De nenumarate ori Domnul ne-a vorbit si ne-a instiintat cu privire la vremurile care ne stau in fata.
Stiu ca multi, chiar foarte multi nu cred in lucrarile Duhului Sfant, insa Cuvantul spune
Nu, Domnul, Dumnezeu, nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.
Amos 3:7
Daca esti crestin nu ai cum sa nu crezi pentru ca nu poti sa contrazici Biblia.
Foarte multe lucrari au fost si la noi in biserica si la grupurile de casa. In toate Dumnezeu cere acelasi lucru. Astazi au fost si in adunare la noi doua lucrari prin oameni pe care Dumnezeu ii foloseste in lucrarea Lui. Mai jos am sa postez o lucrare pe care am primit-o de la o sora, dar cred ca deja este cunoscuta mai in toate tarile, pentru ca deja s-a raspandit foarte repede.
Citind lucrarea ieri, ascultand ceea ce Dumnezeu a vorbit prin Duhul si astazi, iar mai apoi venind acuma seara o sora la mine si avand o lucrare si ea, nu pot decat sa confirm ca intr-adevar Domnul isi instinteaza copiii Lui pentru a nu fi luati prin surprindere.
“Am hotarat sa va instiintez ca sa intelegeti vremea pe care o traiti si ferice de cel ce va pune la inima Sfatul Meu, zice Domnul; ferice si de cei ce vor purta trambitarea acestei lucrari mai departe pentru ca cei ce trebuie sa ia cunostinta de taina vremii, sa intre grabnic in odaita si sa ceara invesmantarea cu putere, zice Domnul. De aceea, voi fiti mesageri intelepti care sa poarte mesajul Meu mai departe pentru ca am hotarat in aceasta vreme scurta de indurare ce a mai ramas sa fie strabatuta, am hotarat ca din loc in loc pe ai Mei sa-i instiintez si sa le fac pregatirea, zice Domnul. Am hotarat sa dezvalui taina acestei lucrari si intre voi pentru ca am printre voi oameni alesi de dinainte ca sa depuna marturia in vremea ce va veni, zice Domnul. Si de aceea am vrut sa dezvalui taina in auzul urechilor voastre pentru ca iata ce va sta inainte:
Nu-i mult si se va ajunge la un tarus pe care insasi dreapta Mea l-a infipt in urma cu vremuri, zice Domnul, un tarus ce poarta denumirea de “tarus al schimbarii”, cine are urechi de auzit sa auda! si, pentru ca Eu am masurat vremea de indurare si Eu am asezat tarusul de inceput, tot Eu am asezat si tarusul de final al acestei vremi de indurare. Iata ca oricat au ticluit minti diabolice in dosul usilor inchise si au intentionat sa scurteze vremea indurarii, n-au putut sa faca o astfel de lucrare, zice Domnul, pentru ca Eu am masurat si masuratoarea facuta de Mine a ramas in picioare dar voi sunteti mai aproape de tarusul final decat va ganditi. Pentru ca nu-i mult si se iese din aceasta masuratoare a indurarii, nu se poate iesi oricum, zice Domnul. Cel ce-si poarta neputintele, cel ce-si poarta poverile pe umerii lui si a ajuns sa se garboveasca din pricina lor si nu a stiut sa ceara putere, izbavire si viata, trecand dincolo de tarusul schimbarii, se va prabusi dintr-o data si fara leac, zice Domnul. De aceea vreau sa va fac sa intelegeti ca aceasta scurta vreme de pregatire nu trebuie irosita, zice Domnul, pentru ca, iata, dreapta Mea se va retrage din cer din dreptul acelor minti diabolice si ei vor pune in aplicare planul care l-au ticluit de vremuri si vor decreta legi omenesti. Si aceste legi omenesti vor lua prin surprindere pe cei ce n-au stiut sa stea la sfat cu Mine in odaita zice Domnul. Si multi, foarte multi din cei ce astazi poarta Numele Meu vor ajunge sa-si iscaleasca sentinta lepadarii si ei insisi cu mana lor vor depune iscalitura si se vor lepada de numele ce-l poarta pentru ca legile decretate vor impune stramtoare dupa stramtoare si cei ce n-au invatat sa-si puna increderea in Mine zice Domnul, vor ajunge sa iasa din numaratoarea celor alesi, spunandu-si ca in stramtoarea ce se impune nu pot sa traiasca altfel. Si vor ajunge sa aleaga bunastarea materiala, avantaje firesti si prosperitate fireasca si vor ajunge sa intoarca spatele legamantului incheiat cu Mine zice Domnul. Unii dintre ei isi vor spune ca ies doar pentru o vreme de restriste si apoi intra din nou in numaratoarea celor alesi, dar iesiti o data, iesiti vor ramane pentru totdeauna, zice Domnul.
De aceea, acum este vremea cand trebuie intrat in odaita zice Domnul pentru ca am pregatit vesminte de protectie si am pregatit incercuirea care sa fie coborata peste coapsele mintii, o’ncercuire a pacii pentru ca la decretarea legilor date sa nu v-apuce nici groaza zilei de maine, nici teama, nici spaimele mortii si sa ramaneti in numaratoarea celor alesi, zice Domnul. Unii vor fi ocrotiti ca prin minune prin cuvantul protectiei Mele, zice Domnul. Va fi de ajuns sa fie rostit cuvantul ocrotirii peste astfel de fiinte si vor fi cautati de urmaritori si intr-o parte si in alta si vor fi ascunsi chiar sub ochii urmaritorilor, pentru ca cei protejati de Mine, zice Domnul, beneficiaza de aceasta protectie chiar si-n vremea stramtorarii. Si am sa le port de grija, ingrijindu-Ma de nevoile lor personale. Sunt altii, putini la numar, care vor trebui sa pecetluiasca cu viata lor credinta, dar acestia vor fi imbracati cu o putere speciala si vor primi ca un har, cu mare bucurie, aceasta slujba incredintata ca sa depuna marturia cu viata lor zice Domnul.
E scurta vremea pregatirii si am vrut sa va fac partasi ai cunoasterii tainei ca sa intelegeti ca nu-i vremea irosirii in lucrari care n-aduc zidire, ci-i vremea intrarii in odaita ca sa se faca grabnic pregatirea celui ce trebuie sa ramana in picioare in vremea care vine, zice Domnul. Si am hotarat sa stau la sfat cu voi in indurare zice Domnul si iata ca trebuie sa-ntelegeti ca este nevoie sa se intre grabnic si sa se faca dregerea altarelor din cort. Pentru ca in repetate randuri am trimis soli ceresti in corturile voastre cu untdelemn proaspat ca sa-l picure in vasele inimilor voastre si sa v-aduca intremare si intaritura, viata si putere, dar pentru ca n-ati fost gasiti la altar

Dragul meu, in alegerea ta sta daca sa crezi sau nu, eu mi-am facut datoria si ti-am facut de cunoscut, insa trist ar fi sa fi citit aceste randuri si totusi ziua aceea sa te ia pe nepregatite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu