Batea la poarta cerului ...

Batea la poarta cerului o raza,

Batea sfios si-ncet ca o streina...
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!

Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatoseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;

- "Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptata cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul

Dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.

Si-n van am ars un creier, nendurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!"

Cum sta, smerit in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

- "Tu vii aicea singura si-nvinsa?"
Grai cel vesnic, nevazutul Tata...
"Tu fugi de teama sa nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?

De te-am trimis in lumile-n vrajbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi!

Dintr-un biet sambur'nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan'la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?"

Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:

- "Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!"

                                                                                                

                                       de Vasile Voiculescu

Suntem si noi o raza care stralucim....? 

FELUL ÎN CARE SUNTEM CĂLĂUZIŢI

"Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul."

Ioan 16.13

 

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.

Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim „tot adevărul", ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.                             

                                                                                                C.H.Spurgeon

Hrana ta zilnica!

2 MAI
Isaia 6.1-13
Într-o viziune glorioasă, tânărul Isaia se găseşte dintr-o dată în prezenţa Dumnezeului preasfânt. Solemnitatea acestei prezenţe are ca urmare convingerea cu privire la păcat, ceea ce îl determină pe profet să pronunţe un nou „vai..."; de data aceasta însă, vai-ul este îndreptat împotriva lui însuşi: „vai de mine..." (v. 5; comp. cu Luca 5.8). Harul lui Dumnezeu poate satisface exigenţele propriei Sale sfinţenii, pentru că, alături de tron, se află altarul. Curăţirea păcătosului este deci posibilă, prin jertfa Domnului Hristos, despre care ne vorbeşte altarul. Este de remarcat cu ce zel se prezintă Isaia, îndată, pentru a-I sluji Celui care i-a înlăturat păcatul. Suntem noi dispuşi să răspundem în acelaşi fel chemării Domnului: „Iată-mă, trimite-mă"?
Misiunea pe care o primeşte pentru început tânărul profet este una ciudată: de a spune „acestui popor" că Dumnezeu le va da un mesaj de neînţeles. împietrirea la care se face deseori referire (Matei 13.14...) le va fi însă trimisă după ce poporul va respinge cu dispreţ „Cuvântul Sfântului lui Israel" (5.24); iar Dumnezeu va permite aceasta, pentru ca şi „naţiunile" să poată avea parte de mântuire (Romani 11.25).
Anul morţii împăratului Ozia a fost unul hotărâtor pentru tânărul Isaia.

 Există şi în viaţa voastră o astfel de dată decisivă? 

Vă întreb despre momentul întâlnirii cu Domnul Isus Hristos...

O plimbare in natura!

Astazi a fost ziua muncii, de fapt inca este... ca nu s-a schimbat data. Rar ajung sa petrec cu familia impreuna mai mult timp si una din piedici, este jobul care imi rapeste aproape toata ziua, iar sambata cand sunt libera, nu stiu ce sa fac mai intai. Astazi am profitat de ziua libera si am mers la gradina zoologica cu familia fiindca nu am mai fost demult timp, ultima oara vizitand-o pe cea din Oradea, care bineinteles este foarte frumoasa.Mi-as fi dorit sa vad mai multe animale dar nu a fost asa, pentru ca au mai ramas doar cateva specii. Asa ca ne-am imbarcat, si am pornit spre Padurea Verde.

Si bineinteles nu se putea ca  "maimutica mea" sa nu imite si ea....

Stand uitandu-ma la toate animalele din jur, mi-am dat seama ca doar "O Minte Atotstiuitoare" a creat toate aceste mici sau mai mari vietati. Poate ca ne-am obisnuit si nimic nu este iesit din comun,"eh...cateva animale", insa daca stai si le privesti si te gandesti la Intelepciunea care le-a creat, nu poti sa nu spui

 "CE MARET ESTI DOAMNE!"

Supus sub autoritate!

Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.

Numeri 20:11

Cu 40 de ani inainte de acest moment, Moise si-a luat autoritatea "in maini" si incerca sa-si ajute fratii evrei, omorand chiar un egiptean, numai ca autoritatea cu care s-a investit  nu era din partea lui Dumnezeu. Ori in aceste situatii izbanda nu este asa cum am vrea noi. Vine insa o vreme cand Dumnezeu il cheama pe Moise si ii spune, "iata te voi trimite..." Exod 3:10

Moise acum te trimit eu, pana acum ai mers tu, ii spune Dumnezeu.Si iata ca dintr-o data, Moise cel care a vrut sa fie aparatorul fratilor sai, iata ca acum tremura si ezita, "de ce eu Doamne"(Exod 3:11)

"Dute si negresit eu voi fi cu tine", zice Domnul, Exod 3:12.
 De data aceasta Moise pleaca in autoritatea lui Dumnezeu, si diferenta se vede, si este enorma.

Un egiptean este rezultatul lui Moise, insa rezultatul lui Moise trimis in autoritatea lui Dumnezeu este total diferit, "carele, calaretii si toata oastea lui faraon".  
Ce diferenta mare !!!!

 Numai ca se petrece totusi ceva. Desi perioada din pustiu a fost atat de oscilanta as putea spune, cand aduceau cantari de lauda, cand carteau, Dumnezeu in indurarea Lui aude strigatul poporului care inainta prin pustiu, cerand apa de baut. Stim ca drumul lor s-a prelungit timp de patruzeci de ani din cauza necredintei lor si ajung in pustiu si se opresc la Cades si nu au apa. Moise primeste un cuvant din partea lui Dumnezeu si-I spune:

„Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.” De data asta Moise face cum vrea el si nu cum ii spune Dumnezeu.

"Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul", a lovit si nu i-a vorbit.

Dumnezeu vede ceea ce a facut Moise, putea sa opreasca apa pentru ca nu au ascultat, insa nu o face, El da apa poporului insa Moise a fost pedepsit pentru ca a necinstit pe Dumnezeu in fata poporului, si iata ce ii spune Dumnezeu:

„Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.”

Adeseori in lucrarea la care suntem chemati o luam noi inaintea Domnului. Desi intentia noastra este buna, si tocmai din acest motiv ne grabim a lua decizii, dorim atat de mult slujirea respectiva incat nu mai avem rabdare sa primim raspunsul din partea lui Dumnezeu.Slujirea nu o putem face oricum ci ne trebuie un timp de pregatire si pregatirea o face doar Dumnezeu.In pregatirea aceasta El doreste sa sadeasca caracterul Lui in noi.
Vedem uneori lucratori care desi vorbesc foarte bine, totusi rezultatul nu este cel pe care-l asteptam si asta se datoreaza faptului ca nu merg in autoritatea lui Dumnezeu. Ori uneori sunt lucratori care nu fac altceva decat spun doua trei cuvinte in rugaciune si Dumnezeu face minuni prin ei. De ce...? Pentru ca acestia au fost investiti de Domnul.
Este bine ca orice lucrare pe care vrem sa o facem si orice slujire in care vrem sa intram, sa asteptam sa mergem insotiti de autoritatea lui Dumnezeu, numai asa vom avea izbanda, biruinta si vom fi placuti Domnului.
In Habacuc 2 spune, "m-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea"
Am pus noi oare problema noastra inaintea Domnului? Cu siguranta, insa am si asteptat, am si vegheat sa vedem ce are sa ne spuna Domnul?
Daca cerem, Domnul ne va arata ce trebuie sa facem, ce trebuie sa schimbam, unde trebuie sa mergem, s.a.m.d. El ne arata, insa de noi depinde daca facem ceea ce ne cere, pentru ca nu intotdeauna cerintele Lui sunt in concordanta cu dorintele noastre.
Personal, eu Ii multumesc pentru ca mi-a aratat ce sa fac, ce sa schimb, acum ramane doar eu sa ma smeresc si sa accept Voia LUI, si nu-mi ramane decat sa ma supun chiar daca nu este usor.
Doamne ajuta-ma!

Hrana ta zilnica!

1 MAI
Isaia 5.18-30
Pasiunile oamenilor şi scopurile pe care ei le urmăresc în viaţă variază în funcţie de poziţia lor socială şi de temperamentul lor:

 Unii sunt preocupaţi să strângă ogor lângă ogor şi casă lângă casă (deşi nu pot locui în mai mult de un singur loc în acelaşi timp - v. 8). „Vai de ei", pentru că aceste lucruri de pe pământ vor rămâne pe pământ, iar ei se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu cu mâinile goale!

 Alţii îşi caută satisfacţia în petrecerile lumii şi în senzaţiile înşelătoare ale alcoolului (v. 11,12,22). „Vai de ei": când se vor trezi în faţa realităţii eterne, va fi prea târziu! 

Alţii, însoţitori fideli (de-a gata) ai propriilor nelegiuiri, se mândresc cu păcatul şi îl provoacă deschis pe Domnul („vai de ei..." - v. 18,19). „Vai de cei" care, având conştiinţa împietrită, au pierdut noţiunea binelui şi a răului (v. 20). De asemenea, „vai de cei" care îşi găsesc plăcerea în propria lor înţelepciune (v. 21, comp. cu Proverbe 3.7). Toţi oamenii, de la beţivul mizerabil până la cel mai mare filosof, se regăsesc în acelaşi loc: într-o comună şi deşartă căutare a fericirii (Eclesiastul 8.13). Însă Cuvântul lui Dumnezeu afirmă, iar sfârşitul tuturor gândurilor şi poftelor omului, fie ele vulgare, fie distinse, o confirmă, că toate aceste pasiuni şi scopuri duc la „vai...", „vai...", „vai.."!
În capitolele următoare vom vedea în ce fel Se foloseşte Dumnezeu de o naţiune (Asiria) ca de o nuia pentru a-Şi pedepsi propriul popor.

Incotr-o? Nu cumva alergi zadarnic?

2 Timotei 4:7

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

Citind acest verset mi-au venit doua cuvinte in minte, LUPT SI ALERG.

Pot spune ca in viata de crestin  aceste doua cuvinte au un rol esential.Analizandu-si viata la un moment dat, Pavel a constatat ca viata pe care a trait-o pana in acel moment cu Dumnezeu a fost o lupta continua. Veneam azi de la birou si ascultand pe masina Vocea Evangheliei la radio, si pentru asta Ii multumesc Domnului ca ma pot  bucura de Cuvantul Lui in orice imprejurare si acesta este un Har si un Dar minunat, pentru ca traim aceste vremuri minunate, pe care cred eu...nu multa vreme le vom trai, de-aceea sa profitam din plin, dar revenind la ceea ce ascultam, la un moment dat am auzit citindu-se acest verset, si erau subliniate aceste cuvinte LUPTA SI ALERGARE.

Mi-am dat seama ca viata de crestin chiar este o lupta continua si o alergare.Din momentul in care am ales sa traim pentru Hristos, am intrat in lupta, insa nu am intrat in competitie unii cu altii. Avem de luptat impotriva firii noastre si impotriva tuturor tentatiilor care apar pe parcursul vietii si daca nu  luptam sa le biruim, acestea vor opri inaintarea noastra spre destinatie. Pavel spune, "Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt"

Pavel ne indeamna ca trebuie sa alergam si noi, insa este o mare diferenta intre destinatia spre care alerga Pavel si destinatia spre care alergam noi.

Astazi toata lumea poate declara ca alearga, insa nu stiu cati dintre acestia alearga pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Zilele acestea de sarbatori, au venit foarte multi in tara, ma refer la cei care lucreaza in strainatate. Chiar sambata inainte de Sarbatoarea Invierii, m-am intalnit cu atatea cunostinte sau foste colege de munca pe care memoria le-a cam sters, pentru ca au trecut ani buni, insa intalnindu-ne, ne-a fost imposibil sa nu ne recunoastem.Insa stand de vorba cu ele am constatat ca majoritatea erau intr-o alergare continua,

"am venit cateva zile in tara de sarbatori la copii si la sot sau invers la sotie, si ma reintorc a doua zi de Pasti ca nu pot sa lipsesc asa mult...."

Credeti-ma, acelasi lucru mi-au spus aproape toti cu cei cu care m-am intalnit. Intrebandu-le cum le merge....acelasi raspuns, "super, am reusit sa imi fac....am reusit sa imi cumpar...acuma vreau sa imi construiesc....etc, etc..."

O alergare continua...dar pentru ce...? Incotr-o? 

Totul pentru acum si aici?

Pavel ne indeamna la o alergare in urma careia vom primi cununa care nu se vestejeste.

Nimic nu este mai tragic decat sa alergi continua, dar la sfarsit sa te trezesti ca toata alergarea ta a fost in zadar pentru ca ai alergat fara nici o destinatie....

O  alergare care sporeste numarul de imobile si de conturi nu ne va aduce viata la care nadajduim sa ajungem. Pe cei care nu cunosc Cuvantul lui Dumnezeu si  alearga fara nici o destinatie, poate ca ii inteleg, insa n-am sa-i inteleg pentru cei care cunosc Cuvantul si declara ca sunt ai lui Hristos, dar ei alearga dupa gunoaie. Pe acestia nu ii inteleg....

Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, spunea Pavel.

Iata spre ceea ce trebuie sa tanjim, "SA-L CUNOASTEM PE HRISTOS"

Biblia spune cine nu lucreaza, nici sa nu manance, insa de la acest indemn si pana a ne transforma sclavul acestei vieti este o diferenta. Vii de la un job, pleci la altul si toate acestea pentru a avea bani suficienti pentru a ne plati confortul la care nu vrem sa renuntam sau la care poate tanjim.

 

Mi-amintesc de momentul in care l-am pierdut pe sotul meu. Privind in urma nu pot sa nu privesc cu tristete si asta din mai multe motive," a plecat prea devreme, a plecat nemantuit, a plecat lasand in urma un copilas care abia implinise 6 ani si multe alte dureri", insa nu pot sa nu imi amintesc un lucru pe care il privesc cu placere. Da, poate parea stupid, "sa privesti cu placere....la ce?"

Privesc cu placere la modul in care Dumnezeu m-a facut sa inteleg prioritatile si in acelasi timp m-a invatat cum sa invat sa traiesc si in smerenie. Pot spune ca alaturi de el nu mi-a lipsit nimic, niciodata. Numai ca dupa plecarea lui  m-am trezit ca dintr-un vis foarte frumos cu printi si printese, trebuind sa invat sa traiesc si cu mai putin, chiar cu mult mai putin, sa invat sa renunt la confortul si mofturile pe care poate le aveam si nu imi este rusine sa recunosc acest lucru, din contra chiar ma bucur ca am invatat o lectie si-I multumesc lui Dumnezeu. 

Am invatat ca toate lucrurile pe care, pana atunci puneam mare pret...nu sunt decat niste gunoaie, pe care atunci cand "esti chemat sa dai socotelile" le lasi in urma ta cat ai clipi din ochi. 

Am invatat ca in acele momente in care te lupti cu secundele ce ti-au ramas nu conteaza absolut nimic si nu-ti mai pasa de absolut nimic, decat privesti cu groaza sau cu placere spre locul pe care ti l-ai pregatit. 

Am invatat ca nimic din ceea ai facut in urma ta, nimic din ceea ce poate ti-a consumat ani buni de viata, nervi si stres la maxim, doar pentru a realiza ceva, nimic din toate acestea nu te pot ajuta in acel moment si nimic nu iei cu tine.

Am invatat ca viata TREBUIE TRAITA CU FOLOS si in trairea noastra pe acest pamant trebuie sa existe un echilibru in toate.

Spun toate acestea din propria experienta, nu spre a ma lauda, lauda este a Domnului,  ci pentru a va face sa intelegeti ca noi am fost creati de Dumnezeu spre a-I aduce lauda Lui si  nu altor dumnezei carora le-am devenit robi.

 
Cred ca e momentul sa ne oprim din alergarea aceasta nebuna, sa ne facem ordine si sa invatam sa punem pret pe ceea este intr-adevar vrednic de pretuit.

Hrana ta zilnica!

30 APRILIE
Isaia 5.1-17
O emoţionantă parabolă ne serveşte drept ilustraţie pentru grija Domnului faţă de poporul Său. Israel este viţa Preaiubitului lui Dumnezeu. Sădită, apoi curăţită şi întreţinută cu cea mai afectuoasă îngrijire, ea nu a dat decât struguri sălbatici, care nu sunt buni de mâncat şi care nu au valoare. In parabola Sa cu privire la vierii cei răi, Domnul va exprima dezamăgirea totală pe care o va încerca Preaiubitul în via lui Israel, El, Cel care avea toate drepturile asupra ei (Luca 20.9-16).
Aceste versete sunt însă un arătător tot atât de sensibil şi asupra nerecunoştinţei noastre. Este ca şi cum Domnul, după tot ce a făcut pentru noi, luând în socoteală toate harurile pe care ni le-a pus la dispoziţie din copilărie, ne întreabă cu tristeţe pe unul sau pe altul dintre noi:

 Ce aş mai putea să fac pentru tine şi nu ţi-am făcut? 

Nu am oare dreptul să aştept rod bun de la tine? Şi totuşi, tu nu ai rodit nimic pentru Mine!
Cunoaştem mijlocul de a aduce roade: este rămânerea strâns legaţi de „Viţă". În timp ce Israel, viţa neroditoare, a fost înlăturată, Hristos este Viţa cea adevărată, iar Tatăl Său este Viticultorul (loan 15.1...).
Începând cu v. 8, cartea Isaia deschide o pagină de „vai-uri". Sunt tristele consecinţe ale refuzului de a asculta de Dumnezeu, atât pentru Israel, cât şi pentru om în general.