timp ce serviti cafeaua, va recomand o piesa minunata.

Maretia lui Dumnezeu poate fi vazuta de oricine, de oriunde, oricand, indiferent ce limba vorbim.

Ce mare esti....!

Hrana ta zilnica!

21 OCTOMBRIE
Romani 2.17-29
Aceste capitole ne poartă cu gândul la o şedinţă a unui tribunal. Unul după altul, cei acuzaţi se înfăţişează înaintea Judecătorului suprem. După condamnarea barbarului, a omului necivilizat (cap. 1), apoi a omului moral şi civilizat (începutul cap. 2), este rândul iudeului să fie chemat la bară. El se prezintă cu capul sus. Numele său de iudeu, legea pe care se odihneşte, Dumnezeul adevărat pe care pretinde că-L cunoaşte şi-L slujeşte (v. 17...), toate acestea, cu siguranţă, îi vor stabili superioritatea faţă de ceilalţi acuzaţi şi-1 vor achita. - Ce-i răspunde însă Demnitarul suprem?
- Nu te voi judeca nici după titlurile tale (v. 17), nici după cunoştinţa ta (v. 18), nici după cuvintele tale (v. 21), ci după faptele tale. „Tu deci, care înveţi pe alţii... tu, care predici... tu, care zici...", ceea ce Mă interesează pe Mine este ceea ce faci... şi, de asemenea, ceea ce nu faci (Matei 23.3). 

Departe de a te scuza, privilegiile tale îţi agravează vina.
Păcatul păgânilor este numit fărădelege (sau nelegiuire): o umblare fără lege şi fără frâu, după capriciile proprii (cap. 1.18; 1 Ioan 3.4). Păcatul iudeilor se numeşte călcare de lege (v. 23), altfel spus, neascultare faţă de poruncile divine Cunoscute. Şi cu cât mai responsabili sunt astăzi creştinii, câtă vreme ei au tot Cuvântul lui Dumnezeu!

Hrana ta zilnica!

20 OCTOMBRIE
Romani 2.1-16
Indiferent cât de jos ar fi căzut un om, el întotdeauna va găsi pe unul mai mizerabil decât el, faţă de care, comparându-se, ar ieşi în avantaj!

 Cel împătimit de jocuri de noroc îl dispreţuieşte pe bietul beţiv şi acesta, la rândul lui, se consideră superior unui răufăcător. In realitate, toate viciile se află în stadiu iniţial (în germene) în propria noastră inimă. Atunci când noi îi judecăm pe alţii (v. 1), facem dovada că ştim foarte bine să recunoaştem răul; arătăm deci că avem o conştiinţă. Şi această conştiinţă ne condamnă pe noi înşine atunci când, la rândul nostru, comitem fapte asemănătoare. Toţi oamenii au o conştiinţă (Geneza 3.22). In bunătatea Sa, Dumnezeu Se foloseşte de ea ca să-i împingă spre pocăinţă (v. 4), fără însă a autoriza pe cineva să-şi judece aproapele. Numai Unul singur are dreptul să judece: Isus Hristos (v. 16; loan 5.22; Fapte 10.42). El va pune într-o zi în lumină „lucrurile ascunse ale oamenilor", toate faptele lor şi intenţiile de nemărturisit, ascunse cu atâta grijă (Matei 10.26). Mărturisiţi-I Lui fără întârziere secretele voastre cele mai ruşinoase! 

Conştiinţa voastră nu este o voce duşmănoasă, ci un prieten care vine să vă spună: vorbeşte despre aceasta Domnului Isus; El va şti sa se ocupe de ea.

Hrana ta zilnica!

19 OCTOMBRIE
Romani 1.18-32
Înainte de a explica modul în care Dumnezeu îl îndreptăţeşte pe păcătos, fiecare trebuie să fie convins că este păcătos. De aceea, ca să spunem aşa, Dumnezeu va deschide aici proces omenirii în întregime. Am fi înclinaţi să gândim că păgânii sunt scuzaţi; ei nu au Cuvântul scris. Totuşi, ei au înaintea ochilor o altă carte mereu deschisă: cea a Creaţiei (Psalmul 19.1). Ei însă n-au vrut să-L recunoască şi să-L onoreze pe Autorul ei şi au neglijat să-I aducă mulţumiri (ceea ce este o datorie universală). Orice fiinţă omenească a primit o inteligenţă care-i permite să discearnă faptele evidente şi să tragă concluzia că există un Dumnezeu. Oamenii însă au folosit această facultate pentru a născoci idoli şi, facându-se robi forţelor răului, s-au dedat la cele mai rele pofte.
Este de o urâţenie de nesuportat portretul pe care-1 face aici Dumnezeu omului natural. Dumnezeu îi declară vinovaţi nu numai pe aceia care se dedau ei înşişi la asemenea vicii, ci şi pe toţi cei care îşi „găsesc plăcerea” în cei care le fac" (v. 32). A citi un roman care istoriseşte aceste lucruri imorale, a te complace în descrieri tulburi (murdare) şi nesănătoase înseamnă a te plasa sub aceeaşi Judecată dreaptă" (v. 32; Psalmul 50.18

Caut un om...! Esti tu?

  Azi, la ora de rugaciune a fost amintit la un moment dat acest verset din Psalmii 14: ”Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu” 

Am vrut sa ma odihnesc azi dupa masa putin, dar am stat si am meditat la acest verset si mi-a ramas chiar, ca si o tema de casa pentru aceasta saptamana.

Inteleg din aceste cuvinte, si nu sunt singurele din Scriptura care arata cat de mult este preocupat Dumnezeu de noi, de persoana mea si a ta. Ieri ascultam un mesaj la RVE, si la inceputul mesajului pastorul se adresa asa:

”Vrei ca Dumnezeu sa te lase in pace?”

Stim sau cel putin eu vorbesc in dreptul meu, stiu ca peste tot unde sunt, unde merg, fie ca vreau, fie ca nu vreau, ochii Domnului sunt cu mine oriunde merg.Poate ca unii au momente in viata in care ar dori ca Dumnezeu sa nu fie atat de vigilent si sa observe fiecare amanunt, in ceea ce-i priveste. Si eu am avut multe momente dintr-acestea in care mi-as fi dorit ca Dumnezeu sa treaca putin mai repede in dreptul persoanei mele, sa nu ma purifice atat de mult, numai ca ....n-a facut-o. N-a facut-o cu mine si n-o va face nici cu tine. 

Ochii Lui sunt peste tot si peste toti!

In momentele de ”derapare spirituala”, Dumnezeu intervine, iar interventia Lui difera de la om la om si difera in primul rand, in functie de modul nostru de ascultare si capitulare in fata maretiei Sale. Unii cedam mai usor, altii ne incapatanam mult si aici Dumnezeu are mult de prelucrat. Dar tocmai aici este marea noastra problema....am vrea ca Dumnezeu sa nu ne atentioneze, am vrea ca sa ne lase in pace, insa sa nu fim lasati in pace in toate, ci doar in ceea ce priveste disciplinarea noastra. Sa ne dea tot ceea ce avem nevoie....cu”tona” daca se poate, insa sa nu ne traga la raspundere. De fapt aici este partea neplacuta pentru noi. Dar, pentru ca El ne iubeste atat de mult....nu ne va lasa in nebunia noastra. Stim din Scriptura ca El  este un Dumnezeu gelos si ne doreste cu gelozie pentru El.

Care sot sau sotie isi lasa partenerul pe mana altuia avand in vedere ca intre ei este o dragoste sincera si curata? Eu una n-as ingadui...si nu cred ca dumneata ai face-o.

De-aceea ochii Lui sunt indreptati spre noi, spre creatia mainilor Sale. Este preocupat de noi, de preocuparile noastre, de dorintele noastre, de nevoiele noastre, intr-un cuvant Il intereseaza tot ceea ce facem. Sufera cu mine impreuna atunci cand sufar si se bucura impreuna cu mine atunci cand ma bucur, pentru ca asa simte un Tata cu copiii Sai.

Dar iata cand in larga Lui preocupare pentru noi oamenii, El sta si priveste sa vada daca printre noi, daca prin multimea de probleme cu care ne confruntam zi de zi, daca prin multimea de oferte care ne acapareaza tot mai mult, EXISTA oare cineva care sa Il caute din toata inima?

Exista vreun om care sa aibe aceasta pricepere? Pentru ca trebuie sa fii intelept, intr-o vreme ca aceasta cand diavolul se lupta sa ne oferteze tot mai mult, totusi....sa avem intelepciunea sa il refuzam categoric si sa continuam cautarea noastra avida dupa Dumnezeu.

Dragul meu, imi pun intrebarea mie si ti-o adresez si tie:

”suntem noi oamenii in dreptul carora se opreste Dumnezeu si striga - 

L-AM GASIT?”

ESTE AICI UN OM CARE MA CAUTA DIN TOATA INIMA!

 Esti tu acela? Sunt eu acela?

Doamne ajuta-ma sa fiu eu!

 

 

Hrana ta zilnica!

18 OCTOMBRIE
Romani 1.1-17
Epistolele sunt scrisori adresate de apostoli unor adunări sau unor credincioşi şi în ele găsim prezentate adevărurile creştine. Epistola către Romani, deşi a fost scrisă după altele, a fost pe drept aşezată prima, pentru că subiectul ei este Evanghelia. Şi, înainte de a primi o învăţătură creştină, trebuie să începem prin a deveni creştini. Prieten cititor, ţi se oferă acest prilej, dacă până acum le-ai scăpat pe celelalte! 

Cere-I Domnului să atingă inima şi conştiinţa ta prin puterea singurului Cuvânt şi prin autoritatea Evangheliei, „puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede'''' (v. 16).
Această scrisoare a fost scrisă cu mult înaintea călătoriei dramatice relatate la sfârşitul cărţii Faptele Apostolilor. Pavel nu-i văzuse deci până acum niciodată pe romani. Dar ceea ce este obligatoriu pentru o lucrare utilă - el este plin de dragoste pentru ei şi, mai presus de toate, pentru Acela despre care le va vorbi: Isus Hristos. Numele Său umple cele dintâi versete. Nu este El, într-adevăr, conţinutul (substanţa) Evangheliei, fundamentul tuturor relaţiilor dintre Dumnezeu şi om? 

Pe de altă parte, faptul că Pavel era gata să vestească Evanghelia unora pe care deja îi numea preaiubiţi şi sfinţi (v. 15,7) ne confirmă că această veste bună nu se limitează numai la o simplă iertare de păcate.

 Ea cuprinde tot adevărul în Hristos.