Versetul zilei

18 decembrie 2016

Hrana ta zilnica!

18 DECEMBRIE
Apocalipsa  13.1-18
Aruncat pe pământ, diavolul profită de timpul scurt pe care-1 are. Se foloseşte de două instrumente, două ,fiare", termen care implică absenţa relaţiei cu Dumnezeu. Prima dintre acestea (v. 1), corespunde imperiului roman reconstituit. El va reuni trăsăturile celor trei imperii precedente: rapiditatea leopardului (Grecia), tenacitatea ursului (Persia) şi ferocitatea leului (Babilonul; vezi Daniel 7.4-6). In pustie, Isus refuzase împărăţiile lumii. Satan le dăruieşte împăratului roman, obţinând astfel închinarea întregului pământ (v. 4; Luca 4.5-8).
Cât despre cea de-a doua fiară, ea este o contrafacere a Mielului, însă limbajul o trădează.
Este Antihristul, care va avea putere religioasă, va face minuni şi va susţine prima fiară.
Mulţimile de oameni pe care îi va ademeni vor fi marcate precum vitele, cu numele „fiarei romane". Aceşti oameni vor fi numiţi: „cei care locuiesc pe pământ (v. 8, 14; cap. 3.10; 6.10; 8.13; 11.10), pentru că toate interesele şi aspiraţiile lor ţin de pământ.
 Cât de numeroasă este încă de astăzi această categorie de persoane!
 In contrast cu aceştia, versetul 6 vorbeşte despre „cei care locuiesc în cer" (Filipeni 3.19,20). Creştini, să arătăm clar, fără îndoială, unde se află locuinţa noastră (Evrei 11.14).

Un comentariu:

  1. "Ei vor prinde în cursă sufletul dreptului şi sânge nevinovat vor osândi.
    Dar Domnul mi-a fost mie scăpare şi Dumnezeul meu ajutorul nădejdii mele;
    Le va răsplăti lor Domnul după fărădelegea lor şi după răutatea lor îi va pierde pe ei Domnul Dumnezeul nostru."
    (Psalmul93:21-23)


    PS Judecatorul meu este Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere