Cine va primi răsplată?
“Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă
vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca
ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi
de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa
făceau părinţii lor cu proorocii.”
(Lc. 6:22-23).
Wilbur M. Smith a scris: “Tema aceasta
a răsplăţii pe care le vor primi în cer cei credincioşi este pomenită
rareori în biserici şi chiar în instituţiile în care se studiază
Biblia. Cu toate acestea, tema este o sursă de bucurie şi un îndemn
la seriozitate. Ea ar trebui să servească drept motivaţie pentru o mai
mare sfinţenie în viaţa fiecăruia dintre noi.”
Există acei pedanţi pseudospirituali
pentru care subiectul răsplătirilor este clasificat drept unul de
mâna a doua, bun doar pentru copilăria credinţei. Ei îl aseamănă
cu bomboanele promise copiilor care sunt “cuminţi.” Însă. Domnul Isus
nu este de acord cu ei. Textul citat din Predica de pe Munte este o
dovadă în acest sens, ca şi multe alte pasaje din discursurile Lui.
Apostolul Pavel adaugă la această temă câteva pasaje
foarte proeminente în Epistolele sale.
Mântuirea şi răsplata nu sunt unul şi
acelaşi lucru.
Mântuirea
este prin har şi nimic din ceea ce am putea face noi nu ne-o
poate asigura. Ea este darul fără plată oferit de Dumnezeu celor ce
cred în jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Cristos. Mântuirea se dă
celor pierduţi (Lc. 19:10), însă, răsplata
este pentru cei deja mântuiţi, ca o consecinţă a credincioşiei lor în slujire
(Evr. 10:35; Mat.5:11-12).
Răsplata începe în această viaţă şi
continuă în viaţa viitoare: (Lc. 18:29-30).Noul Testament debutează cu o
promisiune a răsplătirii făcută în renumitele “Fericiri” (Mat.5:11-12).…
şi se încheie cu o alta din Apoc.:“Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea
este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apoc.
22:12).Iată ce spune apostolul Pavel despre răsplătiri:“Căci toţi
trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al
lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau
răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Cor.5:10).
Pasajul ne spune că la acel scaun de judecată nu
se va mai discuta despre mântuirea credincioşilor, ci doar despre răsplata
cuvenită fiecăruia dintre ei. Problemamântuirii a fost rezolvată odată pentru
totdeauna de Cristos la Cruce. Fiul lui Dumnezeu a purtat pedeapsa în locul
nostru(F.A. 13:38-39).Cine primeşte această ofertă prin credinţă şi se întoarce
la Dumnezeu cu pocăinţă “nu mai vine la
judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:24).
Credincioşii nu vor mai fi “osândiţi odată cu lumea” (1
Cor.11:32).“Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei
ce sunt în Cristos Isus” (Rom. 8:1).
Ei se prezintă înaintea scaunului de judecată al
lui Cristos “la rândul cetei lor”, doar pentru a-şi
primi răsplata care să le compenseze credincioşia faţă de Stăpânul lor
(Mt. 25:21, 23).Credincioşii n-au de ce să se mai teamă că s-ar putea să piardă
viaţa veşnică când vor ajunge la judecată.
Bine, bine, va spune cineva, dar noi ştim că
însuşi apostolul Pavel se temea “ca nu cumva să fie lepădat”! Oare nu înseamnă
acest “lepădat”că va fi aruncat departe de faţa lui Dumnezeu, pierzându-şi
astfel mântuirea ? Toate traducerile dau naştere la astfel de neînţelegeri.
Termenul folosit de apostolul Pavel în 1 Cor. 9:27 este un termen sportiv sau
care se referă la calitate. El s-ar putea traduce astăzi prin “descalificat” sau
“neomologat”. În contextul jocurilor corintice la care face apostolul aluzie
aici, exista pericolul ca cei care se osteneau să alerge cursa până la capăt să
nu primească totuşi premiul pentru că n-au alergat “după rânduieli”. Se putea
şi ca unul care-i învăţa pe alţii cum să alerge să fie el însuşi descalificat.
Iată întregul pasaj: (1 Cor.9:24-27).
Viaţa veşnică este un dar al harului pentru cei
credincioşi (Rom: 6.23), nu un premiu care se poate obţine prin strădaniile şi
prin faptele noastre: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.Şi
aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu
se laude nimeni.” (Efes. 2:4-9).Faptele meritorii vin după mântuire şi trebuie
făcute nu din iniţiative personale, ci într-o deplină ascultare de Dumnezeu:
(Efes. 2:10).
Faptele bune măsoară râvna noastră
pentruDumnezeul care ne-a mântuit şi există pericolul ca această râvnă să se
micşoreze şi să astfel să ne pierdem răsplata:“Păziţi-vă bine să nu
pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” (2
Ioan 8).
În Pilda polilor şi în Pilda talanţilor, Domnul
Isus ne spune că fiecare credincios al Său are anumite abilităţi şi talente.
Aceasta este o realitate stabilită de Dumnezeu şi noi nu avem nici o
contribuţie personală.“Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care
să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi
primit?” (1 Cor.4:7).
Pilda polilor ne învaţă că inegalitatea în
credincioşie conduce la diferenţe în răsplătire.Pe de altă parte, din Pilda
talanţilor învăţăm că slujitorii care au dovedit aceeaşi credincioşie vor
fi răsplătiţi la fel. Răsplătirea se va acorda în funcţie de ascultarea şi
credincioşia fiecărui creştin faţă de Stăpânul său. Această realitate cerească
trebuie să ne determine să trăim cu înţelepciune şi “să răscumpărăm
vremea” (Efes. 5:16), pentru ca să nu fim daţi de ruşine în ziua
marii judecăţi (1 Pet. 4:17).
Ce
simbolizează cununile?
“M-am luptat lupta cea
bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De
acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în «ziua
aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce
vor fi iubit venirea Lui.” (2 Tim. 4:8).
Răsplătirile cereşti sunt prezentate
uneori sub forma unor cununi date învingătorilor.
Termenul grecesc este “stefanos”,
spre deosebire de termenul “diadema” careidentifică o cunună regală. “Diadema”
va fi purtată numai de Domnul Isus Cristos!În esenţa lor, cununile sunt tot o
expresie a harului lui Dumnezeu. Ca slujitori ai Săi, nici unul dintre noi n-ar
trebui răsplătit, aşa cum ni se spune pe şleau în Luca 17:1-10
Eu cred că aceste cununi nu vor fi doar podoabe
cu care să ne împopoţonăm în Cer, ci mai degrabă nişte capacităţi care ne vor
înlesni şi mai mult slujirea.
John MacArthur le numeşte “o
măsură îndoită de vitalitate cerească, de bucurie, de binecuvântare”.
Chiar şi aceste cununi vor servi nu spre slava
noastră, ci spre slava Celui care “lucrează în noi
şi ne dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi îndeplinirea…
“ (Apoc. 4:10-11).
Iată câteva “stefanos” amintite în textul Noului
Testament:
1. Cununa vieţii
“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după
ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care
a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iac.1:12).
“Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi.
Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă
încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte,
şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apoc. 2:10b).
Această cunună este acordată celor care au suferit
în ispite şi persecuţii până acolo că şi-audat viaţa ca martiri. Motivaţia
acestor suferinţea fost iubirea faţă de Dumnezeu (“celor ce-L
iubesc”).Numele acestor martiri completează lista eroilor credinţei
din Evrei 11:32-38.Pribegia este un fel de stabilire în eternitate. (Evr.
11:13-16).
2. Cununa neprihănirii“
De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii
pe care mi-o va da, în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel
drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi
iubit venirea Lui.” (2Tim. 4:8).
Aceasta este cununa acordată celor care şi-au
isprăvit alergarea în care s-au angajat în momentul naşterii lor din nou, şi au
încheiat cursa cu integritate şi consecvenţă, având ochii aţintiţi spre venirea
Domnului Isus. Ea este răsplata pentru împlinirea misiunii încredinţate.
Distanţa de la pământ la Cer (sau dimensiunea
alergării lor!) nu este o problemă de altitudine, ci
o chestiune de atitudine.
O credinţă mică te poate duce în Cer, dar una mare
poate să aducă Cerul la tine Viaţa este un marş de la inocenţă, prin ispită,
fie spre virtute, fie spre viciu. Ar fi foarte bine dacă fiecare ar trăi aşa
cum ar vrea să moară. Reputaţia este pentru o vreme, caracterul pentru
eternitate. În clipa morţii lăsăm în urmă tot ce avem, dar luăm cu noi tot ceea
ce suntem.
3. Cununa nepieritoare
“Toţi cei ce se luptă la jocurile de
obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac
lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate
veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate
veşteji.” (1 Cor.9:25).
Este cununa acordată celor care au tins mereu
către desăvârşire. Apostolul Pavel foloseşte ilustraţia unui atlet de la
pentatlon, care se supunea la un efort extraordinar. Cununa aceasta este
acordată celor disciplinaţi, celor înfrânaţi, celor dispuşi să renunţe la
plăcerile de acum pentru bucuriile viitoare.
4. Cununa bucuriei
“Căci cine este, în adevăr, nădejdea
sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea
Domnului nostru Isus Cristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi
bucuria noastră.” (1 Tes. 2:19).Aceasta este cununa
câştigătorului de suflete. Va fi o mare bucurie să ne întâlnim înceruri cu
aceia care au fost aduşi la Cristos prin mărturia şi slujirea noastră! Mult mai
mulţi oameni sunt călăuziţi spre Cer prin urme de paşi, decât prin semne
indicatoare. Orice credincios poate câştiga această cunună.
5. Cununa slavei
“Sfătuiesc pe prezbiterii (bătrânii) dintre
voi, eu, care sunt un prezbiter (bătrân) ca
şi ei, un martor al patimilor lui Cristos, şi părtaş
al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este
sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu
pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine”… (1Pet. 5:1-4).
Este cununa promisă celor ce păstoresc în adunările
copiilor lui Dumnezeu. Ea ar trebui să fie o puternică motivaţie pentru o
slujire exemplară!
Mântuiţi fără cunună?
Trebuie să spunem că aceste cununi nu sunt date
în mod automat.Există condiţii care trebuie împlinite, şi este posibil să
pierzi privilegiul de a fi răsplătit la judecata Bisericii.
Iată ce avertisment puternic le dă Domnul Isus credincioşilor
din Filadelfia:“Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi
păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste
lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin
curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apoc.3:10-11).Asa
dar fiecare dintre noi trebuie să fie foarte atent la ceea ce clădeşte deasupra
temeliei credinţei. (1 Cor.3:10-15).
Material primit pe email: pastor Mihai Fisteag
