23 Ianuarie Geneza 14.13-24
Până acum Avraam a evitat să intervină şi să ia parte la vreun conflict care nu îl privea (Proverbe 26.17). Dar, de îndată ce află că nepotul lui a fost luat prizonier, nimic nu-1 va opri să-i vină în ajutor. Ar fi putut să găsească drept scuză slăbiciunea resurselor sale în faţa unui grup de regi victorioşi şi să rămână neutru sau să-şi spună că lui Lot i s-a întâmplat ceea ce merita. Dar nu, dragostea sa pentru „fratele" lui, credinţa sa, perseverenţa sa îi aduc victoria şi îl eliberează pe cel prins. Iată însă un alt adversar mult mai puternic decât cei patru regi, deşi fusese învins. Este regele Sodomei. El se apropie şi încearcă să-1 îndatoreze pe Avraam cu daruri - pentru că presupune că şi el, asemeni majorităţii oamenilor, ar putea fi atras de bunuri pământeşti. Dar Dumnezeu veghează şi, pentru a-şi întări slujitorul, îi trimite chiar înaintea acestei întâlniri un vizitator misterios: pe Melhisedec. Împărat şi el şi în acelaşi timp şi preot, este un simbol al Domnului Isus (Evrei 7.1-10). Hrănit şi binecuvântat de Melhisedec, Avraam refuză categoric ofertele regelui Sodomei. O inimă satisfăcută de Hristos este secretul rezistenţei la ofertele lui Satan. Lot, dimpotrivă, nu va lua deloc în seamă lecţia divină; se va întoarce să locuiască în Sodoma şi acolo va avea experienţe şi mai tragice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu