Versetul zilei

25 octombrie 2012

Hrana ta zilnica !

25 Octombrie Deuteronom 16.1-17
Dintre cele şapte sărbători menţionate în Levitic 23, acest capitol ne aminteşte numai despre primele trei în funcţie de importanţa lor: Pastele, mult mai detaliat aici, sărbătoarea săptămânilor sau Cincizecimea, în sfârşit, sărbătoarea Corturilor. Cu aceste trei mari ocazii, fiecare israelit trebuia să se suie la locul pe care Domnul Şi l-a ales ca locuinţă. Luca 2.41 ... îi prezintă pe losif şi pe Maria mergând pentru Paşte la Ierusalim cu copilul Isus. Iar Luca 22.14 ... relatează ultimul Paşte pregătit pentru Domnul.
Era o mare nevoie a inimii Lui: „Am dorit mult să mănânc Pastele acesta cu voi înainte de a pătimi" (v. 15), le-a spus El ucenicilor.
Acele zile solemne erau anuale, cu toate că Domnul dorea ca fiecare din poporul Său să-şi amintească în fiecare zi de ieşirea lor din Egipt (v. 3), unde fuseseră robi. Nu se cuvine ca numai o dată pe an sau o dată pe săptămână şi anume duminica, răscumpăratul Domnului să-şi amintească de unde a fost scos prin har. El trebuie să fie recunoscător în fiecare zi. Această amintire îl va scuti de o purtare uşuratică. Fără a înceta să fie serios, creştinul este chemat să guste mai dinainte bucuriile cerului.
„Să ai bucurie deplină!" (v. 15). „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul", scrie apostolul (Filipeni 4.4; 1 Tesaloniceni 6.16).

2 comentarii:

  1. Da, mare este aceasta taina PASTELE. Desii nu este chiar o taina, totusi pentru multi crestini este o taina. Multi zisi crestini li se pare caci cunosc ceea ce este pastele, dar semnificatia este mult mai adanca. Ei vorbesc doar de suprafata pastelui, precum o coaja si prea putini ajung sa cunoasca dulceata miezului.
    Azi majoritatea (fara un mic procent) de crestini, in biserici arata ca sfinti si dupa ce ies afara nu-i mai recunosti care sunt sfintii si care e lumea. Aspectul imbracamintei lasa de dorit la multi, ceea ce exprima imbracamintea este ceea ce poarta inima inauntru ei. Credinta din inima face posibila mantuirea. Dar ce este in inima se vede la exterioar. Aici multi au o lozinca de la cel rau care spune asa: ,,Nu conteaza cum arat la exterioar ci conteaza inima!,, Minciuna aceasta tine pentru cei ce nu cunosc ceea ce inseamna pastele. Insa nu scrie scriptura ca din inima iese...si daca iese...nu se vede la exterioar? Nu asa l-a vazut slujnica pe Petru ca si el este unul care a umblat cu Isus? Azi lumea vede mai bine decat vad unii crestini dintre noi si anume; care e pocait si care e compromis, adica vad ca el sau ea pocaita este la fel ca una dintre fetele filistencelor. Nu este nici o deosebire.
    Domnul Isus cu ucenicii s-au deosebit de lume din toate punctele de vedere. El zicea: am dorit mult sa mananc pastele acesta cu voi... Odata pe an nu e suficient. Nu esti crestin(a) daca faci asa. Cel nascut din Dumnezeu sarbatoreste in fiecare zi pastele. El umbla si mananca cu Dumnezeu in fiecare zi si arata ca este din Dumnezeu si aceasta o vede lumea zi de zi. Poti sa faci multe pentru El, dar daca nu semeni cu El in fiecare zi (nu numai dumineca) atunci tu ti o sarbatoare anuala si nu-ti va ajuta la nimic. Fiindca tu nu ai un paste al tau personal ci tu sarbatoresti doar pastele istoric.
    Acesta e doar un singur gand pe care l-am spus desre paste, dar e mult mai adanca invatatura acesta, invataura de care atarna mantuirea noastra.

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc tare mult pentru invatatura.
    Va mai astept si altadata cu ceea ce va pune Dumnezeu pe inima.Fii binecuvantat(a)!

    RăspundețiȘtergere