Versetul zilei

7 iunie 2016

Vor renunta Bisericile la ”zona de confort”?

Majoritatea bisericilor evanghelice din România se zbat de ceva vreme într-un fel de mlaștină a ineficienței. Au intrat de mult într-o "Zonă de confort", aceea zonă în care "nu inveți nimic și nu progresezi în nici un fel", iar acum a sosit nota de plată. Deși știu că "Zona de confort" este o zonă a mediocrității spirituale, multe biserici refuză să-și reevalueze serios viziunea (dacă o au) și să-și stabilească o strategie biblică de ieșire din mlaștină și (re)devenire a ceea ce ar trebui să fie.
Sunt biserici pe care lipsa de viziune, de o minimă strategie și de direcție spirituală le-a aruncat în ineficiență și care aleg de bunavoie să rămână în același stadiu sau să testeze doar modele învechite pe care le-au testat ani la rând, fără nici un rezultat notabil. Unele biserici sunt convinse chiar, că nu pot face nimic fiind doar niște victime neajutorate ale schimbărilor rapide și neașteptate din societate. În plus, sunt unele biserici care se mândresc cu ignoranța lor, confundând lipsa de implicare activă cu spiritualitatea sau sfințenia.
Sunt biserici care, de ani de zile, fac aceleași lucruri, folosesc aceleași metode, care nu mai dau demult rezultate și speră într-un miracol, un miracol care refuză să se întâmple. Deși nu se mișcă deloc în direcția schimbării, deși cei mai mulți văd că vechile paradigme sunt cu termenul de valabilitate expirat, totuși speră că într-o bună zi lucrurile se vor schimba cumva, fără să miște vreun deget. Dar spre dezamăgirea lor, cel mai probabil vor sta departe de binecuvântările pe care Dumnezeu le are pregătite pentru acele biserici locale gata să discearnă timpul lui Dumnezeu și să se miște în ritmul Lui.
Societatea este într-o continuă schimbare, iar lucrurile se mișcă, nu neaparat în direcția bună, mai rapid ca oricând înainte, așa că bisericile care se tot zbat în mlaștina ineficienței au nevoie să părăsească cât mai repede "zona de confort". Provocările sunt prea mari pentru a-și pierde timpul cu lucruri nefolositoare. Dacă bisericile nu renunță urgent la "zona de confort", cine va duce Evanghelia unei generații care și-a pierdut valorile, direcția și care s-a contaminat cu "sindromul lehamite"?
Pentru că altă soluție de ieșire din mlaștina ineficienței nu există, vor fi biserici care vor accepta provocarea, vor ieși din "zona de confort", vor împărtăși Evanghelia cu alții, vor face ucenici și vor crește. Altele, vor rămâne în mlaștina ineficienței și vor face aceleași lucruri, folosind aceleași metode învechite și vor avea aceleași "rezultate"...și vor dormi liniștite...și vor face aceleași lucruri până la adânci bătrânețe...și se vor trezi...cu băncile goale.
Samy Tuțac

Mai sunt familii care asteapta rezolvarea....

S-a scris atat de mult in aceste zile despre victoria familiei Bodnariu asupra Barnevernetului, despre frumoasa victorie a Laurei Bretan....insa stim cu toti ca toate victoriile au fost ale Dumnezeului nostru maret, nicidecum ale oamenilor.

M-am intrebat de foarte multe ori ce a vrut Dumnezeu prin incercarea acestei familii?
 Cand am aflat vestea, am multumit Domnului pentru acest raspuns, dar in acelasi timp am stat si m-am intrebat, ”Doamne ce ai vrut in mod special de la acesta familie?”
Credeti oare ca Dumnezeu nu avea puterea sa intervina in urma cu 6-7 luni...?
Sunt convinsa ca da!!! Si totusi  n-a facut-o...
Cu ingaduinta Sa au suferit copiii, Ruth, Marius si toti cei apropiati lor si totodata durerea lor s-a transformat si durerea noastra.
Astazi bucuria lor este si bucuria noastra...

Dumnezeu a ales aceasta familie si ei au fost gasiti vrednici  sa poata primi aceasta incercare.
Nu  multi au fi rezistat acestor incercari. Din cate stim multe mame si-au pus capat zilelor, si-au pierdut mintile, alte cupluri s-au destramat, Dumnezeu insa prin puterea Sa a tinut aceasta familie tare in credinta si i-a tinut uniti, poate mai uniti ca niciodata.
Si totusi de ce s-au intamplat toate acestea?
Imaginati-va ca acest sistem ticalos care trebuia de fapt sa protejeze copiii, n-a facut altceva decat a distrus vietile a multor copii. Cine a avut curajul pana acum sa demaste acest sistem ticalosit ?
Care dintre noi am auzit de ispravile Barnevernetului pana la familia Bodnariu?
Eu marturisesc ca n-aveam habar, si ca mine cred ca au fost mii de oameni.
Cred ca odata cu aceasta incercare Dumnezeu a demascat adevarata fata a acestui sietem corupt si murdar, numit ”protectia copilului din Norvegia”

Desi multe familii au trecut prin aceasta trauma in care si-au pierdut copiii, putini au indraznit sa porneasca o lupta impotriva lor, implicand toata mass-media, senatori, deputati si tot ceea ce le-a stat in putinta, dar peste toate acestea l-au rugat pe Dumnezu sa se implice EL personal.
 Ba mai mult, prin aceasta incercare, Dumnezeu a unit milioane de oameni din orice neam, din orice semintie intr-un singur glas si un singur gand.
Cine ar fi putut face acest lucru? Doar Dumnezeu!!!
Pe de alta parte stim ca nimeni din cei care au indraznit totusi sa-si uneasca fortele impotriva acestui sistem ticalos, NIMENI n-a avut izbanda si totusi...Cineva a biruit sistemul!
 De ce...?
Pentru ca s-au unit mii si mii de glasuri, iar El a ascultat.
De ce...?
Pentru ca aceasta familie, in ciuda faptului ca nu aveau nimic palpabil si nu vedeau o rezolvare, ei au avut credinta, si nu oricum ci o credinta desavarsita.

Cine este ca Domnul? Slavit sa-I fie Numele Sau!
Mai sunt multe familii in situatia in care au fost  Marius si Ruth, mai sunt multi copii in situatia in care au fost Eliana, Naomi, Matei, Ioan si Ezechiel. Asadar sa continuam sa ne rugam pentru aceste familii. Dumnezeu ne-a aratat ca poate rasturna muntii, poate rasturna un sistem, poate face ca judecatorii sa dea decizii in favoarea acestor familii, chiar daca ei nu vor.
 Dumnezeu Este Suveran si face ce vrea, noi trebuie doar sa mijlocim pentru aceste cauze.

Haideti ca impreuna sa aratam ce Dumnezeu MARE avem!!!!


Un verset pentru fiecare zi!


  1. Pot totul în Hristos care mă întăreşte. Filipeni4:13
  2. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! Psalmii 50:15
  3. Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea! Ps.18:2
  4. Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred! Ps.91:1-2
  5. Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. Ps.46:1
  6. Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru.Ps.33:20
  7. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, Domnul, care are milă de tine. Isaia 54:10
  8. Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu  te va lăsa.” Deuteronom 31:6
  9. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” Geneza 28:15
  10. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” Iosua 1:9
  11. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. Exod 15:2
  12. Binecuvântat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele. Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele. Ps.28:7-8
  13. Păzeşte-mi sufletul, căci sunt unul din cei iubiţi de Tine! Scapă, Dumnezeule, pe robul Tău, care se încrede în Tine! Ps.86:2
  14. Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie. Îndreaptă-Ţi privirile spre mine şi ai milă de mine: dă tărie robului Tău şi scapă pe fiul roabei Tale! Ps.86:15-16
  15. Doamne, eu Îţi cer ajutorul, şi dimineaţa rugăciunea mea se înalţă la Tine.Ps.88:13
  16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.Ioan 3:16
  17. Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. Ps.121:1-2
  18. Cine capătă înţelepciune, îşi iubeşte sufletul; cine păstrează priceperea, găseşte fericirea. Prov. 19:18
  19. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.  1 Tesaloniceni 5:23
  20. „Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei. Isaia 61:10
  21. Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi.Ieremia 20:13
  22. Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Plang. lui Ieremia 3:24-25
  23. De la mine vine sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prov.8:14
  24. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.2 Petru 3:9
  25. Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău. Osea 12:6
  26. Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile. Prov.10:12
  27. „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” Matei 1:23
  28. Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei! Psalmii 139:23-24
  29. Binecuvântă, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!” 1 Cronici 17:27
  30. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. Efeseni 1:3
  31.  Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Apocalipsa 3:20

Hrana ta zilnica!

7 IUNIE
Amos 3.1-15
Israel era o familie pe care Dumnezeu Şi-o alesese dintre toate familiile de pe pământ. De aceea..., spune Domnul, adăugând încă o zală la acest lanţ, pentru a arăta că din această alegere decurg cele mai stricte obligaţii. O spunem încă o dată: cu cât mai strânsă relaţia, cu atât mai mare responsabilitatea (citiţi Matei 11.20-24). O aceeaşi greşeală va fi resimţită în mod diferit, după cum ea a fost comisă de către un străin, de către un rob sau de către un fiu. Dumnezeu este gata să-Şi cerceteze poporul prin judecată. Cu toate acestea, nimic nu se va face fără avertisment. Pentru o turmă, răgetul unui leu este cel mai eficient semnal de alarmă. Amos, păstorul din Tecoa, ştia bine aceasta, de aceea caută să smulgă poporul din inconştienţă. „Faceţi să se audă ... Ascultaţi...", strigă el (v. 9, 13). Dumnezeu însă va mai folosi încă o voce pentru a-1 scutura pe Israel din somnolență şi din împietrire. Întreaga profeţie a lui Amos este încărcată de aluzii cu privire la un cutremur de pământ ce urma să aibă loc doi ani mai târziu
(cap. 1.1b; 2.13-16; 3.14,15; 6.1; 9.1,11 etc.).
Noi, cei care prin har facem parte din familia cerească a lui Dumnezeu, să ne plecăm urechea la toate felurile în care Tatăl nostru găseşte cu cale să ne avertizeze

6 iunie 2016

Hrana ta zilnica!

6 IUNIE
Amos 2.1-16

Odată cu Moab, lista nelegiuiţilor nu este nicidecum închisă. Iuda şi Israel îşi au locul printre popoarele vinovate! Şi încă păcatul lui Israel îl întrece pe cel al tuturor vecinilor săi.
Aceştia din urmă îşi exercitaseră răutatea numai împotriva vrăjmaşilor lor, pe când în Israel cei puternici îi zdrobiseră pe slabi, îi întinaseră pe nazirei, închiseseră gurile profeţilor (v. 12). „Au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel nevoiaş pentru o pereche de încălţăminte'4 (v. 6 şi 8.6); au călcat în picioare pe sărac, au asuprit pe cel drept şi au abătut dreptul celor nevoiaşi (cap. 5.11,12). Ne gândim la Domnul Isus, atât de des numit „Cel Drept" (de exemplu în Fapte 22.14) sau „Cel Sărac" (Psalmul 40.17; 41.1). El n-a încetat să
fie asuprit, lovit, înainte de a fi trădat, vândut şi, în cele din urmă, dat la moarte (Iacov 2.6 şi 5.6). Ca pentru a sublinia din nou crimele poporului Său, Domnul le aminteşte de minunile Sale de odinioară făcute pentru Israel. I-a nimicit pe vrăjmaşii lor gigantici (v. 9); 1-a eliberat din Egipt şi 1-a călăuzit în traversarea pustiei (v. 10). Ce fapte de putere şi de dragoste sunt acestea şi cum evocă ele lucrarea mântuitoare făcută pentru toţi oamenii!
Această lucrare însă întâmpină din partea lor aceeaşi ingrată nerecunoştinţa.
 Tu ce răspuns ai dat dragostei Mântuitorului?

5 iunie 2016

Hrana ta zilnica!

5 IUNIE
Amos 1.1-15

Pentru a nega inspiraţia Bibliei, necredincioşii fac mare caz de numărul şi de diversitatea oamenilor care au scris-o. Tocmai aceasta însă este ceea ce i-o confirmă.
Perfecta concordanţă a mărturiilor a patruzeci de scriitori, întinzându-se pe o perioadă de o mie cinci sute de ani, este un miracol incontestabil. Pentru a pregăti execuţia unei lucrări de artă, un constructor se va folosi de o mulţime de ingineri, de desenatori, de tehnicieni..., fiecare unindu-şi aptitudinile şi dezvăluind meticulozităţi proprii. Aceasta însă nu va împiedica lucrarea să fie concepută de el, condusă după planul său; va purta numele lui.
Slujitorii de care S-a folosit Dumnezeu pentru a-Şi redacta Cuvântul sunt diferiţi. Daniel era mai-mare peste căpetenii, Ieremia şi Ezechiel, preoţi, Amos, el este un simplu păstor (v. 1). Chemarea divină însă 1-a situat printre acei „oameni sfinţi ai Iui Dumnezeu" care „au vorbit sub puterea Duhului Sfânt" (cap. 7.14,15; 2 Petru 1.21). Cartea lui nu poate decât să confirme armonia perfectă dintre toate părţile Scripturilor. Amos începe acolo unde ne lasă sfârşitul profeţiei lui Ioel (comp. v. 2 cu Ioel 3.16). Ioel a vorbit despre naţiuni în ansamblul lor. Amos le aminteşte pe rând, Siria, Filistia, Tir, Edom, Amon (de asemenea Moab, în cap. 2), afirmând astfel că fiecare dintre aceste popoare a întrecut cu mult măsura prin păcatele sale.

4 iunie 2016

Alegeri! Ce sa aleg si pe cine sa aleg?

  • Vai de mine! Căci parcă sunt la strângerea poamelor şi la strângerea bobiţelor după culesul strugurilor: nu mai este niciun strugure de mâncare, nici cea dintâi smochină, dorită de sufletul meu!
  •  S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
  • Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
  • Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
  • Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzeşte-ţi uşa gurii de cea care îţi stă în braţe! Căci fiul batjocoreşte pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sunt cei din casa lui!
  • Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta.
  • Matei 7:1-7
 De foarte multe ori am citit acest text din Mica si in mod special vers.8 a fost un impuls pentru mine, de fiecare data atunci cand eram zdrobita si descurajata:
Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este Lumina mea!
Dar astazi vreau sa ma uit peste primele 7 versete. Mica plangea si suferea pentru starea poporului in care traia el. Nu stiu cati mai plangem ca si Mica, dar stiu ca aceeasi stare apasa si astazi peste poporul nostru. Traim o vreme de uscaciune spirituala foarte mare si asta nu pentru ca n-am avea hrana si apa necesara, ci pentru ca pacatele, nepasarea si indiferenta oamenilor este foarte mare. Starea de pacatosenie a adus omenirea in aceasta situatie.
A trebuit ca peste 30 de tari sa se stranga si sa marsaluiasca pentru ca normalul sa fie acceptat ca normal, fac referire la cazul Bodnariu. Dar mai mult, uitati-va cata violenta este in jurul nostru, cata coruptie, cata marsavie, cata minciuna, cate lucruri dezgustatoare suntem nevoiti sa privim cum se aproba sub ochii nostri, cata hotie si cate alte lucruri mizerabile si neplacute inaintea lui Dumnezeu, se petrec...?
Societatea in care traia Mica este aceeasi cu societatea noastra, poate ca societatea noastra este chiar mai bolnava, dar refuzam sa admitem acest lucru.
O societate bolnava in care nu avem alta sansa decat, HRISTOS.
 El este singura noastra nadejde!
Intr-un sistem atat de corupt ca si Barnevernet-ul, iata ca cei care si-au pus nadejdea in Hristos au avut biruinta, dar nu numai despre acest sistem vorbim, ci de intreaga societate care este atinsa de plaga pacatului.
Maine sunt alegeri la nivel local, pentru primari si consilieri. Sincer stau si ma tot gandesc pe cine sa votez, ce sa votez....? Mica spune....

  • S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
  • Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
  • Si-acum ascultati...
  • Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. 
  • Oare nu cumva randurile acestea sunt scrise pentru vremurile noastre....?
  • Ce s-a aleg? Pe cine sa aleg....?

  • Eu il aleg pe Domnul si voi privi spre El. In El imi voi pune nadejdea si de rusine nu voi fi dat!

Hrana ta zilnica!

4 IUNIE
Ioel 3.1-21

Restabilirea lui Iuda şi a Ierusalimului va fi însoţită de judecarea naţiunilor. Acestea vor face atunci o tragică descoperire: împrăştiind pe Israel, împărţind între ele ţara Lui (v. 2b), ele vor fi atacate de însuşi Dumnezeu. „Ce aveţi voi cu Mine?" este întrebarea teribilă care coboară direct din cer (v. 4). Saul din Tars va învăţa şi el că, urmărindu-i pe creştini, II persecuta pe Isus (Fapte 9.4,5).
Printr-o răsturnare completă a situaţiei, aceste naţiuni vor cunoaşte soarta pe care a suferit-o, din cauza lor, poporul lui Dumnezeu. „Răsplata" lor se va întoarce chiar peste capul lor, confirmând astfel un principiu de neclintit al guvernării lui Dumnezeu (vezi Geneza 9.6; Judecători 1.7 etc.). In totalitate oarbe, aceste naţiuni îşi vor fi prelucrat ele însele propria ruină odată cu forjarea armelor. Atunci Judecătorul suprem le va convoca
chiar la locul dezastrului lor (v. 9-12). „Mulţimi în Valea Hotărârii!" (v. 14). Acest sinistru „cules de vie" va constitui cel din urmă act ce va introduce Ziua Domnului (Apocalipsa 14.18-20). 
De atunci înainte, harul va putea curge din plin pentru un popor curăţit (v. 21). Şi pentru ca va fi curăţit, ca o favoare supremă, Dumnezeu însuşi îşi va face locuinţa în mijlocul lor.