Versetul zilei

31 august 2014

E harul Tau!

E harul Tău că sunt aici
Stând în prezenţa jertfei Tale.
Cu fraţii mei, cu mari cu mici
Cântându-Ţi Doamne: Osanale!
E harul Tău că mai exist
În dragostea-Ţi nemăsurată
/:Şi-s fericit chiar de sunt trist
Că încă-Ţi mai pot spune: Tată!:/

E harul Tău că pot să zbor
În duh spre culmile Divine
E mare har că în cuptor
Nu Te-am pierdut Isus pe Tine!
E harul Tău chiar dacă plâng
Şi-mi curg şi-acum lacrimi amare
/:Eu ştiu Isus că în curând
Veni-vor iar zile cu soare.:/

E harul Tău chiar dacă sunt
Batjocorit aici în vale,
Şi sufăr pentru al Tău Cuvânt
Eu mă silesc pe a Ta cale!
/:E harul Tău e voia Ta
De aceia merg pe a Ta cărare
Ştiind că mă vei mângăia
Când voi sfârşi a mea-alergare!:/

Ma simt mai mult decat binecuvantata!

Multe binecuvantari primeste omul cat traieste pe acest pamant, apa, hrana, casa, masina, bani, sanatate, insa cea  mai mare binecuvantare sunt copiii, iar daca ai si nepoti de pe urma lor, atunci esti mai mult decat binecuvantat.
Astazi am primit cateva poze si privind la ele realizez cat de binecuvantata am fost inca din pantecele mamei mele, si pentru toate acestea nu pot decat sa-I multumesc Domnului, si oricat I-as multumi cuvintele mele nu sunt indeajuns.
 Acesti copiii minunati mi-au daruit doi nepotei scumpi pe care ii iubesc mult. Ma rog ca Domnul sa-i binecuvinteze cu sanatate iar intr-o zi, la vremea hotarata de EL, sa-i vad si pe ei in Casa Domnului.


Hrana ta zilnica!

31 AUGUST
Matei 27.32-49

Isus este condus din pretoriu spre Calvar. Simon din Cirene este constrâns să-1 poarte crucea, în timp ce El ia de bunăvoie o povară incomparabil mai grea: cea a păcatului, pe care nimeni altul nu o putea lua în locul Lui. Este răstignit între doi răufăcători. „Vina Lui", scrisă pe cruce, acuză, de fapt, poporul care-şi răstigneşte împăratul. 
Această relatare ne este dată pe scurt, fără mulţimea de detalii adăugate de oameni pentru a emoţiona sentimentele. Cu toate acestea, cu ajutorul limbajului sobru al Duhului, noi înţelegem că Preaiubitul Mântuitor nu a fost cruţat de nicio suferinţă: chinuri fizice, dar, mai presus de toate, chinuri morale. Batjocoritorii sunt acolo, provocându-L pe Isus să Se mântuiască pe Sine însuşi (v. 40). (Dar, dacă El rămâne pe cruce, nu este aceasta, cu siguranţă, pentru mântuirea altora?) Ei îl provoacă pe Dumnezeu, punând la îndoială iubirea Lui pentru Hristos, iar această jignire a lor Îl loveşte nespus de greu pe Domnul Isus (v. 43; Psalmul 69.9).
 Cu toate acestea, chinul cel mai mare (suferinţa suferinţelor) este, pentru El, abandonarea Sa timp de trei ceasuri. Dumnezeu îşi ascunde faţa atunci când Isus este făcut blestem, ispăşind păcatele mele şi ale tale, iar «inima Sa infinit de mare, apăsată un moment de această greutate, poartă povara eternă a pedepsei noastre».

30 august 2014

Aici, doar turist! Tara mea este sus!

Cu putin timp am fost si mi-am vizitat parinti.
Nu mica mi-a fost mirarea sa vad biblioteca mamei cu tot ceea ce citeste, cu tot ce asculta. Stiam ca ii place sa citeasca, stiam ca-i place sa cante, stiam ca-i place sa scrie, dar parca acum m-a uimit mai mult ca niciodata. Pot spune ca s-a nascut intr-o familie de crestini, deoarece varsta era foarte frageda cand parintii ei(adica bunicii mei) s-au intors la Dumnezeu. A fost crescuta in acest spirit crestin inca de la varsta de 5 ani. 
Dar trecand peste aceste amanunte, spuneam ca am ramas uimita data fiind si varsta pe care o are, 72 de ani, insa nici macar acest amanunt nu e o piedica in calea ei.
Daca nu am pretentie la nimic dupa ce pleaca de pe acest pamant, la aceste lucruri am pretentia, bineinteles daca nu plec eu inaintea ei.
Imi doresc intreaga ei biblioteca cu literatura crestina, imi doresc toate caietele scrise inca din anii 60 incoace. Spun asta, pentru ca la fiecare cantare sau poezie scrisa, jos in coltul paginii este scrisa data sau, si mai mult de atat, este scrisa si locatia unde a fost compusa poezia. 
Da, am gasit si un caiet cu poezii compuse de ea. Am ramas mirata...!
Sunt poezioare de copii pe care imi amintesc ca le recitam rand pe rand, atat eu cat si fratii mei, insa niciodata nu am stiut ca unele dintre aceste poezii erau scrise de ea, ba pe un pat de spital, ba in timpul ce copiii erau la scoala sau diferite conjuncturi. Apoi sunt poezii pe care am inceput sa le recit cand eram adolescenta, dar cine a stiut ca aceste randuri erau sentimente pe care ea le-a trait?
Daca nu am intrat pe deplin in posesia acestor comori deosebite, iata ca am reusit macar cateva din ele sa le obtin. Un caiet cu poezii, dar si un carnetel de notite scrise de ea in diferite momente. Fie ca citea o carte deosebita si a insemnat"ceva", fie ca asculta un mesaj la radio sau tv si atunci isi nota diverse idei.
Dar in aceasta privinta cred ca am mostenit-o, si spun asta pentru ca sunt pe urmele ei. Port o agenda cu mine in poseta, si oriunde merg, fie ca sunt la birou, fie ca sunt pe masina, imi place sa-mi notez. Mi-amintesc ca intr-o dimineata mergeam inspre birou, si in fiecare zi de la ora 8 dimineata la radio Vocea Evangheliei, este o emisiune in cadrul careia sunt invitati diferiti pastori sau prezbiteri de la bisericile noastre locale, ori atat de mult mi-a placut ideea de la care pornise acel interviu, incat am tras pe dreapta, am scos agenda si mi-am notat. In urmatoarele ore Domnul mi-a descoperit atatea lucruri din acel verset sau gand care a fost spus, incat tot ceea ce am primit, am asezat si eu aici pe blog.
Asa se face ca si acuma seara am rasfoit "comoara mostenita" de la mama si am citit o istorioara. Nu stiu unde a auzit-o, nu stiu cine a spus-o, nu cunosc autorul insa am sa v-o impartasesc.

"Un turist american a fost in vizita la unul dintre cei mai vestiti rabini. Acest rabin traia intr-o singura camera saracacioasa unde era inconjurat de o multime de carti de jur imprejur, un pat iar in mijlocul camerei era asezat un scaun si o masa. 
Mirat turistul american l-a intrebat la un moment dat:
-Rabine, dar unde iti este mobila?
Zambitor rabinul il intreba:
-Dar a ta? Unde este a ta?
-Bine...eu sunt turist!
-Si eu, raspunse rabinul. Si eu sunt turist aici, TARA MEA ESTE SUS!"

Doamne fa-ne constienti ca aici suntem doar niste bieti turisti, insa TARA NOASTRA este acolo sus.
Doamne ajuta-ne sa ajungem acolo!

Lucruri pentru care omul este declarat: INCAPABIL!

 Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte, spune inteleptul Solomon in Proverbe 24:3.

Dar cine ne da aceasta intelepciune?
Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
Psalmi 19:7
Noi ne socotim intelepti de multe ori si multi cred ca i se datoreaza acest merit, insa Scriptura ne arata ca Dumnezeu este Acela care ne da intelepciune. Cu toate aceasta intelepciune, omul nu este capabil sa faca sau sa opreasca cateva lucruri.
-Omul nu poate incepe nici una din zilele sale!
-Nu poate sa opreasca ridurile care incep sa-i bradeze fata !
-Nu poate tine la distanta si nici nu poate opri MOARTEA!
Dar mai exista un lucru extrem de important pe care nu-l poate face nici un om de pe pamant, fie el preot sau orice altceva:
-nu poate sterge nici un fel de pacat si nu poate da iertarea nimanui.
Exista Unul singur care poate face acest lucru:
ISUS HRISTOS!
...şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.
 (1 Ioan 1:7)
...în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
 (Coloseni 1:14)

Ce fel de relatie ai tu cu Acest ISUS?
Ai auzit de El? Il cunosti?
Daca da, "Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor", spune David in Psalmi 119:2, daca nu, spune cuvantul:
Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.



 

Asculta Israele! Ps.81

Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră!
Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă,din harpa cea plăcută şi din lăută!Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă,la luna plină, în ziua sărbătorii noastre! Căci aceasta este o Lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov.El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif,când a mers împotriva ţării Egiptului…
Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut: –
„I-am descărcat povara de pe umăr,şi mâinile lui nu mai ţin coşul. Ai strigat în necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba. Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui;
Israele, de M-ai asculta!
 

Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple!” Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a ascultat. Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor. 
O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!  
Într-o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor; cei ce urăsc pe Domnul L-ar linguşi, şi fericirea lui Israel ar dăinui în veci. L-aş hrăni cu cel mai bun grâu şi l-aş sătura cu miere din stâncă.

Dis de dimineata

Dis de dimineaţa Doamne îmi inalţ,
Inima spre tine şi aştept
Dis de dimineaţa sufletul-mi înalţ
Pacea Ta o Doamne o simt în piept
-------------------------- 
Incă o zi mai am o Doamne de la tine
Mi-ai dat înca o zi, o zi să mă întorc la Tine
Doamne încearcă-mă vezi dacă sunt pe drumul Tău
Du-mă pe calea veşniciei umplemă cu duhul Tău

Cateva preocupari in fiecare dimineata!

Cati dintre noi nu avem acelasi obicei?
Nici nu am deschis ochii bine, pe bajbaite mergem la bucatarie, punem aparatul de cafea in functie si dupa cateva minute cu ochii pe jumatate inchisi, pe jumatate deschisi, sorbim primele inghitituri.
Am gresit cu ceva? Cred ca nu cu mult!

 Astazi in schimb am gasit cateva preocupari care ar trebui sa fie pe agenda noastra in fiecare dimineata.
Cum nu lasam sa treaca nici o zi fara cafea, poate doar in zilele de jertfa, tot asa nu trebuie sa lasam sa treaca nici o zi, fara sa facem aceste lucruri.

 1. RUGACIUNEA
Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa!
Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept. (Ps.5:3)

2.LAUDA 
Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta.
Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine,un loc de adăpost în ziua necazului meu.
(Ps.59:16) 
  Frumos este să lăudăm pe Domnul
şi să mărim Numele Tău, Preaînalte,
să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea, credincioşia Ta.
(Ps.92:1-2)

 3.MARTURISIREA LUI HRISTOS 
„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici.(Isaia 50:4) 

4.MUNCA IN OGORUL DOMNULUI
Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa, şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.(Eclesiastul 11:6)

Nici o zi fara HRISTOS, si succesul este garantat!