Versetul zilei

24 februarie 2011

Curriculum vitae spiritual !!!


Numele:
Mă numesc „Copilul lui Dumnezeu”. Am primit acest nume când am fost înfiat … mi l-au înregistrat direct în Cartea vieţii. Încerc să îl port cu demnitate.
 „Vedeţi ce dragostea ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu
! Şi suntem …”
Data naşterii:
M-am născut de două ori. Ultima dată m-am născut pentru ...Cer.
 „Adevărat, adevărat iţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.’’

Locul naşterii:
Locul în care m-am născut şi-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Prima dată m-am născut într-un loc mizer, numit fărădelege, păcat. Şi astăzi încă plătesc tribut faptului că m-am născut acolo. A doua oară m-am născut din Dumnezeu.
 „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea … dar binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare , ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate vesteji, păstrată în ceruri pentru noi.”

Familia:
Am un Tată grozav, e cel mai grozav Tată din Univers. Îl cheamă Dumnezeu. Şi mă iubeşte enorm. Am şi un frate mai mare. Are 33 de ani şi vreo câteva veşnicii. Ca orice frate mai mare, are tot timpul grijă de mine. Îmi place când oamenii spun că semănăm …
”Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.”

Adresa:
Am locuit câţiva ani pe Str. Pierzării. M-am mutat de acolo. Deocamdată nu am o locuinţă stabilă. Sunt străin şi călător. În credinţă au murit mulţi eroi ai Scripturii, „fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.”
Categoria socială:
Am fost rob. Acum sunt fiu moştenitor… şi ce voi mai fi … nu mi s-a arătat încă.
 „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arata El, vom fi ca El ; pentru că Îl vom vedea aşa cum este … Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos.”

Studiile:
Studiez în şcoala lui Isus - credinţa, nădejdea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, smerenia şi altele. Multe discipline încă îmi dau mari bătăi de cap. Dar îmi place să cred că sunt un elev silitor. Mă străduiesc să fiu pregătit pentru marele examen. „Învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima.” „Arată-mi Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă …”
Profesia:
Am primit cea mai onorabilă slujbă dintre toate: aceea de a fi slujitorul tuturor. Încă încerc să mă deprind cu ea ...nu e deloc usoara. Oricum, slujba aceasta se plăteşte foarte bine. Dar nu acum … si nu aici …
„Ci oricare vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.”

Antecedente penale:
Da, am şi aşa ceva. Am comis o crimă. Mi-am ucis propriul eu. Pentru asta, am primit pedeapsa maximă : am fost condamnat la fericire eternă.
 „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Proprietăţi:
Sunt suficient de bogat, ca să nu mă îngrijorez pentru ziua de mâine. Iar când nu va mai fi un mâine, Cineva mi-a lăsat moştenire întregul cer.
 „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra … Nu va îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine ; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi.”

Hobby-uri:
Îmi place să călătoresc: sunt în drum spre patria cerească. Îmi place şi să citesc : nu e nici o zi în viaţa mea fără Scriptură. Şi în general îmi place să-mi trăiesc viaţa din plin: o trăiesc pentru Dumnezeu. „Căci pentru mine a trăi este Hristos … căci dacă trăim pentru Domnul trăim …
Situaţia actuală: Tot ce sunt acum, sunt prin harul Lui Dumnezeu şi harul Lui faţă de mine e nemăsurat ….
 „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi : totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

Data morţii:
Încerc să mor în fiecare zi. Faţă de mine însumi.
 „De aceea, să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia … şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate, evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.”


                            Te regasesti aici ????

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu