Versetul zilei

7 martie 2016

Hrana ta zilnica!

7 MARTIE
Proverbe 19.15-29

Lenea, în special lenea de a asculta (Evrei 5.11), are pentru sufletul neglijent consecinţe dintre cele mai dezastruoase (v. 15). II „cufundă într-un somn adânc" pe acela care ar trebui să vegheze aşteptându-L pe Domnul (comp. cu Matei 25.5). Produce foamea sufletului şi foamete spirituală (cap. 20.13). Şi, drag prieten, dacă şi sufletul tău este flămând, nu căuta să-1 amăgeşti cu „ceea ce nu satură" (Isaia 55.2). Un singur aliment este potrivit: Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind hrănit de Hristos, adevărata Pâine din cer, eşti
asigurat că nu vei fi „vizitat de rău" (v. 23). De cealaltă parte a cuvintelor cunoştinţei există o îndrumare care induce în eroare (v. 27; 1 Timotei 6.20,21), rod al numeroaselor gânduri din inima omului (v. 21). Ascultând-o, ne abatem de la calea ascultării şi, prin urmare, avem nevoie de corecţie (v. 18, 25). Să nu-i dăm cuvântului «corecţie» numai sensul de pedeapsă!
Să ne gândim, de pildă, la pilotul care corectează ruta aparatului de zbor după indicaţiile primite de la turnul de control. Astfel trebuie să fie şi asupra noastră efectul corecţiei Domnului: să ne facă să ne reluăm direcţia cea bună. Este privilegiul fiului (v. 18; cap. 13.24) această corecţie, iar omul înţelept ştie să profite de ea (v. 25; cap. 9.8).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu