Versetul zilei

18 iulie 2014

Domnul e bun! Adrian Mutu s-a intors la Dumnezeu!

Cand citisem cu ceva vreme o stire  despre Adrian Mutu, ca ar fi postat o rugaciune pe contul sau de facebook, am ramas putin mirata, desi stiam ca Dumnezeu alege intotdeauna lucrurile slabe ale lumii, sa le faca de rusine pe cele tari, si tot la fel stiam din Cuvantul Domnului ca "cei de pe urma vor fi cei dintai".
Am mers acasa si ii spuneam sotului ce rugaciune a postat Mutu pe facebook, dupa care am zis:
"asa m-as bucura ca acest copil rebel sa se intoarca la Dumnezeu", gandindu-ma ce impact ar avea in lumea mondena pocainta lui.
Iata ca am ajuns la birou si am citit ceva in acest sens. Ma rog ca cele scrise sa fie adevarate.
Dau slava Domnului ca s-a indurat si de el.

Băiatul născut la Călineşti (Argeş), legitimat acum la clubul Petrolul Ploieşti, cu care speră să câştige titlul în sezonul fotbalistic care stă să înceapă, a suferit o transformare radicală în viaţă.
Adi si Consuelo au două fetiţe: Adriana (7 ani) şi Maya Vega (5 ani). Cunoscut ca un tip petrecăreţ, Adrian va trebui să-şi adapteze comportamentul la noua religie. Prin trecerea la această credinţă, “Briliantul” a trebuit să renunţe la escapadele nocturne.
Noua orientare religioasă l-a ajutat pe Mutu să fie mai serios în pregătiri, să slăbească şi să aibă un randament sportiv consistent, mult îmbunătăţit faţă de stagiunea trecută de campionat. În ultimele cinci meciuri de pregătire, Adi a înscris patru goluri şi a dat trei pase decisive.
 “Doamne Isuse Hristoase, vreau să te urmez. Îţi mulţumesc că acolo, pe cruce, ai murit şi pentru păcatele mele, păcate care mă despart de Tine pentru veşnicie. Îţi mulţumesc că astăzi mă chemi la Tine. Iartă- mi păcatele şi ia din calea mea tot ce nu e după voia Ta. Ordonează- mi Tu viaţa şi călăuzeşte-mă pe calea Ta, care mă conduce spre victorie. Îţi mulţumesc pentru toate lucrurile bune pe care mi le vei da, după cum ai promis în Cuvântul Tău. Îţi mulţumesc că Tu mă asculţi şi că mă simt în siguranţă în mâinile Tale. Amin”, a scris Adrian Mutu, recent, pe Facebook, din cantonament.
 Cei de la ziarul Libertatea i-au luat un interviu

E adevarat ca ti-ai schimbat religia?
Adrian Mutu: DA! Dumnezeu mi-a schimbat viata! Citesc Biblia si ma rog in fiecare zi.
Dar cand s-a intamplat? Si ce cult ai imbratisat?
....................
Citeste mai mult pe : http://www.libertatea.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu