Scrisoare cu privire la apostazie!

 Iubiți frați și surori în Domnul,
Ziua apostaziei se apropie cu pași repezi și de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul prezent este de o importanță atât de solemnă încât mă văd constrâns să vă adresez aceste îndemnuri. Oameni evlavioși de pretutindeni, care privesc semnele timpurilor, văd apropiindu-se momentul care va încheia activitatea prezentă a harului. Evident că a sosit timpul când cineva trebuie să vorbească deschis și decisiv și să vă întrebe unde vă situați și ce urmăriți. Prin harul care a strălucit din ce în ce mai strălucitor, pe măsură ce se apropie de încheiere, ați fost adunați din mulțimea clocotind de idolatrie și răutate care amenință acum creștinătatea și întreaga lume cu o revărsare mult mai crâncenă decât aceea a Sodomei și Gomorei din vechime; iar întrebarea este dacă înțelegeți îndeajuns responsabilitatea precum și binecuvântarea terenului pe care vă aflați și dacă umblați ca bărbați și femei ai căror ochi au fost deschiși.
Credeți-mă, nu a existat niciodată în istoria lumii o asemenea vreme ca cea prezentă și Satan nu se ocupă de nimeni așa cum o face cu voi; și preocuparea lui cu voi este mai de temut datorită subtilității acțiunilor lui. Ținta lui este să vă distragă atenția de la Hristos în timp ce voi presupuneți că vă aflați pe un teren sigur și nu aveți de ce vă teme. El ar dori să vă dărâme cu adevărul însuși. Pentru că remarcați subtilitatea: voi sunteți pe teren sigur însă numai câtă vreme Hristos vă este totul. Aici îi abate Satan pe unii. Interpuneți orice între sufletul vostru și Hristos și Filadelfia voastră devine Laodiceea. Terenul vostru sigur este la fel de nesigur ca restul creștinătății. Puterea voastră s-a dus de la voi și deveniți slabi, precum orice alt muritor. Unii dintre voi sunt tineri, recent întorși la Dumnezeu sau aduși la căile drepte ale Domnului, și nu cunoașteți adâncimile lui Satan. Sunteți însă în felul acesta atenționați solemn cu privire la pericol și, dacă dați de bucluc, nu puteți să dați vina pe neștiință.
Spun din nou, Satan are privirea special asupra voastră, cu scopul de a  interpune lumea sub orice formă între sufletul vostru și Hristos. Lui nu-i pasă cât de puțin sau în ce formă face aceasta. Dacă ați cunoaște cât de puțin ajută scopului său, v-ați alarma. Nu prin ceea ce este rușinos sau obscen, aceasta reprezintă dezvoltarea, nu începutul răului. El nu caută să vă ruineze prin ceva strălucitor ci prin mici și aparent inofensive fleacuri, fleacuri care nu ar șoca sau ofensa pe cineva și cu toate acestea ele constituie otrava mortală și perfidă, destinată să distrugă mărturia voastră și să vă abată de la Hristos. Întrebați care sunt aceste simptome alarmante și unde sunt ele văzute? Întrebarea nu face altceva decât să arate caracterul opiului la lucru. Frați și surori, sunteți infectați în prezent cu duhul lumii. Îmbrăcămintea voastră, conduita voastră, vorbirea voastră, lipsa voastră de spiritualitate trădează acest lucru în fiecare strângere ca adunare. Există o greutate moartă, o austeritate, o lipsă de putere, care se descoperă singură în întâlnirile adunării, la fel de limpede ca și cum inima voastră ar fi afișată vizibil și gândurile ei ar fi citite în mod public. O formă de evlavie fără putere începe să se vadă printre voi, la fel de limpede ca și în creștinătate în mod general. Pe măsură ce cochetați cu lumea veți coborâ în mod sigur la nivelul ei. Așa este natura lucrurilor. Trebuie să fie așa. Dacă cochetați cu lumea, locul privilegiat pe care îl ocupați, în loc să vă protejeze, doar vă va expune la și mai mare judecată. Trebuie să fie ori Hristos ori lumea. Nu poate fi – nu trebuie să fie – Hristos și lumea. Harul lui Dumnezeu în a te scoate din lume fiind în ignoranță este un lucru, însă Dumnezeu nu-ți va permite niciodată să schimbi în destrăbălare harul Lui și să umbli cu două măsuri, după ce ai fost despărțit de lume. Amintește-ți că ocupi locul și privilegiile unuia ai cărui ochi au fost deschiși. Și dacă pe de o parte acest fapt este negrăit de binecuvântat (și este, într-adevăr!), pe de altă parte este poziția cea mai de temut în care se poate afla un om. Înseamnă să fi la un ospăț de nuntă fără să ai haina de nuntă. Înseamnă să spui „Doamne, Doamne”, în timp ce nu faci lucrurile pe care el le cere. Înseamnă să spui „mă duc, domnule”(Matei 21:28-32) ca acela care a spus și nu s-a dus.
Preaiubiților, sunt convins de lucruri mai bune despre voi, deși vorbesc astfel; și am încredere în voi, în Domnul, că Îl veți binecuvânta pentru aceste puține cuvinte sincere. Nimic nu poate fi mai glorios decât poziția pe care sunteți chemați să o ocupați în aceste zile din urmă. Sfinții au stat în spărtură, au vegheat în zile și nopți de trudă în toți acești 1800 de ani (articol scris în sec. al XIX-lea, n.tr.) și așteptăm doar trâmbița victoriei pentru a intra și a lua în posesie glorioasa moștenire. Alţii au muncit, şi voi aţi intrat în munca lor (Ioan 4:38) și totuși, vă coborâți demnitatea până la nivelul bietelor cioburi ale pământului care nu așteaptă decât toiagul Biruitorului să le spargă în bucăți. O! Treziți-vă deci din letargie, nu  mai dormiți, îndepărtați idolii și zeii voștri falși, spălați-vă veșmintele și mergeți la Betel, unde veți afla că Dumnezeu este mai bun  decât L-ați cunoscut vreodată, chiar și în zilele voastre cele mai bune. Dați la o parte și ultima haină lumească, vegheați la vorbirea voastră, ca să fie despre Hristos și interesele Lui și nu, așa cum știți că se întâmplă adesea, despre orice altceva decât despre El. Faceți ca rugăciunile voastre să se unească cu cele ale altor sfinți în adunările de rugăciune, nu au fost niciodată mai necesare ca acum. Nu neglijați niciun prilej de a culege învățătură din acel Cuvânt care singur ne poate păzi de căile nimicitorului și faceți ca viața voastră să fie mărturia comorilor pe care le strângeți la prezentări din Cuvânt sau la studii biblice sau în ascuns cu Domnul. Dacă doriți preocupare, cu o răsplată glorioasă de la un Stăpân preaiubit, cereți-I Stăpânului să vă dea de lucru pentru El: nu veți regreta niciodată, nici în lumea aceasta, nici în cea care vine.
Preaiubiților, îngăduiți-mă. Sunt gelos pentru voi cu o gelozie evlavioasă. Îi aparțineți lui Hristos și Hristos vouă. Nu întrerupeți această sfântă unire. Nu lăsați ca cea logodită să Îi fie necredincioasă Mirelui ei! De ce trebuie să fiți jefuiți și sărăciți? Și pentru ce? Pleavă și fructe amare, în timp ce risipiți acest puțin timp de binecuvântare! Toate răsplățile adunate aici în energia Duhului Sfânt nu vor face altceva decât să slujească pentru a vă spori frumusețea și să vă facă mai plăcuți în ochii Aceluia care v-a făcut Mireasă a Lui. Puteți să-I refuzați plăcerea de a se bucura de voi? Puteți să-I refuzați rodul muncii sufletului Său, El care a atârnat odată, un Om murind, între doi tâlhari pe Calvar, ca priveliște pentru oameni și îngeri și pentru voi – voi care ați uitat (pentru că nu ați putea să disprețuiți) dăruirea Lui pentru voi. Ar fi putut să Își ia lumea fără cruce și v-ar fi lăsat afară, dar nu a făcut-o. Iar acum voi, fiind îmbogățiți de acele chinuri de moarte și de sângele Său, veți lua lumea în posesie și Îl veți lăsa afară? Imposibil! Mintea voastră curată nu are nevoie de altceva decât să fie stârnită de amintire.
Să ne încurajăm deci. În ultima vreme ne-am rugat, mărturisindu-ne lipsa de credincioșie și evlavie. Să nu luăm acest cuvânt ca un răspuns al Domnului nostru pentru a ne stârni, a trezi din nou puterea noastră care scade? Iar după aceasta, cu cât El vine mai repede, cu atât mai bine. Nu vom fi dați de rușine înaintea Lui, la venirea Lui. Evrei 10:23-25,37
 
Un articol de J. N. Darby 
sursa acestui articol: http://comori.org/

Ganduri dintr-o inima intristata!

Am deschis computerul in speranta ca voi scrie ceva din durerea care imi izvoraste din inima. La doar cateva minute imi raman ochii pe cateva ganduri scrise, tot de cineva cu durere in inima. Durerea este mare si este identica cu a mea, asa ca citindu-i randurile, am sa asez o parte din ele aici, iar continuarea lor le veti gasi chiar pe blogul celui care le-a scris.

Trăim într-o societate în care prea mulţi nu sfârşesc cu happy-end. Unde, foarte, foarte mulţi se dau bătuţi. Familii tinere eşuate, avorturi, divorţuri, suicid, biserici care se închid. La început scântei, flăcări, dinamism. Apoi, tăcere…  O lume înfrântă. A oamenilor cu capul plecat. Şi, cu spinarea cocoşată. Preoţi ce fac slujbe în biserici goale. Pastori puşi în ţarc de către comitete, de soţii, de biserici, de fraţi. Creştini ce nu-L mai vestesc pe Isus, pentru că de ani întregi nu s-a mai pocăit nimeni. Biserici fără seri de evanghelizare, cu predici sterpe şi cântări pe trei beregăţi. Oameni ce nu se mai roagă pentru bolnavi, nu-şi mai binecuvântează copiii. Şi unii, nu mai cred în darurile Duhului Sfânt. Creştini ce-au lăsat armele-n rastel. Neutilizate, sunt pline de rugină… Cum să mai tragă, cum să mai ocheşti cu ele?
„Pământul nu-i numai un câmp de luptă între bine şi rău, între Dumnezeu şi satana, ci şi între somn şi nesomn, între întinsul pe saltele comode şi întinsul pe crucea Golgotei”, scria Dani Surducan. Creştinii au de luptat pe toate fronturile. De la est la vest, din nord în sud, duc un „război nevăzut”, cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul. „Nu cu carnea, ci cu domniile, cu căpeteniile, cu stăpânitorii întunericului”, cum zice Sfântul Apostol Pavel. Cu diavolii, cu plăcerile, cu ispitele, cu secularismul, cu ateii. Cu mândria, cu egoismul, cu ura, cu nepotismul, cu predicile searbăde, „cu capetele-nguste şi inimile seci”, vorba lui Eminescu.
Nelegiuirea nu a ieşit la paradă cu papuci de casă şi nici legată cu sorţ în faţă, ca o baby-sitter. Ci, cu panzere ce trec prin zid şi sârmă ghimpată. Avem de luptat cu moda, dar şi cu nesmerenia, cu necititul Bibliei, dar şi cu Internetul, cu lenea, dar şi cu lăcomia, cu Moş Crăciun, dar şi cu Iepurele de Paşti, cu minciuna, dar și cu nepăsarea, cu mândria, dar şi cu ruşinea, cu cei ce moţăie-n strana bisericii, dar şi cu cei ce se-mpotrivesc (cu contriştii, cu cusurgii prin vocaţie), cu falsa performanţă dar şi cu falsa cultură…
Biserica nu poate îmbrăca liniştită pijamalele, apoi să tragă jaluzelele, şi, cu perna sub cap, să cadă-n contemplare, în timp ce dracu’ îşi face de cap afară, zvârlind în tineri cu etnobotanice, seringi, ţuică, bere gratis, manele, reviste porno, vopsele, blugi rupţi, Halloween şi Valentine’s day. Dacă va aţâpi pe perna cu miresme de rai fals, trezirea din somn va fi asemeni experienţei unui candidat la Cotroceni, care s-a culcat preşedinte şi s-a sculat prostănac. „Somnul raţiunii naşte monştrii”, spunea Goya.

continuarea aici http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2013/11/lupta-cu-inertia-de-nicolae-geanta.html

Marturisirea unui preot!

Charles Chiniqui (1809-1899) a fost preot timp de douăzeci şi cinci de ani şi a mărturisit cu sinceritate că şi-a iubit biserica. Iată ce a declarat acest preot:

„Mi-aş fi vărsat ultimele picături de sânge pentru biserica mea şi de o mie de ori mi-aş fi dat viaţa, ca să-i extind puterea pe întreg continentul american şi în întreaga lume. În Montreal (Canada) este o catedrală minunată, în care încap 15.000 de oameni. Acolo am predicat deseori. Într-o zi, episcopul m-a rugat să vorbesc despre fecioara Maria. Le-am spus oamenilor ceea ce pe vremea aceea consideram că este adevărat şi ceea ce preoţii predicau pretutindeni: «Prietenii mei dragi, noi toţi suntem păcătoşi, noi am jignit pe marele şi puternicul Împărat, pe Împăratul împăraţilor! Să mergem noi înşine oare cu mâinile pline de nelegiuire la Dumnezeu şi să-L rugăm pentru iertare? Nu! Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, noi o avem pe Maria, mama lui Isus, la dreapta Sa! Niciodată El nu i-a lăsat vreo rugăminte neîmplinită, atunci când El a fost pe pământ, iar ea L-a rugat ceva. Niciodată El n-a respins-o pe mama Sa. Să aducem rugăciunile noastre la mama Lui, şi ea se va ruga pentru noi.»“

„În aceeaşi zi, mai târziu, mi-am deschis Biblia. Am citit versetele: « …Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă»

 (Testul din Matei 12.46-50 se poate compara cu Marcu 3.31-35 şi Luca 8.19-21).

Pe parcursul serii, o voce îmi zicea: «Chiniqui, tu ai minţit azi-dimineaţă. Tu ai predicat împotriva Sfintei Scripturi atunci când ai spus că Maria are putere să primească de la Isus tot ce vrea ea.» M-am rugat. A doua zi dimineaţa m-am dus la episcopul meu şi l-am rugat să-mi permită să-i pun întrebări.“

– Domnule episcop, cine a murit pe cruce pentru dumneavoastră şi pentru mine?

– Isus Hristos, a răspuns episcopul.

– Şi cine Şi-a vărsat sângele pentru vina dumneavoastră şi a mea, Maria sau Isus?

– Isus Hristos.

– Cât timp a trăit Maria pe pământ, a venit vreun păcătos la ea ca să fie mântuit?

– Nu.

– Au venit păcătoşi la Isus ca să fie mântuiţi?

– Da, au venit mulţi.

 – A respins Isus pe păcătoşi?

– Niciodată.

– Ştiţi dumneavoastră că Isus le-a spus păcătoşilor: Mergeţi la Maria şi ea vă va mântui?

– Nu.

– Vă aduceţi aminte că Isus le-a spus păcătoşilor: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“?

– Da, El a spus aceste cuvinte.

– Şi-a retras El vreodată aceste cuvinte?

– Nu.

– Isus şi Maria sunt acum în cer. Domnule episcop, puteţi dumneavoastră să-mi arătaţi din Scriptură că Isus Şi-a pierdut dorinţa şi puterea Sa de a salva pe păcătoşi şi a dat-o Mariei?

– Nu.

– Atunci de ce invităm pe sărmanii păcătoşi să vină la Maria, dacă ea, aşa cum aţi mărturisit dumneavoastră, nu are puterea, harul, dragostea şi compasiunea faţă de păcătoşi aşa cum le are Isus?

Sărmanul episcop nu a mai putut să-mi răspundă. Eu însumi nu eram convertit, căci erau încă multe legături care mă ţineau strâns legat de religie.

„Ce s-a întâmplat mai departe? Am devenit un preot renumit, însă în interiorul meu nu aveam pace, căci nu eram sigur de mântuirea mea. Aveam impresia că Dumnezeu este departe de mine, şi totuşi El era foarte aproape.

Într-o zi mi-a venit gândul: «Tu ai evanghelia, citeşte-o şi vei primi lumină.» Pe genunchi şi cu mâini tremurânde am deschis Biblia. Ochii mi-au căzut pe versetul: «Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor.» Prin aceste cuvinte a venit lumina lui Dumnezeu în viaţa mea şi pentru prima dată am văzut marea taină a mântuirii. Mi-am zis: «Isus m-a cumpărat. Atunci El m-a şi mântuit. Eu nu voi fi mântuit prin faptul că merg la Maria. Eu nu voi fi mântuit prin purgatoriu, spovedanii sau exerciţii de căinţă. 

Eu sunt mântuit numai prin Isus Hristos.»

Când duminică dimineaţa oamenii au venit la biserică, nu le-am predicat despre Maria sau despre sfinţi, ci tuturor celor prezenţi în marea biserică le-am prezentat DARUL lui Dumnezeu: Isus Hristos şi iertarea păcatelor, viaţa veşnică numai prin credinţa în Isus Mântuitorul.“

                                 preluat din "Samanta buna"

cine mai vrea semne şi minuni azi?

 Am citit un editorial foarte interesant.

"De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. 

are este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? 
Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! 
Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui:
 „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” 
Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."

Citeste mai mult pe monyabiel.blogspot.ro/

De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?

 Un articol foarte interesant!

Sa stiti ca este un element distinctiv. 

Am fost intrebat deseori:  De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?

 Fiind profesor la Institutul Penticostal 11 ani, predic foarte des in bisericile penticostale, am multi prieteni, colegi, mi-am facut o imagine dupa atatia ani. Si sunt cateva lucruri care  ar fi bine sa invete si fratii baptisti si fratii Crestini dupa Evanghelie. Primul lucru, fratii penticostali se roaga mai mult. Se roaga mai mult. Dau credit mai mare rugaciunii, decat o facem noi. Si noi ne rugam, dar, rugaciunea in bisericile penticostale, in viata unui credincios penticostal are o pondere mai mare. E adevarat ca baptistii sau Crestinii dupa Evanghelie liciteaza mai mult pe Cuvant. Studiaza mai mult, mai intens. Dar, unii atata studiaza ca uita sa se roage. Si fara rugaciune, nu este puterea. Nu este putere. Ca vedeti si la predicatorii penticostali, chiar daca n-au studiat mult, dar daca se roaga…

Al doilea lucru. In bisericile penticostale se canta mai pentru inima. Se canta mai afectuos. Atinge inima mai mult. Si Crestinii dupa Evanghelie si Baptistii canta. Dar, modul in care combina rugaciunea si cantarea, iarasi, este important. Al treilea lucru, am observat ca credinciosii penticostali sunt mai uniti, in special pentru lucrari duhovnicesti, [dar] chiar si [pentru] lucrarile practice. Mobilizarea este mai buna la fratii penticostali. E un secret, undeva trebuie gasit.

Citeste mai mult:  AICI

O provocare fara precedent!

   Cum de fiecare data, atunci cand am timp la birou  caut sa folosesc timpul, intru si citesc pe diferite bloguri diferite editoriale sau ma uit la diferite mesaje care sunt titrate in lb. romana si nu necesita sonor(totusi sunt la birou si alaturi de mine sunt colegii).

   Citind azi de dimineata, am dat de un articol interesant si asa cum ne indeamna si fratele,  incercam sa-l facem de cunoscut si altora.

De ca fara precedent?
Fiindca ma asteptam ca un asfel de articol, sa vina din partea unui lider evanghelic, nu din partea unui laic.
De fapt, tocmai asta arata cât de departe s-a ajuns si cu toate astea, parca biserica doarme impreuna cu liderii ei.
Acest om cu frica de Dumnezeu, intelege ca Romania are o problema mare, numita PACAT si fara a rezolva aceasta problema spirituala, este imposibil sa propasim ca tara.
Va rog sa cititi cu atentie acest interviu cu domnul profesor Marius Vasileanu. un om care a reusit sa dea o lectie tuturor slujitorilor bisericesti.
Daca vă va provoca si pe d-voastra acest interviu, cum m-a provocat pe mine si inca mai tineti la tara noastra Romaneasca, atuci va rog sa faceti 3 lucruri:
1.Faceti tot ce va sta in putință, ca acest mesaj sa ajunga la cât mai multi si in mod special, la liderii religiosi indiferent de confesiune.
2.Rugati-va pentru Romania, pentru ca Dumnezeu sa scoata cât mai multi oameni care sa fie gata sa plateasca pretul pentru a vorbi lucrurilor pe nume si fatra compromisuri.
3.Votati de fiecare data cind aveti ocazia si votati pentru oameni cu frică de Dumnezeu.
In mod special, pe data de 25 mai mergeti la vot si votati oameni cu frica de Dumnezeu, care pot sa aduca in Europa un suflu crestinesc, pentru ca Dumnezeu sa se indure de Europa si implicit, de Romania.
Dar va las in continuare sa citiți interviul cu domnul prof. Marius Vasileanu.
Cu dragoste si respect,

Mike Olari

 

Continuarea interviului  AICI

Sotul si sotia

Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască. Dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.
Proverbe 15.22

Un soţ şi o soţie şi-au săpat şi semănat grădina. Un strat a rămas însă nesemănat. Acolo, soţul a semănat în ascuns salată, pentru a-i face astfel o bucurie soţiei. A doua zi, soţia s-a gândit şi ea la stratul nesemănat şi a pus în ascuns fasole, pentru că soţul ei o mânca cu plăcere. Cei doi mergeau mereu independent unul de altul la acel strat şi fiecare smulgea ceea ce considera a fi buruiană: soţia salata, iar soţul fasolea. S-au străduit însă în zadar, pentru că fiecare a distrus sămânţa celuilalt.

Ceva asemănător se petrece în „grădina căsniciei şi a educaţiei“. Dacă soţul şi soţia nu sunt de acord şi nu discută ceea ce intenţionează să facă, la sfârşit nu vor vedea roade. Strădania lor va fi zadarnică. Înţeleptul Solomon a exprimat aceasta în cuvintele: „Planurile se pun la cale prin sfat“. Într-o căsnicie, discuţia unul cu altul este indispensabilă. Să ne luăm timp pentru a discuta împreună! Dar nu numai atât, ci şi să ne rugăm împreună! Tot ceea ce am discutat, putem să aducem cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi să discutăm împreună cu El. Dumnezeu stă cu ajutorul Său la dispoziţia noastră şi El ştie orice cale de ieşire, chiar şi acolo unde cei doi parteneri, în ciuda faptului că au discutat împreună, nu văd nicio soluţie.

                                                             Lectie preluata din" Samanta buna" 

Cat de important e Irakul ?

Dac nu suntem productivi la munca...fiecare face ce poate sau ce vrea.

Eu am ales sa citesc !

Va recomand sa faceti si voi daca aveti timp, mai ales daca vreti sa cunoasteti mai mult din  profetiile Scripturii.

Urmaresc foarte mult postarile fr. pastorul Daniel Branzei. In  speranta ca doresc si altii sa faca acest lucru, citind un articol interesant, am sa redau din el;

1. Gradina Eden a fost in Irak.
2. Mesopotamia, modernul Irak, a fost leaganul civilizatiei umane.
3. Noe si-a facut corabia in Irak.
4. Turnul Babel a fost in Irak.
5. Avraam a fost din Ur, adica din sudul Irakului.
6. Rebeca, nevasta lui Isaac, era din Nahor, in Irak.
7. Iacob a intalnit-o pe Rahela in Irak.
8. Iona a predicat Ninivitenilor in Irak.
9. Asiria, adica Irakul de azi, a dus in robie cele zece semintii ale Israelului de nord.
10. Amos a proorocit in Irak.
11. Babilonul, care este in Irak, a distrus Ierusalimul si a dus in robie regatul lui Iuda.
12. Daniel a fost aruncat in groapa cu lei in Irak.
13. Cei trei tineri au fost aruncati in cuptorul aprins in Irak.
14. Beltsatar, imparatul Babilonului din Irak, a vazut capul de mana care a scris pe zid.
15. Ezechiel a fost dus de duhul langa raul Chebar, in Irak.
16. Se pare ca magii au venit din Irak.
17. Petru a misionat in Irak.
18. In Irak va fi reconstruit Babilonul care va ajunge cel mai mare centru comercial al lumii, ne spune cartea Apocalipsei. Importanta regasita a cetatii va face ca numele sistemului extraordinar de intins si cuprinzator sa fie “Babilonul cel mare”.
19. Patru ingeri rai sunt legati la raul cel mare, Eufrat, in Irak. Ei vor fi dezlegati si vor omor’ a treia parte din omenire. (Apoc. 9:14).
20. Apele Irakului vor fi secate de Dumnezeu ca sa faca loc de trecere pentru marea armata din Rasarit care va veni in Israel (Apoc. 16:12).
21. Prabusirea “Babilonului reconstruit” in Irak va marca triumful final al Imparatiei lui Dumnezeu (Apoc.18-19).

Dintre toate tarile lumii, oare ce-or cauta americanii tocmai in … Irak? Sa fie … petrolul? Nu cumva … profetiile?

citeste mai mult pe  http://semnelevremurilor.wordpress.com

Un lucru ciudat....intr-o noapte binecuvantata!

„Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.“ 2 Timotei 4.3

Un lucru ciudat
Cu ani de zile în urmă călătoream la bordul unei nave. Era seară; soarele apunea ca într-o mare de foc. Era o privelişte pe care nu o întâlneşti oricând. În vest, cerul strălucea de măreţia soarelui ce apunea şi sclipiri de un roşu aprins străbăteau suprafaţa apei. Lângă mine stătea un domn care era tot aşa de încântat ca şi mine de măreaţa privelişte şi vorbea despre aceasta aşa cum numai un artist şi un admirator al marilor spectacole ale naturii o poate face. La sfârşit i-am spus: „ştiţi, domnule, că Dumnezeu, a cărui mână a pictat această scânteiere a apusului, ne iubeşte?“ Omul s-a uitat la mine un moment, nu batjocoritor, ci cu mânie în ochi, apoi, fără nici un cuvânt, mi-a întors spatele şi s-a dus de partea cealaltă a vasului. Tot restul călătoriei m-a evitat. Pare un lucru ciudat că menţionarea dragostei lui Dumnezeu să afecteze astfel pe un om. Cât de adevărat este că a venit vremea când oamenii nu pot să suporte învăţătura sănătoasă!

 Sper să nu fie aşa cu cititorul acestor rânduri.

sursa: Samanta Buna 

Va doresc o noapte binecuvantata !

"Dumnezeu a fost ucis de occident, vreau sa ma intorc acasa"

Ca de obicei, seara mai citesc si eu cate ceva. Am dat de un articol al carui titlu mi-a atras atentie:

Student  roman la Londra: "Dumnezeu a fost ucis  de occident, vreau sa ma intorc acasa"

Am ramas mirata, stiu ca multi tineri ar da orice sa poata ajunge "afara", in occident, sa studieze si mai apoi sa isi gaseasca un job bine platit. Ei, iata ca mai sunt tineri care inainte de a se gandi doar la cariera, gandesc mult mai adanc...asa cum spunea domnisoara,

"Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul".

Scrisoarea se bucura de o incredibila audienta si circula pe diferite site-uri, asa cum de altfel am gasit-o si eu.Am sa redau mai jos  integral scrisoarea preluata de pe :http://7est.ro/

“Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pt educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.

Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra.  Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc mă voi întoarce”.

Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura tara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare” şi „ideale”.

Credem că politica, cultura şi educaţia cât mai internaţională este foarte benefică, credem În globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă dar păcat că e locuită şi parcă tot mai bine e în Londra… Români scumpi, cât putem să ne înşelăm…

Ce este Occidentul….?

Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi , trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă - avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi subt doar un prilej de marketing , aici nu există nici un pic de profunzime,; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva nu?

Lumea discuta oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi ce îţi doreşti.

Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un nr imens de homosexuali creaţi de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.

De ce oare admiram atât de mult haosul Europei vestice?

Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi radem că fugim cu nasu de acasă o săptămână în munţi cu corturile.

Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”

Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?

De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?

De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?

De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?

De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?

De ce eşti drogată scumpa Românie cu iluzii occidentale?

În Occident unde pleacă bieţii romani să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind roman eşti privit ca o subrasa, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului pt decenii…

Şi noi românii care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia montană, delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pt o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….

Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.

VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.

Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…

Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţară şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.

Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Cristiana Maria Mărcuș

Cine este Antichristul ?

Întrebarea din titlu a ajuns o declamare retorică plină de scepticism, alimentată de faptul că numeroase încercări făcute în trecut de a identifica anumite persoane cu acest personaj ar fi fost … false. Napoleon, Papa de la Roma, Ceaușescu, Voltaire ar fi deci, zic aceștia, victime nevinovate.

Oare așa să fie? Ce ne spune Biblia?
1. Biblia ne spune că, înainte de a fi o anumită Persoană, antichrist este un duh care mână din umbră anumiți oameni pentru a bloca sau nega lucrarea lui Christos. Probabil că ceamai bună definiție este cea dată de apostolul Ioan:

,,Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă“ (1 Ioan 2:18).

,,Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Christosul? Acela este Antichristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul“ (1 Ioan 2:22-23).

,,Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Christos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antichrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum“ (1 Ioan 4:2-4).

,,Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Christos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antichristul! Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.
Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Christos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.
Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: ,,Bun venit!“ Căci cine-i zice: ,,Bun venit!“ se face părtaş faptelor lui rele“ (2 Ioan 8-11).

    Continuare AICI

De ce traiesc...?

Cand vad atatea in jur, cand vad atat indolenta fata de tot ceea  ce Dumnezeu a lasat in jurul nostru, cand vad atatea si atatea ...de multe ori m-am intrebat, care este scopul unor oameni de acest fel ? Pentru ce traiesc pe pamant? Iata ca pastorul Vladimir Pustan a avut cateva cuvinte referitoare la aceasta intrebare si  toate acestea le-am citit pe http://www.ciresarii.ro/

................................

Ca să-i fac umbră. Ca să aibă cine tăia frunză la câini. Ca să consum alcoolul produs în distilerii, salamul produs în carmangerii și aerul bun produs de pădurile tăiate.

Ca să aibă cine merge la școală, facultate, mall. Ca să aibă pământul omul potrivit pentru a lăsa în urmă, în văi și munți PET-uri, cutii de conserve și pahare de unică folosință.

Tata a zis că am venit pe lume dintr-o simplă nebăgare de seamă.

Atunci înseamnă că trăiesc ca să aibă cine munci pământul acesta. Și apoi cine muri. Până la urmă,  învinge pământul. Dacă e doar atât înseamnă că nu sunt cu nimic superior bernardului Barry. Și el va îngrășa pământul într-o zi.

Eu zic că am fost creat ca să aibă pe cine iubi Dumnezeu. De nu eram eu nu avea cui îi zice El: ”Te iubesc cu o iubire veșnică”. Nu contează cât de bun sunt sau cât de rău, El mă iubește pentru că nu poți trăi fără să iubești. Chiar dacă ești Dumnezeu.

Trăiesc pe pământul acesta ca să aibă cine-L iubi pe Dumnezeu cu toată ființa, cugetul și lacrima. De nu L-am iubi noi ar râmăne neiubit. Îngerii nu pot iubi pentru că sunt un fel de mașini.

Trăiesc pe pământ ca să le spun și altora de bunătatea lui Dumnezeu. Sunt mântuit pentru a sluji. Adică să nu lăsăm pe nimeni în urmă.

Trăiesc pe pământ ca să aibă cine pleca în cer. Pământul pentru mine nu-i decât un mare aeroport. Atunci începe să mi se pară chiar frumos.

Iubiți pământul că-i trecător. Ca voi…

V l a d i m i r _ P u s t a n – ciresarii.ro

Felul in care suntem calauziti !

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde.

"Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.

Ioan 16:3 

 Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.

Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! 

Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim „tot adevărul", ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. 

Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.

                                                                                      Charles Haddon Spurgeon

O stire ...interesanta !

Nu stiu daca am vazut bine sau nu....dar cred ca stirea este cat se poate de reala. Citind o stire am ramas mai mult decat socata, si m-am intrebat...

Doamne, unde am ajuns....?

 Stirea  care m-a socat, am preluat-o din adevarul.ro.

Biserica Baptistă din Ocna Mureş a aplelat la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Alba pentru a-şi găsi doi pastori (preoţi) pe care să-i angajeze pe o perioadă nedeterminată.

Reprezentanţii Asociaţiei „Casa Tâmplarului“ care patronează Biserica Baptistă din oraşul Ocna Mureş, judeţul Alba, au anunţat Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Alba că au vacante două posturi de pastori (preoţi).

Potrivit reprezentanţilor AJOFM, unul dintre posturi este normat la opt ore, iar cel de-al doilea la patru ore. Remuneraţia oferită celor interesaţi tinde spre un salariu mediu, la care se adaugă bonurile de masă.

În Alba, sunt disponibile acum prin AJOFM, în jur de 100 de locuri de muncă. Oferta angajatorilor prin Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Alba se adresează în special celor care au pregătire în industria textilă şi muncitorilor necalificaţi.

Cele mai multe şanse de angajare sunt la Sebeş pentru cusători şi muncitori, şi la Câmpeni, unde angajatorii caută confecţioneri de îmbrăcăminte şi muncitori necalificaţi în industria textilă. Acum, în evedenţele AJOFM sunt în jur de 12.500 de şomeri.

Acuma stau si ma intreb, a fi pastor este o chemare sau o meserie...?

Ne intrebam de multe ori de ce starea unor biserici  a ajuns unde a ajuns....?

Ne intrebam de ce unii crestini sunt doar crestini doar pe un registru?

Nu mai imi pun asemenea intrebari...pentru ca  citind aceasta stire, am gasit raspunsul. Atata timp cat unii pastori isi fac doar meseria, merg la biserica  si urca la amvon, asemeni unui frezor sau strungar la bancul lui de lucru, nu ma mir ca unele biserici sunt tot mai reci si tot mai goale.

„Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele, zice Domnul”, scrie prorocul Ieremia 23:1, si daca citim tot capitolul ne ingrozim, cu-atat mai mult cei carora le este adresat acest cuvant, ar trebui sa fie...

Ce mare raspundere au pastorii...?

Doamne, da-ne intelepciune si putere sa ne rugam pentru ei, sa isi inteleaga chemarea, daca o au, iar daca nu...si o fac doar...sau din alt motiv, atunci Domnul sa le dea intelepciune si sa isi caute alt job. Biserica este a Domnului si El vrea oameni devotati, dispusi sa sacrifice totul pentru El.

1 Petru 5:2

Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.

Mainile in rugaciune !

    

  În secolul al XV-lea , într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii.

 18! 

Pentru a-şi întreţine familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.

       În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

       După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.

       Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui său au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-i îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: „Şi acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.”

       Toate capetele s+au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta încontinuu nu, nu, nu.

       În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.

       Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute din capodopereale lui Albrecht Dürer portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou. 

       Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificial sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.

        Şi-a denumit opera simplu „Mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii „Mâini în rugăciune”.

       Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante....

mai priveşte o odată. 

Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai aveai nevoie că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.

"Post sau cura de slabire?"

 "Post sau cura de slabire?"

Discutand cu colegii la servici acest subiect an de an, parca m-am obisnuit sa aud care este postul pe care il tin ei de pasti, dar citind printre stiri,  mi-a atras atentia din nou acest subiect, si atunci mi-am amintit un mesaj pe care l-am primit vis-a-vis de acest subiet. De-aceea am hotarat sa il postez si sa las Duhul lui Dumnezeu sa ne faca tuturor o cercetare.

A inceput cel mai lung si cel mai aspru post, postul Pastelui,

 cam asa era titlul stirei.

Cercetati-va autoritatea in care traiti si numai atunci postiti sau nu. Citind textul de mai jos va puteti autentifica cu hotarirea de A POSTI

   Într-o seară, în staţia de autobuz, m-am întâlnit cu un maestru auto. După ce ne-am salutat ca între foşti camarazi, tipul care puţea puternic a ţuică, pentru că ştia ca sunt pocăit, a început să se laude: "Am cumpărat nişte macaroane. Căci muierea mea găteşte numai de post. Ţinem tot postul. Azi e vineri, chiar am ţinut post negru". Nu i-am răspuns nimic. După vreo două minute, scoate o ţigară, o aprinde şi cu fum de locomotivă în nări, începe spovedania: "Toată ziua am reparat la un motor de camion. Patru kile de ţuică am băut cu băieţii!". "Dar ziceai că posteşti?", i-am replicat. "Păi postesc, cum sa nu". "Şi ţuica, ţigara?". "Da, da' postesc numa' dă mâncare, dom' profesor !? Băutura e altă socoteală".

Mi-am amintit povestea asta azi, când am răsfoit în cancelarie vreo şapte ziare "Lumina". Creştine. Ortodoxe. Am urmărit toate titlurile din ultima săptămână. Pagini întregi despre post. Ce să mananci, ce să eviţi. "Postul ajută organismul să funcţioneaze mai bine". "Postul întinereşte ţesuturile şi limpezeşte mintea". "Ne ajută să fim mai mobili, mai energici". "Pe lângă purificarea şi intoxicarea organismului, alimentaţia de post, contribuie la o întinerire a celulelor". "Are efecte favorabile în unele boli cronice". "Elimină oboseala cronică şi regenerarea ţesuturilor intoxicate prin alimentaţie". Se recomandă 3-4 căni de ceai (de diferite tipuri) pe zi, soia, fasolea, ciupercile, ceapa, zarzavaturile, nucile. Pătrunjelul, păstârnacul, guliile, sfecla roşie, spanacul, varza, salata verde... Un reţetar culinar, pentru sănătate. Parcă eram într-o farmacie naturistă. Informaţii îmi sunau mai mult a reţete pentru cura de slăbire, decât a ceva sfânt, dumnezeiesc. De fapt, Numele Celui Veşnic, nici nu era pomenit în paginile cu nutriţionismele sfinte, benefice "cumpătării".

Când vorbim despre post, automat mulţi ne gândim la mâncare. La abstinenţa de la pizza, hamburgheri sau slănină cu ceapă roşie. Ori savarine, Milka şi şniţel vienez. De parcă Dumnezeu la greva foamei ne-a chemat. Ori să fim vegetarieni. Sau cu burta plină de fasole, cu murături. Şi pâine..., cât de multă.

Unii cred că postul iubit de Hristos e o tortură a trupului. Un chin dietetic. Un stomac gol. Sau măcar plin de verdeaţă. Că doar Dumnezeu s-o uita la burtă, la ghiorăiala de maţe şi nu la sufletul prund de păcate. La înjurătura dintre dinţi. La inima cu miros de cianură. La muştarul care ne-a sărit pentru orice fleac. La golăneala creştinească din cuget.

Postul nu este un substitut pentru trăirea unei vieţi neprihănite, spunea Vladimir Pustan. Dacă nu faci bine, nu eşti blând, nu ierţi, nu te laşi de minciună, de zavistie, de ciorovăială, nu posti în ziua aceea. Degeaba ţi-ai plecat capul ca un pipirig, degeaba te culci în sac şi cenuşă, zice Isaia, căci postul plăcut lui Dumnezeu e dezlegarea lanţurilor răutăţii, e ruperea oricărui fel de jug. Împarte-ţi pâinea cu flămânzii, acopere oamenii goi, nu întoarce spatele celui ce are nevoie de tine, ne sfătuieşte însuşi Dumnezeu. Numai atunci postul va fi primit!

Nu spun că nu trebuie să postim. O facem când suntem în suferinţă, când am gafat a "n-pea" oară, când trebuie să luăm decizii capitale, când mijlocim pentru semeni, pentru prinşii de război din biserică, pentru fii rătăcitori. Postim când dorim ca Dumnezeu să ne vorbească (mai ales nouă, celor ce predicăm). Şi-n multe alte ocazii. Dar să postim ca să ne regenerăm ţesuturile, să ne detoxifiem sau să ne-ntinerim celulele, mi se pare curată utopie. Pe româneşte: prostie!

Postiţi cu rost fraţilor! Postiţi dumnezeieşte, ca si Hristos. Numai aşa vă veţi întări sufletele. Dacă postiţi doar alimentar, sufletele vă vor rămâne cârcălite cu păcura păcatului. Şi chiar dacă aţi avea trupuri oţeloase ca Schwartzeneger, la ce ar folosi dacă într-o zi s-or pârpăli la rotisorul iadului?

Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?

Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug.... Isaia 58:5-6