Hrana ta zilnica!

25 FEBRUARIE

Psalmul 146

Să nu aşteptăm să fim în cer, pentru a-L celebra pe Dumnezeul nostru Mântuitor. „Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi declară psalmistul în versetul 2 (comp. cu Psalmul 34.1).

Numai El merită închinarea noastră, ca şi încrederea noastră. Versetele 3 şi 4 ne avertizează în mod serios să nu ne punem încrederea în om, pentru că acesta este un pericol care ne pândeşte constant şi care poate lua mai multe forme (de exemplu, căutarea unei recomandări). Să nu ne aşteptăm la niciun sprijin din partea mai-marilor, chiar dacă, ocazional, Dumnezeu Se foloseşte de ei pentru a ne face bine! Oricât de înalte poziţii ar avea oamenii, la ei nu este mântuire (v. 3); ei sunt ca o suflare (Psalmul 144.4) şi, dacă sunt necredincioşi, vor pieri odată cu toate planurile lor (v. 4).

Noi avem ca Tată un Dumnezeu infinit de puternic, infinit de înţelept şi care ne iubeşte.

Ce ne trebuie mai mult?

Versetele 7 şi 8 ilustrează ce face evanghelia: îi pune în libertate pe captivii lui Satan (v. 7); deschide ochii credinţei (Efeseni 1.8), îi ridică pe cei care merg încovoiaţi sub poveri prea grele. Domnul îi iubeşte pe cei drepţi (v. 8). Străinul, orfanul şi văduva se bucură de îngrijirea Lui pentru necesităţile lor. Domnul Isus, pe pământ, prin vindecările făcute, S-a făcut recunoscut ca Dumnezeu e puternic şi plin de dragoste (Luca 4.18,19şi 13.13).

Pune pret pe ce ai acum, nu dupa ce ai pierdut!

Niciodata nu stim sa pretuim ceea ce avem acum, punem pret doar dupa ceea ce am pierdut. 

Stim sa pretuim sanatatea, doar abia atunci cand suntem bolnavi.

Stim sa pretuim prietenii, dar abia dupa ce i-am pierdut.

Stim sa punem pret pe multe lucruri, dar abia dupa ce nu le mai avem.

Si ca sa invatam sa punem pret pe toate acestea am unele recomandari. Ce altceva este cel mai de pret inaintea tuturor, a prietenilor sau a altor lucruri, daca nu sanatatea?

Ca sa pretuiesti sanatatea, mergi la capataiul unui bolnav si ai sa intelegi valoarea ei!

Astazi mi-am propus sa merg sa vizitez un bolnav. Mi-am propus sa merg sa incurajez, sa-l fac sa zambeasca, sa-l fac sa uite de necaz si suferinta. Surprinza insa mi-a fost maxima!

Daca mi-am propus sa fiu eu cea care incurajeaza, iata ca lucrurile s-au inversat, eu am fost cea incurajata.

Astazi am aflat cu adevarat ce inseamna ceea ce am cantat de nenumarate ori, dar fara sa realizez ce cant:

”Sa ai pace in mijlocului necazului tau

Sa ai pace, caci tu esti fiu de Dumnezeu

Cand cei din jur te vor privi, cu pacea ta ii vei uimi, 

Cand plin de pace, vei birui” 

Cu putin timp in urma, sotul unei prietene a primit un diagnostic - 48 de ani.

Scurt si taios-  diagnosticul - CANCER!

Bineinteles pentru toti cei care il cunoastem vestea a venit ca un trasnet, insa evolutia galopanta a bolii ne-a adus repede cu picioarele pe pamant. O perioada, dupa ce am aflat chiar de la prietena mea, dar si sora mea in Domnul, am evitat sa vorbesc despre acest lucru, tocmai pentruca nu am stiut cum au acceptat ei, ca familie, aceasta veste. N-am putut sa fac nimic, doar sa ma rog!
 Astazi insa am hotarat ca e momentul sa-i vad sau cel putin sa-i vorbesc. Am fost acceptata cu bucurie si invitata chiar sa merg sa-i vizitez.

Dragii mei prieteni, dar mai ales crestini, recomand tuturor o terapie de acest gen pentru a cobori noi, cei sanatosi cu picioarele pe pamant.

Recomand o vizita la un bolnav de cancer, fie acasa sau intr-un salon de spital.

Credeti-ma pentru noi, cei care suntem sanatosi este benefica aceasta vizita, chiar daca ceea ce spun este o mirare. Este benefica in primul rand din punct de vedere spiritual. O asemenea vizita te poate ajuta sa iti faci ordine in viata, te ajuta sa iti aranjezi prioritatile din viata ta, te ajuta sa intelegi cine esti TU si cine este DUMNEZEU cu adevarat.

Ma asteptam sa gasesc o familie debusolata, speriata, la capatul puterilor sau daca nimic din toate acestea, macar o familie necajita. Nici vorba!

Am gasit un om cu zambetul pe buze, un om chiar daca fizic 80%  este mai mult mort decat viu, insa am gasit un om 100% viu pentru Hristos!

Am gasit o familie plina de liniste sufleteasca, o familie care se increde in Domnul, o familie plina de pace chiar daca ei sunt in mijlocul unei mari furtuni.

Va las pacea mea, va dau pacea mea! 

Numai ca pacea pe care ne-o da Domnul nu este o pace cum ne-o da lumea. Este pacea venita din cer, pacea pe care o da doar Domnul!

Sa poti sa zambesti cand trupul suspina de durere si suferinta? Sa poti sa ai zambetul pe buze cand esti tintuit  intr-un pat si n-ai puterea sa te ridici? Sa ai puterea sa te rogi si sa-i multumesti cand esti constient ca secunda pe care o traiesti s-ar putea sa fie ultima?

DA! DA! DA! 

Asta inseamna sa ai pace! Asta inseamna sa fii FIU de DUMNEZEU!

Oridecate ori citeam versetul acela in care Dumnezeu spunea:

‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’, 
mi se parea parca prea brutal, insa intr-adevar constat ca nu e brutal deloc.
Cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu traiesc asa cum traiesc. Traiesc pentru ca nu-L cunosc. Insa sa fii crestin, sa cunosti acest Cuvant, sa stii despre Dumnezeu si sa continui sa traiesti ca un nebun....asta-i curata nebunie.
Cred ca pentru a iesi din aceasta stare de nebunie, in care toata lumea goneste nebuna dupa confort, dupa bani, dupa lucrurile acestea pamantesti, indicat ar fi sa cunoastem mai indeaproape pe acei carora le atarna viata doar de un fir de par.
Doamne da-ne inelepciune sa rascumparam vremea!

Hrana ta zilnica!

24 FEBRUARIE

Psalmul 145

Hristos, Căruia David îi este doar un simbol, intonează aici lauda (vezi titlul) care, în cei din urmă psalmi, se va extinde la întreaga creaţie (comp. cu Psalmul 22.25...). Şi noi putem cânta cu El: „Te voi înălţa, Dumnezeul meu,... în fiecare zi Te voi binecuvânta, ... în vecii vecilor". Domnul este mare, de o măreţie nepătrunsă (v. 3). Lucrările Lui sunt puternice (v. 4, 12), minunate (v. 5) şi înfricoşătoare (v. 6). Bunătatea Lui este mare (v. 7, 8) şi universală şi va „răsuna amintirea" ei pretutindeni. Puterea Lui va fi vestită, iar dreptatea Lui, cântată tare. 

Una din gloriile Lui însă le va depăşi pe toate celelalte: este îndurarea Domnului (v. 8). Ea aduce mântuirea; de mai multe ori, versetele 14-20 îi enumera diversele ei manifestări: „Domnul susţine" (Psalmul 37.24)..., deschide ochii (Psalmul 146.8)..., dă hrană, satură (Psalmul 107.9)..., este alături de cei care-L cheamă (Psalmul 34.17,18)..., împlineşte dorinţa celor care se tem de El, le aude strigătul, îi salvează, îi păzeşte pe cei care-L iubesc. Da, „noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har" (loan 1.16). Iar toate verbele la persoana întâi, timp viitor, „Te voi înălţa, ... voi binecuvânta,... voi lăuda,... voi spune,... voi rosti lauda", nu sunt decât răspunsul potrivit al răscumpăratului la desfăşurarea acestei îndurări.

Emotii dupa 40 de ani!

A vizitat de mai multe ori orașul canadian, însă nu a intrat niciodată în sala în care a reușit cea mai importantă performanță din istoria gimnasticii mondiale.

În această vară, se împlinesc 40 de ani de când Nadia Comăneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii.

Amintiri dupa 36 de ani!

Cam asa mi-am trait eu copilaria....
Aseara rasfoind un caiet al mamei mele cu cantari, am dat intamplator in el de o scrisoare pe care am primit-o eu de la o prietena de-a mea, o fata din biserica in care am crescut, ea fiind plecata la liceul sanitar in Arad. Scrisoarea dupa cum vedeti era datata in anul 1980....!!!

Sincer am ramas uimita sa gasesc asa ceva dupa exact 36 de ani, (21.02.1980)

Am stat si m-am gandit...cat de mult ne-am schimbat, cat de mult a evoluat lumea, noi, copiii nostri, totul.

Cine mai sta astazi sa-si scrie scrisori???

Copiii nostri nici macar nu stiu de asa ceva. Din pacate generatia de azi e generatia "butoanelor".

Cu toata tehnica, cu toate cunostintele dezvoltate pe care le au, din pacate pentru ei......si ma abtin ca nu vreau sa-i judec, de-altfel am si eu copii. Insa trebuie sa recunoastem ca tehnica nu i-a ajutat prea mult, nu ca nu ar fi avut ce sa invete, insa atractia spre alte lucruri a fost mai mare decat dorinta de a invata lucrurile folositoare si bune.

Zilele trecute ma uitam la un elev de liceu care scria o declaratie. Habar n-avea....nici formularea, dar nici asezarea in pagina...

E trist ca in loc lumea sa evolueze, ea merge spre regres

Pacat....

Laptarul si brutarul!

sursa:https://www.facebook.com/

Hrana ta zilnica!

23 FEBRUARIE

Psalmul 144

„Învaţă-mă să fac voia Ta", era rugăciunea Psalmului 143 (v. 10). Acum, în Psalmul 144, David cere: „deprinde-mi mâinile pentru luptă...". Şi lupta creştină are „legile" ei (2 Timotei 2.5), iar fiecare creştin care „vrea să placă celui care 1-a înscris la oaste" (2 Timotei 2.4) trebuie să facă, într-un fel, pregătire militară. Cu toate acestea însă, pentru câştigarea victoriei, creştinul nu se bizuie nici pe experienţa dobândită, nici pe curajul lui. Domnul - aşa cum declară psalmistul -este „cetăţuia mea, turnul meu înalt, ... scutul meu şi Cel în care mă adăpostesc" (v. 2).

Eliberarea de sus care va veni ca răspuns la strigătul rămăşiţei (v. 5-11) va deschide în sfârşit porţile binecuvântărilor mileniale (v. 12-15). Să nu uităm niciodată că, spre deosebire de Israel, popor pământesc, creştinul are acum binecuvântări spirituale, „în locurile cereşti, în Hristos" (Efeseni 1.3). In consecinţă, aceste binecuvântări - ca şi Hristos - nu pot fi atinse de încercările de pe pământ, iar noi le putem gusta chiar şi în cele mai mari dificultăţi.

Invers, dacă totul pare, să meargă bine cu sănătatea noastră, cu afacerile şi cu viaţa de familie, să nu tragem concluzia că şi sufletul nostru prosperă, nici că avem aprobarea Domnului. 

S-ar putea să fie cu totul altfel...

Mai presus de orice, avem nevoie de rugaciune!

Uneori ma gandesc sa ma opresc din a mai scrie pe blog. Nu din motive de timp, nici din lipsa de calauzire, ci pentru faptul ca asa abundenta de hrana spirituala ca acum, parca n-a fost niciodata. Bloguri, diferite site-uri crestine, biserici care transmit live, predici inregistrate care pot fi vazute si video si audio, cd-uri peste tot, literatura crestina din abundenta, posturi de radio, tv, tot ce vrei. Chiar traim vremea in care putem spune ca Evanghelia a ajuns la orice ureche. Doar urechile infundate nu aud vocea lui Dumnezeu, dar nu o aud nu pentru ca lor nu le vorbeste Dumnezeu, ci pentru ca nu vor sa auda.

Cred ca nevoia acuta acum, nu este de cuvant, mai ales pentru noi crestinii, ci de RUGACIUNE.

Uitati-va la ora actuala in biserici si veti vedea ca am dreptate!

 Cat este ”spectacol” ca sa fiu mai directa si cat este ”calauzirea Duhului”?

Nu am nimic cu cantarea, cu poezia sau orice alt punct din program, insa atat de mult a ajuns sa umple acestea timpul incat pentru rugaciune alocam foarte  putin timp. 

Mi-a venit in minte un verset din Matei:

”Casa Mea se va chema o casa de rugaciune, dar voi ati facut din ea o pestera de talhari”.

De ce nu i-o fi dat alta denumire? De ce a numit-o Domnul Isus - casa de rugaciune?

Cate asemenea case, au mai ramas intr-adevar, case de rugaciune?

Oricat de mult ne place cantarea, versurile sau orice altceva, desi eu sunt un iubitor al muzicii, insa trebuie sa recunosc ca rugaciunea este arma oricarui credincios si la ora actula am nevoie mai mult de rugaciune.

Trebuie sa stim ca noi suntem intr-un razboi, ori fara arma....ce-am putea face?

Nimic!!!

Intr-o vreme ca aceasta in care suntem instintati de Domnul pe toate caile, prin prorocii, prin vise, prin vedenii, prin Cuvant  si calendarul divin a inceput sa se deruleze contra cronometru avem nevoie de calauzire si de putere, iar aceasta nu o primim stand la un pahar de vorba, nici stand intr-un fotoliu la o ceasca de cafea ascultand muzica. Puterea o primim pe genunchi, in post si rugaciune. 

Biserica are nevoie de unitate!

 Avem nevoie ca Domnul sa reverse asupra noastra putere, avem nevoie sa deschida zagazurile cerului pentru a revarsa Duhul Sfant peste noi.

Vin vremuri rele si nu vom putea face fata. Cred cu tarie ca singura noastra sansa de biruinta in fata atacurilor celui rau este doar prin puterea Duhului Sfant.Biserica e atacata, familia e atacata, copiii nostri sunt atacati si sunt atrasi in cursele celui rau, noi uneori abia ne putem ridica dupa un atac spiritual, slujitorii nu mai au putere, toti suntem secati si vlaguiti, tocmai pentru ca lipseste rugaciunea sau nu este suficienta. 

Cred ca fiecare crestin se roaga, insa acum chiar avem nevoie sa facem rugaciuni, pana intr-adevar NE RUGAM. Greseala noastra a multor crestini este ca am cam invatat rugaciunile ca pe o poezie, ori rugaciunea este aceea stare in care Il simti pe Dumnezeu chiar  langa tine, cand simti atingerea Lui, cand simti ca toata povara ta a preluat-o El. Rugaciunea te aduce intr-o stare de libertate deplina.

Ma rog ca Dumnezeu sa puna in inma noastra acel foc, aceea pasiune in care sufletul nostru sa tanjeasca dupa Domnul.