Versetul zilei

8 decembrie 2016

Hrana ta zilnica!

8 DECEMBRIE
Apocalipsa 3.14-22
Un ultim stadiu caracterizează creştinătatea. Trăsăturile sale pot fi recunoscute astăzi: mulţumirea de sine, lipsă de ardoare, indiferenţă, pretenţii religioase de a poseda tot, de a cunoaşte tot (Deuteronom 8.17; Osea 12.9). „N-am nevoie de nimic" (v. 17): este ceea ce par a spune şi creştinii care neglijează rugăciunea.
 In Laodiceea lipsesc trei lucruri esenţiale:
* aurul - dreptatea adevărată, după gândul lui Dumnezeu;
 *veşmintele albe - mărturia practică decurgând din cea dinainte; 
*„alifie pentru ochi" (v. 18) - discernământul pe care-1 dă Duhul Sfânt. 
Nu este însă prea târziu pentru cel care are urechi de auzit! Domnul dă succesiv: un sfat - ca fiecare să se grăbească să cumpere de la El tot ce-i lipseşte (comp. cu Matei 25.3); o încurajare - cei iubiţi de Hristos sunt mustraţi şi pedepsiţi; un îndemn - să fie cu râvnă, să se pocăiască; şi o promisiune de nepreţuit, cea din versetul 20. Pe aceia care II vor primi în inima lor, Isus, la rândul Lui, îi va primi în cer, pe tronul Său (v. 21).
Dragi prieteni, acesta este sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ. Oricât de mare ar fi însă căderea, prezenţa Domnului încă mai poate fi experimentată. Ea face inima să ardă de o bucurie inexprimabilă, cum au încercat-o doi dintre ucenici într-o seară de neuitat, atunci când Isus intrase să rămână cu ei (Luca 24.29).

7 decembrie 2016

Hrana ta zilnica!

7 DECEMBRIE
Apocalipsa 3.1-13
Secolele au trecut. Din mijlocul Tiatirei, Dumnezeu trezeşte reforma, o puternică mişcare animată de Duhul Lui. Apoi declinul îşi face din nou lucrarea. Moartea spirituală invadează Biserica din Sardes. „Aminteşte-ţi,... pocăieşte-te!" este ea îndemnată (v. 3; comp. cu cap. 2.5,16; 3.19). Cine este aici învingătorul? Cel care nu şi-a murdărit veşmintele.
Cunoaştem noi acest fel de victorie pentru a rămâne curaţi? învingătorul din Sardes va fi îmbrăcat în veşminte albe şi, spre deosebire de biserica lui, căreia îi mergea „numele că trăieşte", numele său nu va fi niciodată şters din cartea vieţii.
Filadelfia (dragoste frăţească) este fiica „Trezirii" din secolul anterior (secolul 19). Ea este caracterizată de:
1. Puţina putere Domnul însă tine deschisă pentru ea uşa evangheliei.
2. Credinţă în Cuvântul Lui El va fi credincios promisiunii „Eu vin curând".
3. Ataşament pentru Numele Lui Numele Lui cel nou va fi partea ei.
Dispreţul lumii? El va răspunde la aceasta prin aprobarea Sa publică: „Vor cunoaşte că Eu te-am iubit" (v. 9).
Noi suntem moştenitorii responsabili de mărturia Filadelfiei. Fie ca Domnul să ne ajute să manifestăm trăsăturile ei şi să nu pierdem cununa!
 Pentru că El va dovedi mai multă bucurie să dea această recompensă, decât învingătorul să o primească.

6 decembrie 2016

Avem mai multi sfinti morti decat sfinti vii....

Ieri si astazi a fost o zi foarte agitata (pentru cine a fost, pentru mine nu).
Inca de ieri am vazut magazinele luate cu asalt, traficul in oras la fel si asta datorita ”sfantului” care a venit azi noapte(se spune ca doar la cei cuminti).
Sincer sunt dezgustata de toate aceste traditii si obiceiuri. Trist este ca nu doar lumea e cuprinsa de aceste sarbatori, ci asa zisi”sfinti” crestini, sfintii de duminica, care si-au curatat cizmele murdare si le-au pus langa usa sa vina mosul.
 Bine era daca si-ar fi curatat inima si sufletul de pacatele acestei lumi....
Am ajuns sa avem mai multi sfinti morti decat sfinti vii!!!
Trist, trist si dezamagitor!

Hrana ta zilnica!

6 DECEMBRIE
Apocalipsa 2.11-29
In perioada Smirna, zece mari persecuţii colective nu reuşesc să pună capăt credinţei creştine. Dimpotrivă, «sângele martirilor a devenit sămânţa Bisericii». Atunci Satan dă curs unei alte tactici - urmează Pergam (v. 13). Ceea ce n-a putut face violenţa va face favoarea autorităţilor. Sub domnia împăratului Constantin, în anul 312, adoptarea creştinismului ca religie de stat, eveniment pe care mulţi l-au considerat ca un mare succes al adevărului, a favorizat delăsarea, mondenitatea (alunecarea spre lumesc) şi introducerea învăţăturilor străine (v. 14, 15).
In Tiatira însă, biserică care ţine până la sfârşit, răul mai înaintează un pas. Sunt întunecimile evului mediu, comparat aici cu domnia sinistră a lui Ahab, pe care soţia lui,
Izabela 1-a împins să facă rău (1 împăraţi 21.25). Biserica încetase să mai fie străină pe pământ. A vrut să domnească. Şi cunoaştem rolul politic pe care a dorit mereu să-1 joace. Ei bine, dominaţia pe care această Biserică din Tiatira a căutat-o cu atâta aroganţă le este promisă acelora pe care ea i-a asuprit, i-a torturat, i-a ars pe ruguri, ... dar care sunt adevăraţii biruitori. 
Ei vor domni împreună cu Acela care vine ca Steaua de dimineaţă.

5 decembrie 2016

Daniel s-a hotarat....hotaraste-te si tu !

Daniel s-a hotarat sa nu se spurce cu bucatele alese ale imparatului sicu vinul pe care-l bea imparatul si arugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce.
Daniel 1:9

Toata Scriptura are invataturi minunate si pentru fiecare situatie prin care trecem, Cuvantul Sau ne invata cum sa depasim momentul si sa trecem biruitori, ori asta imi confirma ca nici un om nu ar fi putut scrie o asa carte, decat daca era insuflata de Duhul Sfant, ori Biblia este o carte scrisa de oameni, dar insuflata de Duhul Sfant.
Cartea Daniel este o carte foarte frumoasa si plina de invatatura. In ciuda vremurilor pe care le traia Daniel si a regulilor impuse de imparat, Daniel a ramas ferm pe pozitia lui si hotarat sa nu incalce legamantul lui cu Dumnezeu. Stim ca in Babilon in timpul domniei lui Nebucadnetar era un mediu foarte pagan si printre tinerii adusi de imparat in Babilon s-a numarat si acesti tineri credinciosi cu niste principii integre. Interesant este ca niciunul din ei n-au incalcat principiile crestine de frica lui ”mama si a lui tata”. Parintii lor nu erau cu ei, ei erau niste adolescenti frumosi la chip, talentati si asta se observa din vers.4 din Daniel 1, dar cu toate aceste calitati pe care le aveau...ei au ramas credinciosi Dumnezeului despre care li s-a spus cand erau inca la parinti.
Daniel s-a hotarat...!

Astazi traim si noi o vreme in care suntem tare ”îmbiati” sa ne spurcam cu bucatele lumii acesteia si cand spun bucate nu ma refer la vin si mancare ci la tot ceea ce ofera lumea cu poftele ei. 
Nu stiu cati ne-am hotarat sa nu ne spurcam din ”bucatele lumii”, insa hotarat lucru este ca, fiind consumatori ai acestor bucate nu putem fi pe placul Domnului.
Atunci cand aratam Domnului vointa, nu inseamna ca noi avem si puterea. 
Puterea este la El, la noi trebuia sa fie vointa!
Niciodata n-am reusit in viata sa am biruinta prin puterile mele, ci intotdeauna am spus Domnului ca am vointa, dar n-am putere, de-aceea Il rog ca El sa ma ajute sa infaptuiesc.
Daca esti convins ca ”bucatele lumii” nu fac parte din ospatul Lui Dumnezeu...nu lua.
Daniel s-a hotarat, hotaraste-te si tu!
Dumnezeu va da putere fiecarui suflet care vrea sa-I ramana credincios.
”EL da tarie celui obosit si putere celui ce cade in lesin” Isaia 40:29

Vrei sa te pocaiesti de pacatele tale si ti-e teama ca n-ai sa poti sa duci aceasta juruinta in fata lui Dumnezeu? 
E adevarat...singur n-ai sa o poti duce la indeplinire, insa stiu pe Unul care iti poate veni in ajutor, 
este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
El a luat deja povara pacatelor tale, si-a dat viata la Golgota pentru tine, pentru mine si pentru toti cei care cred in El. De-aceea nu ezita, spune-i Lui neputinta ta si El iti va da puterea.
Marturiseste-i cat esti de slab si El te va intari prin Duhul lui cel Sfant
Daniel s-a hotarat....hotaraste-te si tu !

Hrana ta zilnica!

5 DECEMBRIE
Apocalipsa 2.1-10
Aceste scrisori către cele şapte adunări din Asia descriu, în tot atâtea tablouri succesive, istoria creştinătăţii responsabile. Domnul Se prezintă fiecăreia dintre aceste biserici, face un inventar exact a ceea ce găseşte ... şi a ceea ce nu găseşte, dă îndemnuri şi promite răsplătirea Sa celui care învinge.
La Efes, aparent totul mergea cât se poate de bine (v. 2,3). Domnul însă priveşte la inimă (Ieremia 2.2). Din nefericire, nu vede acolo răspunsul la propria Sa dragoste; El a încetat să mai ocupe acolo primul loc. Ori, dacă un râu este «tăiat» de la izvorul său, oamenii situaţi pe malurile râului la vărsare nu vor remarca imediat. Cât timp apa se scurge, malurile rămân tot verzi; şi, pentru câtva timp, se va putea vedea acolo aceeaşi animaţie... 
Dragi prieteni, să ne întrebăm ce este nu cu zelul nostru, ci cu afecţiunile noastre faţă de Hristos.
Pentru a frâna acest declin, Domnul cel credincios va recurge la un remediu ciudat: încercarea. Lasă frâu fiber puterii lui Satan.
După Efes (binevoitor) urmează Smirna, care semnifică „amărăciune". Aceasta a fost perioada martirilor sub cruzii împăraţi romani (în secolele 2 şi 3), când, în arene, înaintea fiarelor sălbatice, creştinii „Smirnei" au avut ocazia să-şi arate dragostea pentru Mântuitorul lor printr-o credincioşie până la moarte.

4 decembrie 2016

Hrana ta zilnica!

4 DECEMBRIE
Apocalipsa 1.12-20
Fiul Omului, care aici apare în atributele dreptăţii sfinte şi neînduplecate, să fie oare Isus cel umil din evanghelii, Mântuitorul nostru blând şi bun? Odinioară loan s-a plecat la pieptul Lui cu încredere (loan 13.25). Aici cade la picioarele Sale ca mort. Ce contrast!
Nu trebuie să uităm de această latură a gloriei lui Hristos: Tatăl I-a dat toată judecata Fiului (loan 5.22); şi această judecată trebuie să se exercite în viitor asupra celor care nu vor fi crezut (cap. 19 şi 20). Însă de acum, cât timp Biserica este pe pământ, El ia cunoştinţă de starea fiecăreia dintre adunările Lui de pe pământ (cele şapte sfeşnice de aur care trebuie să strălucească în absenţa Lui). Da, Domnul poate ierta totul. El a murit şi a înviat pentru a ne da iertarea şi viaţa (v. 18). Insă El nu poate trece nimic cu vederea. Ochii Lui sunt ca o flacără de foc; nimic nu-I scapă (cap. 2.18; 19.12).
Versetul 19 ne oferă planul general al cărţii:
1. lucrurile pe care le-ai văzut - această apariţie solemnă a Domnului în glorie (cap. 1.12...);
2. lucrurile care sunt - istoria actuală a Bisericii în responsabilitate (capitolele 2 şi 3);
3. lucrurile care vor fi după acestea - evenimentele profetice care se vor împlini după răpirea Bisericii (capitolele 4-22).

3 decembrie 2016

O zi binecuvântată!

În orice împrejurare te-ai afla de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalță gândul smerit și inima curată către Dumnezeu, aducându-i laudă și mulțumire!

 Vă doresc o zi binecuvântată de Domnul Isus!