LEONARDO DA VINCI-CINA CEA DE TAINA

Cand a conceput aceasta scena, Leonardo da Vinci s-a izbit de o mare dificultate: trebuia sa picteze Binele - sub chipul lui Iisus - si Raul - sub chipul lui Iuda, prietenul care se hotaraste sa il tradeze in timpul mesei. Si-a intrerupt lucrul la jumatate pana cand avea sa gaseasca modelele ideale.         Intr-o zi, in timp ce asista la repetitia unui cor bisericesc, a vazut intr-unul dintre baieti imaginea desavarsita a lui Hristos. L-a invitat la el in atelier si i-a reprodus trasaturile in studii si schite.        Au trecut ani, Cina cea de taina era aproape gata -, Da Vinci insa nu gasise modelul ideal pentru Iuda.       Dupa mai multe zile irosite zadarnic, pictorul a intalnit un tanar imbatranit prematur, zdrentaros, beat, lungit in sant. Cu mare greutate, le ceru ajutoarelor sale sa-l duca la biserica, deoarece nu mai avea timp sa faca schite.       Cersetorul a fost carat pana acolo, fara sa-si deaseama ce se intampla cu el: ajutoarele il tineau in picioare, in timp ce Da Vinci copia trasaturile necredintei, ale pacatului, ale egoismului,atat de bine imprimate pe fata lui.      Cand pictorul a terminat, cersetorul, revenindu-si oarecum din betie - deschise ochii si vazu pictura din fata lui. Si zise, cu un amestec de groaza si tristete: - Am mai vazut pictura asta! - Cand? intreba da Vinci surprins. - Acum trei ani, inainte de a fi pierdut tot ce-aveam. Pe vremea cand cantam in cor si duceam o viata plina de vise, iar artistul m-a convins sa pozez ca model pentru chipul lui Iisus. - Cu alte cuvinte, Binele si Raul au unul si acelasi chip; totul depinde de momentul in care unul sau altul ii taie calea oricarei fiinte umane.