6 DECEMBRIE
Apocalipsa 2.11-29
In perioada Smirna, zece mari persecuţii colective nu reuşesc să pună capăt credinţei creştine. Dimpotrivă, «sângele martirilor a devenit sămânţa Bisericii». Atunci Satan dă curs unei alte tactici - urmează Pergam (v. 13). Ceea ce n-a putut face violenţa va face favoarea autorităţilor. Sub domnia împăratului Constantin, în anul 312, adoptarea creştinismului ca religie de stat, eveniment pe care mulţi l-au considerat ca un mare succes al adevărului, a favorizat delăsarea, mondenitatea (alunecarea spre lumesc) şi introducerea învăţăturilor străine (v. 14, 15).
In Tiatira însă, biserică care ţine până la sfârşit, răul mai înaintează un pas. Sunt întunecimile evului mediu, comparat aici cu domnia sinistră a lui Ahab, pe care soţia lui,
Izabela 1-a împins să facă rău (1 împăraţi 21.25). Biserica încetase să mai fie străină pe pământ. A vrut să domnească. Şi cunoaştem rolul politic pe care a dorit mereu să-1 joace. Ei bine, dominaţia pe care această Biserică din Tiatira a căutat-o cu atâta aroganţă le este promisă acelora pe care ea i-a asuprit, i-a torturat, i-a ars pe ruguri, ... dar care sunt adevăraţii biruitori.
Ei vor domni împreună cu Acela care vine ca Steaua de dimineaţă.
"Păzeşte-mă, Doamne, că spre Tine am nădăjduit.
RăspundețiȘtergereZis-am Domnului: "Domnul meu eşti Tu, că bunătăţile mele nu-ţi trebuie".
(Psalmul 15;1,2)
"Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu. Tu eşti Cel care îmi aşezi mie iarăşi moştenirea mea.
Sorţii mi-au căzut între cei puternici, că moştenirea mea este puternică.
Binecuvânta-voi pe Domnul, Cel ce m-a înţelepţit; la aceasta şi noaptea mă îndeamnă inima mea."
(Psalmul 15:5,7)