17 IULIE
Matei 9.18-38
Învierea fetei fruntaşului sinagogii are, printre altele, o aplicaţie profetică: Domnul este privit ca fiind pe cale să redea viaţa poporului Său, Israel. În tot acest timp (cel de faţă), El este la dispoziţia tuturor acelora care se apropie de El prin credinţă, aşa cum a făcut această femeie (v. 20).
In Isus se află suficientă putere pentru a vindeca „orice boală şi orice neputinţă" (v. 35); în inima Sa se află suficientă dragoste pentru a-Şi purta întregul popor ca Adevăratul Păstor al lui Israel (v. 36) şi, cu toate acestea, chiar dacă pe ici pe colo întâlneşte şi credinţă (aici, din partea celor doi orbi: v. 28,29), El Se loveşte de cea mai cumplită necredinţă (v. 34).
Noi, cei care traversăm aceeaşi lume şi ne confruntăm cu aceleaşi nevoi (în mod trist, adesea cu inimi atât de nesimţitoare: Iacov 2.15,16), să-I cerem Domnului să ne dezvăluie mai clar perspectiva măreţului Său seceriş (Ioan 4.35) şi să-L rugăm să scoată noi lucrători (v. 38)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu