Faptul ca astazi traim o criza spirituala in bisericile noastre, nu este un lucru pe care putem sa-l ascundem si nu este o noutate, insa un lucru de care nu ducem criza si este din belsug....avem inchinare.
Inchinare din belsug, programe peste programe, insa stim ca Dumnezeu nu primeste orice inchinare sau slujire.
Biserica din Efes traia intr-o stare de formalism, dealtfel ca "multele biserici" din ziua noastra.
Se osteneau din greu cu slujirea, "stiu faptele tale" (Apoc. 2:2), dar cu toate acestea Dumnezeu avea ceva impotriva lor. Slujirea celor din Efes devenise o rutina, deja era o obisnuita pentru ei, slujirea lor era mecanica, asa cum si in bisericile noastre a devenit, insa cand slujirea este lipsita de dragoste, aceasta este fara de valoare.
Nu sunt un "gica-contra" si nici nu vreau sa fiu critic sau pesimist, insa sunt realista, si din pacate realitatea este una cruda.
Eu de foarte mult timp imi pun cateva intrebari si cred ca fiecare ar trebui sa ni le punem. Imi doresc sa simt ceea ce simteau primii crestinii, mi-e dor.....
Din toate programele care se fac...oare la cate cantari iti curg lacrimi pe obraz?
In momentele inchinarii simti un fior in inima?
Prin versurile care se canta sau se recita simti cum Duhul Sfant te cerceteaza?
Mai simti atingerea Duhului Sfant in biserica atunci cand este proclamat Cuvantul lui Dumnezeu?
Si biserica din Efes a avut un inceput bun, insa pe parcurs s-au racit si Dumnezeu a avut un repros fata de starea lor, "dar ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintai". Ce ma face sa cred ca au avut un inceput bun? Cuvantul, "ti-ai parasit" imi confirma starea in care erau la inceput, dar pe parcurs....si-au parasit.
Dumnezeu i-a invaluit cu atata dragoste si le-a daruit dragoste din belsug si cum era normal, se astepta ca si ei sa raspunda tot cu dragoste, dar...si-au parasit dragostea.
Ma gandesc la inceputul nostru, la inceputul meu, pentru ca nu imi permit sa vorbesc in dreptul nimanui, insa stiu cate lacrimi s-au scurs pe obraz de fiecare data in prezenta lui Dumnezeu.
Astazi parca a secat izvorul lacrimilor. Doar doua cauze au putut determina acest lucru:
fie ca a secat izvorul la mine, fie ca inchinarea si slujirea nu sunt facute cu aceeasi reverenta in fata lui Dumnezeu.
Putem face slujiri...fara numar, inchinare ...cat cuprinde, dar trebuie sa nu uitam ca Dumnezeu inainte de toate cerceteaza si analizeaza inima celui care Ii aduce inchinarea.
Nu sunt eu in masura si nu sunt vrednica sa indrept degetul catre nimeni, insa stiu ce solutia a dat Domnul celor din Efes, pentru ca la urma urmei este foarte simplu doar sa ii spui omului defectul dar sa nu ii dai si solutia. Poate ca noi oamenii facem asa, insa Dumnezeu nu face ca noi. El le-a aratat starea, dar le-a dat si solutia. Cred ca starea noastra nu difera cu nimic fata de a celor din Efes, ca atare putem lua fiecare in dreptul nostru si solutia.
Adu-ti, dar aminte de unde ai cazut, pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintai (Apoc 2: 5)
Trei lucruri avem de facut:
-sa ne aducem aminte
-sa ne pocaim
-sa ne intoarcem
Si inca un lucru de care trebuie sa scapam si care pune in mare pericol viata spirituala a bisericilor din ziua de azi: formalismul religios.
Astazi multe biserici se confrunta cu acest flagel. Suntem foarte religiosi, dar mai putin credinciosi.
Dumnezeu nu rasplateste religiozitatea, ci credinciosia!
Imi doresc si ma rog Domnului sa ne ierte de acest pacat in care traim, dar in acelasi timp sa ne deschida ochii si sa ne vedem starea. Sa traim si sa avem nu o religie, ci o relatie cu Cel care a inviat din morti, glorie LUI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu