Tragedie în Biserică (partea a doua)

    O congregaţie creştină poate supravieţui şi, adesea, dă impresia că prosperă în comunitatea în mijlocul căreia se află, prin exercitarea talentelor omeneşti şi fără nici o atingere din partea Duhului Sfânt. Însă nu este nimic altceva decât o activitate religioasă şi dragii oameni nu vor şti altceva mai bun până în ziua cea mare şi înfricoşată, când talentele folosite de noi vor arde în foc şi numai ceea ce a fost făcut de Duhul lui Dumnezeu va rămâne.

    Din ceea ce văd şi simt în cercurile evanghelice, trebuie să spun că 90% din lucrarea religioasă ce se desfăşoară în biserici este realizată de membri fără daruri. Vorbesc despre bărbaţi şi femei care ştiu să facă multe lucruri, dar care eşuează în a manifesta darurile spirituale promise prin Duhul Sfânt. Acesta este unul dintre modurile prin care am încetinit adevărata lucrare a lui Dumnezeu în Biserica Sa şi în inimile oamenilor credincioşi din jurul nostru. Am permis unor membri ai trupului care nu au nici un dar autentic al Duhului să facă lucrarea religioasă.

Duhul lui Dumnezeu, prezenţa şi darurile Lui, nu sunt doar dezirabile în adunările noastre creştine; sunt absolut imperative!

    În lumea noastră de astăzi, mortalitatea şi temporalitatea sunt scrise pretutindeni în Biserica lui Cristos. Motivul? Atâţia oameni încearcă să realizeze cu inteligenţă omenească şi cu puterea firii ceea ce numai Dumnezeu poate face prin puterea Duhului Său Sfânt.

    Pe când aveam 19 ani şi stăteam cu toată seriozitatea pe genunchi în rugăciune, în camera din faţă a casei soacrei mele, am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt. Doream voia lui Dumnezeu şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor „ism”-ice care veneau cu formele, teoriile şi învăţăturile lor. Toate au încercat să mă culce la pământ. Unii spuneau că mersesem prea departe; alţii că nu ajunsesem suficient de departe. Dar daţi-mi voie să vă asigur de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din afară nu mai avea vreo semnificaţie care să conteze pentru mine. În disperare şi credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră: să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului Celui Viu. Orice lucrare cât de mică pe care a făcut-o Dumnezeu vreodată prin mine şi prin slujirea mea datează din acea oră în care am fost umplut cu Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale. În vieţile oamenilor de astăzi, Duhul Sfânt face acelaşi lucru pe care l-a făcut şi în vieţile apostolilor şi ale credincioşilor din primul secol.

    Da, susţin faptul că astăzi, Dumnezeu poate face pentru noi tot ce a făcut în zilele apostolilor. Oh, puterea care ne aparţine – potenţialul pe care îl avem datorită faptului că El este aici! Drepturile noastre cetăţeneşti sunt încă valabile. Statutul nostru nu a fost revocat.

   Spunem că avem toate privilegiile şi responsabilităţile pe care le-au avut odată credincioşii de la Rusalii. Planul şi promisiunile lui Dumnezeu pentru copiii Lui credincioşi nu s-au diminuat nici măcar puţin. Nicăieri în Cuvântul lui Dumnezeu nu există vreun pasaj care să poată fi răstălmăcit în aşa fel încât să însemne că Biserica vie, unitară a lui Isus Cristos de dinaintea venirii Sale, nu va avea aceleaşi drepturi, aceeaşi putere şi aceleaşi obligaţii pe care le-a avut şi în Ziua Cincizecimii. Eu unul, sunt hotărât să nu capitulez în faţa vremurilor în care trăim! Putem deveni de neclintit în această hotărâre. În puterea Duhului, trebuie să spunem: „Nu cedez şi nu voi ceda în faţa vremurilor în care trăiesc!” Putem spune aceast lucru Domnului nostru, nouă înşine şi, din când în când, putem s-o spunem peste umăr diavolului.

   Nu este suficient ca o biserică locală să aibă doar o etichetă de ortodoxie. Toţi cei care Îl iubim pe Domnul nostru Isus Cristos ne confruntăm cu schimbări majore în perioada de dinaintea venirii Lui. Trebuie să reexperimentăm acel fel de trezire spirituală care să sfârşească într-o nouă putere morală, într-o nouă dorinţă de separare de lume, o nouă curăţie de inimă, o nouă revărsare a darurilor Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. 

                                                    Autor: A.W Tozer

(Maine va continua  - Rutina, putreziciune sau trezire ?)