Versetul zilei

16 noiembrie 2010

Noi lutul...EL olarul !

"Noi suntem lutul, si Tu olarul" (Isaia 64:8)
    În fiecare zi ne savurăm cafeaua dintr-o cană de porţelan.Sunt convinsă că fiecare dintre noi ne-am ales cea mai frumoasă cană....dar până să ajungă în mâna noastra,până să ajungă cea mai frumoasă ...a trecut printr-un proces lung de fabricatie.Imaginaţi-vă un dialog între aceea cană si creatorul ei...olarul.



"Nu întotdeauna am fost aşa. A fost o vreme în care am fost doar o bucată de lut rece si tare.



   Într-o zi olarul m-a luat şi mi-a spus: "Aş putea face ceva din asta". Apoi a început să mă apese si să-mi schimbe forma. Eu am spus: "Ce faci? Mă doare. Opreste-te!" Dar el a spus: "Nu încă".
Apoi m-a pus pe o roată si a început să mă învârtă iar si iar, până când am ţipat: "Dă-mi drumul". El a spus: "Nu încă". Apoi m-a modelat si mi-a dat forma unei ceşti şi m-a pus într-un cuptor încins. Eu am strigat: "Lasă-mă să ies. Mă sufoc!" Dar el s-a uitat la mine şi a spus: "Nu încă". Când m-a scos afară, am crezut că şi-a terminat treaba cu mine, dar apoi a început să mă picteze. Nu mi-a venit să cred ce a făcut apoi. M-a pus din nou în cuptor, iar eu am spus: "Nu mai suport, te rog să mă laşi să ies". Dar el a spus: "Nu încă".
  În cele din urmă m-a scos din cuptor, m-a aşezat pe un raft unde am crezut că m-a uitat. Dar într-o zi, m-a luat de pe raft şi m-a pus în faţa unei oglinzi. Nu mi-a venit să cred.... Devenisem o frumoasă ceaşcă de ceai pe care toată lumea doreşte să o cumpere".



    Sunt lucruri în viata ta pe care nu le întelegi. Când vei ajunge în locul unde vrea Dumnezeu să fii, vei întelege că te-a transformat într-un vas pe care îl poate folosi, îl poate binecuvânta si pe care-l poate folosi să binecuvânteze pe altii. Aşa că lasă-L pe Dumnezeu să te modeleze! Chiar dacă acum doare,chiar dacă acum eşti in faza nu tocmai cea mai frumoasă...va veni o vreme când însăşi tu te vei minuna ce lucruri măreţe a făcut Domnul din tine.

Melodia zilei- OLARUL-SPERANTA

Un comentariu: