Doar o picatura...

Ne apropiem de o mare sarbatoare, invierea Domnului Isus. Toti sarbatorim, insa nu pentru toti are aceeasi insemnatate. Unii chiar inteleg esenta acestei sarbatori, pentru altii in schimb e doar un moment prielnic de a impartasi cu cei dragi cadouri, vizite, etc.

Dar pentru ca tot vorbim de cadouri...carui om nu-i place sa primeasca cadouri? 

Unora le place sa si daruiasca, insa de primit cred ca tuturor ne face placere. Eu una recunosc ca imi place sa ma bucur  de micile atentii sau daruri pe care le primesc, fie doar o floare. Dar, cred ca in general toti ne bucuram atunci cand primim un dar.
Omul se bucura chiar si de cele mai marunte daruri, dar stiti ce este interesant...?
Exista un Dar pretios, dar foarte putini sunt interesati sa-l primeasca si foarte putini se bucura atunci cand intra in posesia lui, cand intra in relatia cu El.

Hristos este darul lui Dumnezeu pentru noi !

De ce oare omul nu accepta Acest DAR?

Isus este Singurul care face aceea legatura dintre noi si Dumnezeu. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine....El este puntea.

Domnul Isus s-a dat ca jertfa la Calvar pentru pacatul meu si al tau. Prin Sangele Sfant care a curs pe lemn am capatat iertarea pacatelor si totodata am primit mantuirea.

Ma intreb daca nu ar fi existat aceasta jertfa, cum am fi putut plati noi vina pacatelor...?

Am avut atatea pacate si inca duc o lupta fantastica si azi ca sa nu mai pacatuiesc, si uneori nu reusesc sa  biruiesc asa cum Scriptura o cere, insa slava Domnului ca prin Sangele Lui am libera trecere inaintea Tronului lui Dumnezeu.

Eu am primit oferta lui Dumnezeu, am primit Darul Divin, tu ce faci?

Accepti si te bucuri de darul lui Dumnezeu sau preferi si te bucuri mai mult de o cutie inpachetata atragator care ti se ofera?
Toate darurile din lume si indiferent ce diamante primim, nimic nu se compara cu picatura de sange cazuta pe lemnul crucii la Golgota.
Si astazi avem atata nevoie de acel strop...
Un singur strop si stiu ca are putere sa ma curateasca de orisice pacat...
Doamne, lasa te rugam inca o picatura...

Hrana ta zilnica!

14 APRILIE

Eclesiastul 12.1-14

„Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale" (v. 1). Acesta este momentul favorabil pentru a ne întoarce la Domnul şi pentru a ne pune toate capacităţile în serviciul Său; cu vârsta, puterile scad şi inima tinde să se împietrească. Versetele 2-7 evocă într-un mod alegoric bătrâneţea şi moartea.

Vine şi concluzia cărţii, în mod tragic identică cu introducerea (v. 8; comp. cu cap. 1.2). 

Cât de mult ar trebui să-I mulţumim Domnului că această carte prezintă numai o latură a adevărului! La revelaţia Dumnezeului judecător (v. 14) se adaugă astăzi cea a Dumnezeului Mântuitor. Iată de ce, mai mult decât oricare alta, această parte a Scripturii nu trebuie separată de contextul Cuvântului divin! Diferitele „ culegeri" ale Bibliei „sunt date de un singur Păstor”, toate dictate de acelaşi Duh (v. 11). Să lăsăm ca aceste cuvinte, toate împreună, asemeni unor „ţepuşe" sau „piroane înfipte", să pătrundă în conştiinţa noastră, pentru a o face sensibilă la mântuire. Spre deosebire de cărţile oamenilor, Cuvântul lui Dumnezeu nu ne va obosi niciodată, dacă-1 studiem cu rugăciune (v. 12). El ne va învăţa care este „datoria oricărui om": să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui.

Toate celelalte nu sunt decât deşertăciune.

Hrana ta zilnica!

13 APRILIE

Eclesiastul 11.1-47

„Faţa apelor" ar putea părea locul cel mai puţin adecvat pentru a răspândi acolo pâinea (v. 1). Această pâine însă este Cuvântul vieţii, iar apele ne vorbesc despre lume, în starea ei de tulburare şi de agitaţie. Şi este bine că Domnul ne cheamă să răspândim evanghelia cu largheţe (v. 2), fără să privim la greutăţi (v. 4), fără să punem întrebări (v. 5; loan 3.8) şi fără să slăbim ritmul (v. 6). Iar dacă avem tendinţa apoi să ne atribuim vreun merit, să ne amintim de sfârşitul versetului 5: „Dumnezeu, care face totul". Versetul 3 evocă harul, esenţa evangheliei (Isaia 55.10,11), însă - în aceeaşi măsură, de fapt - anunţă şi judecata.

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta,... umblă pe căile inimii tale..."- este filosofia multor tineri nepăsători. Sfârşitul frazei însă este o adevărată provocare la a-i aduce să reflecteze: ... „dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va chema la judecată”(v. 9). «Da, Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru fiecare nebunie de-a ta. Pentru cine şi pentru ce ai trăit? „Toate acestea" nu se mărginesc la pământ. Există un Dumnezeu şi acest Dumnezeu este Judecător.» (H.R.). 

Prieten cititor încă neîntors la Dumnezeu, fie ca acest avertisment să te conducă la versetul 1 din capitolul 12!

Măsura iubirii noastre pentru Domnul!

Un mesaj de cercetare pentru fiecare din noi:

”Cat de mult il iubim pe Isus?”

Inima

Hrana ta zilnica!

12 APRILIE

Eclesiastul 10.1-20

Să luăm bine seama la acest panou de avertizare din versetul 8: „pe cel care răstoarnă o împrejmuire îl muşcă un şarpe". Dumnezeu a pus în jurul fiecăruia dintre noi bariere de protecţie (de exemplu, autoritatea părinţilor sau a educatorilor). El ştie ceea ce se află de cealaltă parte a împrejmuirii. Noi ne imaginăm uneori că sunt avantaje de care El ne privează. Dar nu! Ceea ce El doreşte este ca noi să evităm o muşcătură periculoasă. Şarpele pândeşte, şi lui nu-i trebuie nicidecum o spărtură largă pentru a se putea strecura. Puţin păcat, „puţină nebunie" (v. 1), de ajuns pentru a compromite mărturia copilului lui Dumnezeu (comp. cu 1 Corinteni 5.6) şi pentru a înlocui mireasma lui Hristos cu mirosul greu al putrezirii (Galateni 6.8)!

Nebunia celor care guvernează este deosebit de detestabilă (v. 5...). Ea are consecinţe asupra tuturor celor care le sunt supuşi: unii ajung victimele lor, alţii ajung să le urmeze exemplul rău (de exemplu: 2 Impăraţi 21.9,16). Aceasta însă nu este un motiv pentru a vorbi de rău autorităţile, nici măcar pentru a gândi rău despre ele (v. 20). Dimpotrivă, datoria noastră creştină este de a ne ruga pentru stăpâniri (1 Timotei 2.1,2).

Versetul 12 ne vorbeşte despre Hristos, Cel înţelept prin excelenţă. „Toţi ... se minunau

de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui" (Luca 4.22).

Continuam...!

Uneori, (vorbesc in dreptul meu) ne pierdem speranta si chiar suntem lipsiti de rabdare.

Stim ca Dumnezeu asculta, stim ca El raspunde, dar cu toate acestea ne pierdem nadejdea ca rugaciunea noastra ar mai primi raspuns. Ba mai mult, cu cat ne rugam, vedem o mai mare impotrivire in cauza respectiva. Multe cauze cred ca avem fiecare, insa cred ca si la dumneavoastra ca si la mine, cauza cea mai arzatoare este ”mantuirea celor nemantuiti”

Ne rugam pentru copii, dar cu cat ne rugam, cu-atat mai tare ii vad departandu-se.

Ma intreb unde gresesc...?

Poate nu ma rog suficient, poate nu ma adresez corespunzator, poate nu am aitudinea corespunzatoare. Incerc sa gasesc raspunsul...

In cartea 1 Samuel 1:12, Cuvantul spune:

”Fiindca ea statea multa vreme in rugaciune inaintea Domnului...”

Ana este exemplul cel mai bun pentru noi crestinii, dar in mod special pentru noi ca mame care mijlocim pentru copii nostri.

Cunosc atatea mame care s-au rugat ani de zile pentru copiii lor. Unele au harul sau au avut harul sa-i vada intorsi cat inca sunt in viata, altele au trecut la Domnul cu aceasta dorinta arzatoare...neimplinita. Dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu a ascultat rugaciunea, a ascultat-o, chiar a raspuns, numai ca nu in timpul dorit de noi.

Timpul nostru nu este timpul lui Dumnezeu, insa Cuvantul ne asigura ca 

”RUGACIUNEA CELUI NEPRIHANIT ARE MARE PUTERE”.

Concluzia...?

Continuam sa ne rugam!

Caii din Apocalipsa!