Versetul zilei

12 martie 2014

Stai si odihneste-te!

Cartea Psalmiilor este o carte care contine  un cuvant potrivit pentru fiecare din noi, indiferent de situatia in care ne gasim, fie ca suntem veseli, fie ca suntem indurerati, fie ca suntem in suferinta sau greu incercati, fie ca suntem dornici sa Ii aducem lauda lui Dumnezeu, aici gasim cele mai potrivite cuvinte. Foarte multi dintre cititorii Scripturii, obisnuiesc sa citeasca un psalm dimineata inainte de a-si incepe ziua sau seara inainte de a pune capul pe perna, la fel cum multi dintre noi avem un psalm de suflet pe care il citim oridecate ori simtim nevoia. 
Mie imi place tare mult sa citesc cartea aceasta a psalmiilor si  in mod deosebit pentru ca am si eu un psalm de suflet, "Psalmul 91"

"Cel ce stă sub ocrotirea Celui PreaInalt
şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic..."
 
Cum trupul nostru are nevoie de repaus, tot la fel fiecare dintre noi simtim  nevoia de a ne odihni si sufletul.Numai ca este foarte important sa vedem care este umbra sub care cautam adapost.
....stă sub ocrotirea Celui PreaInalt !
Daca vrei sa nu te ude stropii de ploaie, nu ai alta alternativa, decat sa stai sub umbrela pentru ca ea iti ofera protectie. La fel este si cu  acei care vor sa beneficieze de protectia lui Dumnezeu, trebuie "sa stea".Cred ca este una din conditiile de baza  pe care trebuie sa le indeplineasca toti acei care vor sa fie sub protectia Celui PreaInalt, "sa stea aproape de  Domnul" 

.....stă sub ocrotirea Celui PreaInalt !
"SUB", inseamna smerenie. In fata lui Dumnezeu nu putem sta oricum, ci in smerenie. Stand SUB protectia Lui, vom putea beneficia de odihna.
...se odihneşte la umbra Celui atotputernic !
Odihna= relaxare, destindere, etc.
Oricat am incerca sa cautam un loc pentru a putea sa ne odihnim, sa ne eliberam, sa ne odihnim de toata truda si toata alergarea aceasta pe pamant, nicaieri nu vom gasi liniste si odihna, decat in Domnul.
Ca sa beneficiezi de odihna ai nevoie sa stai! Unde e locul cel mai prielnic pentru a face acest lucru? Unde ne simtim in siguranta , daca nu in Domnul?
David a avut momente in viata cand cauta loc de scapare si de odihna. In  Psalmul 57 cu vers 1 spune,
Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.
Umbra aripilor Sale este locul in care ne adapostim in deplina siguranta.
Psalmi 17:8
Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă la umbra aripilor Tale
Psalmi 36:7
Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.
Nu stiu cat esti de obosit, nu stiu daca sufletul tau are nevoie de odihna sau nu, insa pot sa te asigur de un lucru, "daca simti ca nu mai poti, daca simti ca bati pasul pe loc, daca simti ca problemele te coplesesc tot mai mult in fiecare zi, cu alte cuvinte daca simti ca nu mai ai putere sa-ti continui drumul" exista un singur loc unde poti sa te odihnesti si aici putem vorbi de odihna deplina, care este doar in Domnul.
Matei 11:28
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu