Versetul zilei

21 decembrie 2016

Hrana ta zilnica!

21 DECEMBRIE
Apocalipsa 16.1-21
Cele şapte cupe vărsate asupra pământului amintesc de urgiile venite peste Egipt: bube, ape transformate în sânge, întuneric, broaşte, tunete, piatră şi foc (vezi Exod 9.23). Insă, în loc să-i aducă la pocăinţă, dezastrele îi fac pe oameni să blesteme (v. 9, 11, 21). O triplă mărturie este însă adusă Dumnezeului celui drept: de la învingători (cap. 15.3,4), de la îngerul apelor (v. 5) şi prin altarul însuşi (v. 7).
Primele patru urgii lovesc, respectiv, aceleaşi sfere ca şi primele patru trâmbiţe (cap. 8.7-12). Cea de-a cincea atinge tronul conducătorului roman. A şasea pregăteşte „lupta din ziua cea mare". In sfârşit, după ultima cupă răsună vocea puternică venind de pe tron: „S-a isprăvit”. Cât de diferită este ea de strigătul anunţând pentru noi sfârşitul mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului, după ce Fiul lui Dumnezeu a băut pe cruce cupa pe care noi o meritam: „S-a împlinit' (loan 19.30)!
Aceste evenimente solemne sunt mai apropiate decât credem. «Fie ca niciodată să nu privim lumea în alt fel decât ca o scenă judecată, fiind conştienţi de mânia înspăimântătoare de care ea nu va putea scăpa... Aceasta ne va păzi să nu fim indiferenţi nici faţă de răul care este în lume, nici faţă de judecata divină care o aşteaptă.» (W. K.).

Un comentariu:

  1. La mantuirea omului contribuie in acelasi timp atat harul lui Dumnezeu, cat si vointa omului.
    Pe de o parte, harul lui Dumnezeu cheama, lumineaza mintea si inima, iar vointa conlucreaza la deschiderea ochilor si la curatirea inimii.
    Asadar mantuirea incepe cu harul lui Dumnezeu, se formeaza de vointa si se desavarseste prin har, care o si incununeaza.

    RăspundețiȘtergere