Un gand...

Fericirea te face dulce, încercările te fac puternic, regretele te fac uman, eşecurile te fac umil, succesul te face să străluceşti, Dumnezeu te face să continui.

                                        Mahatma Gandhi

Vorbirea noastra !

Daca ieri am vazut, ca fiecare  vorba pe care o  rostim trebuie sa fie adevarata si mai mult decat atat, fiecare promisiune facuta  trebuie sa o si ducem la indeplinire, astazi as vrea sa vedem cum trebuie sa vorbim.

Sunt momente in care trebuie sa stim sa spunem, dar trebuie sa stim si cand sa spunem.

In orice situatie, oriunde si oricand , trebuie sa vorbim cuvintele lui Dumnezeu.

 Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu.1 Petru 4:11
Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.Efeseni 5:19

1. Ce spunem CE trebuie! 

Dar ce trebuie spus? Intotdeauna trebuie spus adevarul ! 
De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.  Efeseni 4:25

2. Sa spunem CUM trebuie !

Cum trebuie? Trebuie spus adevarul...." IN DRAGOSTE"

...ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Efeseni 4:15

3. Sa spunem CUI trebuie !

Cui trebuie spus...? Lucruri care nu zidesc, nu are rost sa le spunem.

Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Romani 14:1 

Si aici as mai adauga un verset care se refera la relatia dintre cei credinciosi si necredinciosi.

Suntem datori sa le spunem , dar daca vedem ca nu avem cui...e mai bine sa ne oprim.

Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.Matei 7:6

4.Sa spunem cand trebuie !

Cand trebuie spus...? Dupa ce ascultam si dupa ce gandim.

Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea. Prov.18:13

 Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi.  Prov.15:28

Aici este binevenita expresia din batrani: "uneori tacerea este ca mierea".

Sa nu uitam ceea ce a spus inteleptul Solomon:"toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui" Ecles.3:1

Domnul sa ne dea intelepciune sa stim ce sa vorbim, cum sa vorbim, cui sa vorbim si cand sa vorbim ! 

Hrana ta zilnica !

26 Martie
1Samuel 10.1-17
Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om
al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată... probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El trăind pururea ca să mijlocească" pentru noi

 (Evrei 7.25).
David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-1 cunoaşte pe David şi-1 tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este" (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a fâcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge" (Luca 10.16).
În plus, asemeni bogatului „nebun" din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea", „apa mea(v.11), „carnea mea" etc (v.l 1).

Ce fel de vorbire avem?

Ce reprezinta juramantul pentru tine?

Care este modul tau de vorbire?

De multe ori aud in jurul meu, si imi amintesc in copilarie cand eram la scoala, auzeam colegii cu urmatoarea expresie: "jur ca..." sau "jur pe". Stiu ca de mica am fost invatata de mama sa nu jur indiferent de situatie. Chiar daca nu voi fi crezuta sa nu jur ca este pacat.

 Daca ne uitam in Vechiul Testament, in vremea cand poporul traia sub legea lui Moise, juramantul nu era interzis.

"Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri" Deuteronom 6:13

 Acum, in Noul Testament, vine Domnul Isus si spune:

"Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” Dar Eu vă spun: să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău" Matei 5:33-37

Sa fie oare o contradictie in ceea ce a spus Dumnezeu poporului Israel si ceea ce spune Domnul Isus in Noul Testament? Nicidecum !!! Tatal, Fiul si Duhul sunt UNA. Daca citim  inca odata acest pasaj, observam aici, ca totul are o legatura directa cu Dumnezeu. Cerul, pamantul si tot ce este pe el, sunt ale Dumnezeului PreaInalt.Noi insine, suntem creatiunea LUI.

Cand ne gandim la juramant, ne gandim automat la cate o expresie de acest gen:... "jur ca..."...sau "jur pe...". Ori, fiecare cuvant pe care l-am scos din gura trebuie sa-l ducem la indeplinire, orice forma de legamant  trebuie implinita, altfel am pacatuit. 

Of, Doamne...cat suntem de departe noi crestini de indeplinirea acestor cuvinte! De cate ori "eu"am pacatuit, nu pentru ca am jurat, ci pentru ca nu am implinit tot ceea ce am vorbit?

De fapt cuvantul dat si neindeplinit este considerat MINCIUNA.

Multi oameni ajung sa foloseasca chiar juraminte, doar pentru a fi mai credibili sau pentru a iesi dintr-o situatie mizerabila. Astazi traim intr-o lume care merge spre iad cu pasi alergand. Minciuna a ajuns un mod de viata normal.Lumea minte in orice clipa, sotul minte sotia, sotia minte sotul, copii mint parintii, colegii se mint ei intre ei,toata lumea minte...minte sa scape, minte sa o duca mai bine, minte sa isi faca avere, minte pentru ca....minciuna a ajuns o rutina in viata lor.

Si totusi, in mijlocul acestei lumi in care traim, noi suntem chemati sa spunem adevarul.

"Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură", Efeseni 4:29, iar in cap.5 cu vers.4 scrie:"
"Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire"

 Cuvintele care ne ies din gura arata adevaratul nostru caracter si arata de fapt adevaratul nostru stapan.

Sunt momente in care situatia cere sa juram si aceste juraminte trebuiesc indeplinite si duse pana la capat.Legamatul pe care il facem la casatorie sau o juruinta  la tribunal ca vom spune doar adevarul, acestea trebuie indeplinite. 

Sa privim in Matei 26:63-64

"Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” 

 „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.”

Suntem chemati sa avem o vorbire inteleapta.„Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău"

Eu nu am fost atunci la Gabata !

Eu nu am fost atunci la Gabata

Cand greaua sentinta s-a dat

Dar stiu ca si eu, ca si tata

Il am ca stramos pe Pilat.

Eu nu am lovit nebuneste

Cu pumn noduros grosolan,

Dar stiu ca si-n mine zvacneste

Prin vene acelasi sange roman.

Eu n-am fost in gloata nebuna

Strigand: pe Baraba ales,

Dar suntem citati impreuna

La marele lumii proces.

Romani suntem astazi sub soare,

Nascuti din ai Romei soldati,

Si zic: decat alte popoare

Noi suntem mai mult vinovati.

Romanii pieira prin lume,

Cu scurgerea vremii s-au dus,

Iar noi le-am luat mindrul nume

Si sfanta credinta-n Isus.

O limba latina si dulce

Ne-a dat Dumnezeu sa vorbim,

Ca scrisul de-atunci de pe cruce

Usor sa-l putem citi.

Istoria bimilenara, un nume

Si-un crez comun ne-a pastrat,

Iar soarta cand fosta amara

Aceeasi tarie ne-a dat.

Si daca crestinii-n arena

Platira a lor sange ca pret

Sa nu inventam alte scene

Urmand stramosescul dispret.

Sa nu mai fim iarasi vrajmasul

Ce cuie in maini I-a batut,

Ci sa-l urmam pe sutasul

Intaiul roman ce-a crezut.

Romani din campia strabuna

Va-ntoarceti sub cruce-napoi,

Veniti, raspanditi Vestea Buna,

Fiti tari, Dumnezeu e cu noi !

                                                                Amin.

                                                         Autor: Marta Bergheaua

Hrana ta zilnica !

25 Martie
1Samuel 24.1-10
David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credinţei, „de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului". Apoi îl vedem pe Saul „suflând încă ameninţare şi ucidere" (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-1 urmăreşte pe David, intră din întâmplare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: «Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron».

 Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe „unsul Domnului", în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19:

 „nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor".

 Vorbind despre această experienţă, David va spune: „... l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei" (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: „Tată, iartă-i" (Luca 23.34).
Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

Hrana ta zilnica !

24 Martie
1Samuel 23.14-29
Orb şi împietrit, Saul a îndrăznit să spună despre David în v. 7: „Dumnezeu 1-a dat în mâna mea". Dar v. 14, nu fară ironie, restabileşte adevărul: „Dumnezeu nu l-a dat în mâna lui" (compară cu Ps. 37.32, 33). Totuşi „omul iubit", împăratul „după inima lui Dumnezeu", trebuie să cunoască amărăciunea şi nedreptatea în poziţia sa de la periferia societăţii. Trebuie să treacă prin experienţa întregii răutăţi omeneşti îndreptate contra lui: ură, gelozie, nerecunoştinţa şi chiar trădare. Nu ne duc zifiţii aceştia cu gândul la Iuda vânzându-L pe Domnul?

 Da, Isus, împăratul respins, a cunoscut chiar mai mult decât David această revărsare de răutate împotriva Sa, această „aşa mare împotrivire faţă de Sine" de la păcătoşi (Evrei 12.3). Inima Lui, infinit de sensibilă, a suferit această situaţie în modul cel mai profund posibil.
Ce a experimentat David după aceasta putem înţelege din anumiţi psalmi compuşi în deşertul lui Iuda (Ps. 54; 63 ...). Vizita lui Ionatan îl încurajează şi îi poartă gândurile înainte, spre viitor. însă prietenul credincios lui însuşi „a plecat acasă la el" (vezi şi Ioan 7.53), în timp ce David, tip al Unuia mai mare decât sine, îşi continuă calea lepădării împreună cu aceia care au părăsit totul pentru a-1 urma.

Hrana ta zilnica !

23 Martie
1 Samuel 9.1-13
Înştiinţat despre atacul filistenilor asupra Cheilei, David ar fi putut spune: «Este treaba lui Saul să apere ţara». Dar nu a făcut aşa! În pofida riscului, acest om care odinioară îşi scăpase oile din gura leului şi a ursului pleacă să ajute cetatea aflată în pericol. David acţionează astfel ca adevăratul împărat. Numai că nu uită să-L întrebe întâi pe Domnul ce gândeşte în această privinţă (v. 2). Să nu omitem nici noi niciodată să facem aşa, chiar atunci când urmează să întreprindem ceva care ni se pare bun. Aceasta este ceea ce se numeşte dependenţă!
Oamenii lui David sunt plini de teamă. Ei ne duc cu gândul la ucenicii Domnului Isus care „se minunau şi, urmându-L, se temeau" (Marcu 10.32).
Pentru a-şi încuraja oamenii, David îl întreabă încă o dată pe Domnul, care-i răspunde din nou într-un mod atât de clar. Victoria este astfel câştigată. Cu toate acestea, David ştie că poporul pe care 1-a scăpat este în stare să-1 dea în mâinile lui Saul fără nici o ezitare; nu se
încrede deloc în ei. Oare n-a făcut aşa şi Domnul? Venise să-i salveze pe ai Săi; în acelaşi timp însă „nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi ... fiindcă El însuşi cunoştea ce era în om" (Ioan 2.24, 25). Şi El cunoaşte, de asemenea, inima fiecăruia dintre noi.