Versetul zilei

7 iunie 2012

Atunci cand motivatia e gresita...!

Asa cum spuneam ieri....azi continui sa prezint  urmatoarele diferente dintre ceea ce s-a intamplat la Turnul Babel si  ce s-a intamplat la Rusalii.

2.La Turnul Babel, Dumnezeu a despartit oamenii, la Rusalii Dumnezeu a unit oamenii !!!


TURNUL BABEL
"De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului" Geneza 11:9
RUSALII
"Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” Fapte 1:6

Rusaliile inseamna o biserica unita. Ceea ce produce  dezbinarea este absenta  Duhului Sfant si  prezenta pacatului.
Duhul Sfant nu locuieste acolo unde locuieste pacatul. La fel  este si in inima noastra.Daca stam in ascultare si curatie, Duhul Domnului este la lucru.Daca alegem sa parasim invataturile lui Dumnezeu si Duhul Sfant ne paraseste pe noi. De-acea apar si dezbinarile !!!
"De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbeasă despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh.....altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor" 1 Corinteni 12: 8 , 10
Duhul Domnului nu poate locui impreuna cu duhul acestui veac.
La Turnul Babel Dumnezeu i-a despartit pentru ca, insasi motivatia lor era gresita.

3. La Turnul Babel s-a produsa multa confuzie, la Rusalii Duhul lui Dumnezeu a adus claritate in toate lucrurile!


 TURNUL BABEL
" Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” Geneza 11:7
RUSALII
"Atunci Petru s-a sculat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!
 În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!"

Cu siguranta atunci cand ai de facut o lucrare exista si un sef de santier.Ma gandesc ca si la construirea acelui turn era un sef de lucrare.Dar pentru ca Dumnezeu a incurcat limbile, nu s-a mai inteles  nimeni, instalandu-se confuzia, pe cand la Rusalii, brusc Petru devine luminat si incepe sa ii invete si pe ceilalti.Si in ziua de azi, multi cunosc Cuvantul lui Dumnezeu foarte bine...exista o vorba....."ca pe Tatal nostru", dar degeaba stim Scriptura daca nu este Duhul ca sa ne si lumineze, sa intelegem ceea ce citim .
La Turnul Babel s-a instalat confuzia, la Rusalii Dumnezeu a lamurit toate confuziile!


4. La Turnul Babel vedem o multime de oameni plini de ei, la Rusalii vedem o multime plina de Dumnezeu !


 TURNUL BABEL
Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” Geneza 11:4
RUSALII
"Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească" Fapte 2:4

Deseori inima noastra e prea plina de noi insine si Dumnezeu nu mai are loc in ea.Dar pentru a  elibera inima de tot ce nu este pe placul Lui, ea  trebuie golita si umpluta.De regula cand vrem sa punem intr-un pahar apa proaspata, aruncam  apa statuta care ne-a mai ramas in pahar, il golim si il umplem apoi cu apa proaspata.Nu putem pune ceva proaspat peste ceva statut.Daca in inima noastra stau faptele firii, nu poate avea loc roada Duhului.
La Turnul Babel  oameni plini de sine, la Rusalii oameni plini de Duh !

Si o ultima diferenta dintre lucrarea Domnului de la Turnul Babel si Rusalii....

5. La Turnul Babel  Dumnezeu a adus nimicirea, la Rusalii  Domnul a  pus temelia. 
TEMELIA BISERICII !!!

 TURNUL BABEL
"Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea"
Geneza 11:8
RUSALII
„Fraţilor, ce să facem?”
„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.....
 Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă" Fapte 2:38,46

Cu siguranta nimicirea a urmat pentru ca Domnului nu i-a placut MOTIVATIA.
La Babel Dumnezeu si-a pus amprenta distrugand, la Rusalii si-a pus amprenta construind !!!


Iata cateva diferente dintre Babel si Rusalii.Sunt doar cateva idei  in care Duhul lui Dumnezeu  a adus lamurire asupra Cuvantului Sau !
Sa cautam ca motivatia noastra sa fie una placuta in fata lui Dumnezeu !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu