Hrana ta zilnica!

10 IUNIE
Luca 17.20-37
Contrar oricărei logici, fariseii se preocupă de momentul când va veni împărăţia lui Dumnezeu, ... în timp ce refuză să-L recunoască şi să-L primească pe împăratul care Se găseşte în mijlocul lor (y. 21). Împărăţia lui Dumnezeu, amintită deseori în Evanghelia după Luca, este sfera sau teritoriul în care drepturile lui Dumnezeu sunt recunoscute. Ea cuprinde în primul rând cerul - şi din acest motiv găsim, în special în Evanghelia după Matei, expresia de „împărăţia cerurilor" - dar ea trebuia să se întindă şi peste Israel şi peste pământ, împăratul însă, pentru a-Şi pune la încercare supuşii, vine între ei sub o înfăţişare smerită, fără să izbească privirile: „nu ... în mod văzut" (v. 20); şi, venind în felul acesta, El a fost respins. Care este rezultatul? Faptul că împărăţia nu mai există decât sub forma ei cerească! Ea se va stabili, desigur, pe pământ, într-un moment care va veni, dar prin judecăţi. Acestea vor fi neaşteptate şi cumplite. Potopul şi nimicirea fulgerătoare a Sodomei sunt ilustrări solemne ale acestui fapt (iar v. 27-30 ar putea caracteriza la fel de bine şi epoca actuală). Totodată există şi un alt teritoriu, în care drepturile morale ale Domnului sunt recunoscute
încă de acum: sunt inimile celor care-I aparţin.

 Drag prieten, este şi inima ta o „provincie" a împărăţiei lui Dumnezeu?

Hrana ta zilnica!

9 IUNIE
Luca 17.1-19
Este normal ca lumea în care domneşte răul să fie plină de scandaluri şi de prilejuri de cădere; dar, când un creştin ajunge să fie o capcană pentru un altul mai slab decât el, acest lucru este infinit mai trist... şi mai solemn.
Cel care iartă (cap. 7.48) ne învaţă aici cum trebuie să iertăm (v. 3,4). Oricum, apostolii simt că, pentru a acţiona conform acestor principii ale harului, ei au nevoie de mai multă credinţă şi de aceea o cer de la Domnul. El le răspunde că o sfiită virtute este indispensabilă: ascultarea, pentru că numai cunoscând şi împlinind voia lui Dumnezeu vom putea să ne bizuim pe El. într-adevăr, credinţa nu se desparte de ascultare şi nici ascultarea de smerenie. ,Robi nevrednici": aceasta trebuie să gândim despre noi înşine, pentru că Dumnezeu poate lucra şi fară noi; iar dacă Se foloseşte de noi, aceasta este doar un gest de mila din partea Sa. Domnul însă nu gândeşte aşa despre cei care sunt prietenii Lui (comp. v. 7,8 cu cap. 12.37; loan 15.15). 

 Zece leproşi, întâlnindu-L pe Isus, îşi ridică glasul spre El fi sunt vindecaţi. Unul singur însă, un samaritean, ţine să-I mulţumească Mântuitorului său. Tot astfel, din marea masă a creştinătăţii, printre toţi cei care sunt salvaţi, numai un mic numar ştie să „se întoarcă înapoi" pentru a se închina înaintea Domnului. 

Faci şi tu parte dintre aceştia?

Hrana ta zilnica!

8 IUNIE

Luca 16.14-31

Isus le declară acestor farisei avari că Dumnezeu le cunoaşte inima şi că îi judecă altfel decât oamenii. Cele mai mari lucrări, cele mai spectaculoase reuşite şi cele mai puternice

ambiţii pământeşti sunt înscrise sub cumplita apreciere pe care o face versetul 15: „o urâciune înaintea lui Dumnezeu". 

Câte răsturnări de situaţii vom vedea pe lumea cealaltă!

Si ca sa fac o paranteza la aceasta afirmatiecineva spunea ca in vesnicie ne vom mira de trei lucruri:

-cum de ..."X"( persoane care aici au un renume si par foarte religiose) nu sunt acolo

-cum de "X" ...(persoane care credem noi ca nu merita)...sunt acolo

-cum de noi suntem acolo....?

 Domnul dă un exemplu tulburător. Acest bogat era, cu siguranţă, un administrator necredincios. Deşi îl avea pe aproapele lui la uşă, totuşi folosea pentru sine, în lux şi egoism, ceea ce-i dăduse Dumnezeu să administreze pe pământ. Acelaşi eveniment survine însă şi pentru bogat şi pentru sărac: este moartea; mai devreme sau mai târziu, fiecare o întâlnim. Şi această relatare, făcută de Cel care nu poate să mintă, ne arată că istoria noastră nu se sfârşeşte doar pentru atât. Ea mai are încă un capitol încheiat, din care Domnul, întorcând o clipă pagina, ne îngăduie să citim câteva rânduri.

 Ce descoperim noi din acest dincolo, cu privire la care atâţia oameni se întreabă înfioraţi? 

Un loc de fericire şi un loc de chin! Atunci va fi imposibil să treci dintr-un loc în altul, prea târziu pentru a crede şi de asemenea prea târziu pentru a vesti Evanghelia „Iată, acum este ziua mântuirii" 

(2 Corinteni 6.2).

Curat in toate!

Stau si ma uit la slujirea din multe biserici, chiar diverse filmari din biserici si puse pe internet ...si nu pot decat sa am inima intristata deseori.

Cel mai raspandit lucru azi printre credinciosi este amagirea cu privire la propria stare spirituala, faima si ganduri increzute.

Nu poate fii un crestin mai nesabuit decat atunci cand glumeste cu mantuirea.

Orice har are si versiunea falsa.

Credinciosii pot progresa in schimbarea la exterior, insa pot fi departe de Raiul lui Dumnezeu.

Carturarii si fariseii prezentau un spectacol "exterior" de evlavie, iar rezultatul era unul de exterior si neglijau cautarea schimbarii adevarate, mantuitoare.

Harul nu poate fii prieten cu un comportament ursuz, necioplit, lipsit de maniere, desi unii nici macar nu mai sesizeaza acesta, nici macar nu mai fac diferenta.

Actiunea interioara de inchinare conduce la reflectarea bunatatii la exterior.Nu este prea greu de a ne da seama de cei care imita.

Se poate sa fii curat in sfintenie si sa nu fii curat in dragoste?

Scriptura spune exact inversul.

Nimic mai nepotrivit decat Dumnezeu si o inima lumeasca.

Inima oricarui "neregenerat" este "nespus de inselatoare", se inseala singuri gresesc cu privire la starea lor, crezand ca sunt bine, ca lucrarea sau vechimea in biserica, implicarea si calitatile le sunt de ajuns, cred ca sunt in siguranta, dar in realitate starea lor este rea si chiar periculoasa.

Cartea Prov spune in 28:26:

"Cine se increde in inima lui este un nebun"

Intalnim la tot pasul credinciosi mandri cu pretentia de a fi credinciosi, cu falsa  parere proprie de a fi neprihaniti.

Ni se porunceste sa fim "intelepti ca serpi" si fara "rautate ca porumbeii"

(Matei 10:16), cu alte cuvinte atunci cand evlavia este fara intelepciune, lipseste siguranta, integritatea.

Cred ca este  frecvent gandul credinciosilor cu privire la standardul lui Dumnezeu si traiesc cu impresia ca El va cobori stacheta, ca Dumnezeu va acoperi restul poruncilor neimplinite...

Sunt multi care  cred aceasta, dar eu ma rog ca Domnul sa ne ajute sa nu fim gasiti nebuni la final....

Hrana ta zilnica!

7 IUNIE

Luca 16.1-13

Ne uimeşte acest stăpân care 1-a aprobat pe administratorul necinstit, aşa cum ne uimeşte şi concluzia Domnului: „Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreptăţii ..." (v. 9). Dar chiar acest cuvânt, „nedreptate", oferă cheia parabolei. Nimic nu-i aparţine omului în lumea aceasta. Bogăţiile pe care pretindem că le posedăm sunt, în realitate, toate ale lui Dumnezeu; sunt deci „bogăţii nedrepte". Pus pe pământ ca administrator, omul s-a purtat ca un hoţ. El a folosit în interesul lui, pentru a-şi satisface poftele, tocmai lucrurile pe care Dumnezeu i le dăduse pentru a-I sluji Lui. Totuşi, el încă mai poate să se pocăiască şi să folosească pentru alţii bunurile pe care Proprietarul divin i le-a încredinţat. Administratorul din capitolul 12.42 fusese credincios si chibzuit; cel de aici, deşi necredincios, lucrează totuşi cu chibzuinţă, fapt recunoscut de stăpânul lui. Dacă oamenii din lume se arată atât de prevăzători, n-ar trebui noi, care suntem „fii luminii", să ne gândim mai mult la adevăratele bogăţii (v. 11; cap. 12.33)?

Versetul 13 ne aminteşte că nu avem două inimi: una pentru Hristos şi alta pentru Mamona şi pentru lucrurile lumii. Pe cine vrem noi să iubim şi cui dorim să-i slujim? (I Împăraţi 18.21).

Supunere si ascultare!

Caile de slujire si de supunere fata de Dumnezeu trebuie sa aiba un caracter deosebit, aparte.

De aceea priceperea omeneasca in a defini 'ferice' si 'certat' sunt in contradictoriu cu ceea ce Dumnezeu doreste sa ne reveleze, nu numai prin Cuvantul Sau ci si prin ceea ce aplica in dreptul fiecaruia.

Personajul biblic  de la care putem invata multe privind suferinta, este Iov.
El ne spune din experienta lui, ca la adapostul lui Dumnezeu esti 'ferice' dar, doar atunci cand esti 'certat'(Iov5:17-22).Iov a platit pretul si si-a invatat lectia apropierii, a cunoasterii, chiar a vazut slava lui Dumnezeu(Iov4:15-17)...

'Iata ce am cercetat si asa este! Asculta ca sint spre folosul tau!'(Iov5:27).

Dupa atatia ani...inca se predica doar despre iertare in adunarile noastre si nu despre Imparatia lui Dumnezeu, cum pot oare credinciosii sa atinga 'inima lui Dumnezeu'?

Sangele lui Isus Hristos si jertfa Lui inseamna mult mai mult, El nu si-a facut lucrarea pe jumatate, ci Si-a ispravit-o!

Adesea copiii lui Dumnezeu sunt lipsiti de mangaiere, perioadele de seceta spirituala prin care trecem toti, ne lasa sa uitam ca cel mai mare dusman al nostru satan, se lupta sa fure linistea si pacea si nu suporta ca si credinciosii sa traiasca in lumina Fetei lui Dumnezeu,insa cati credinciosii au invatat, cati au incredintarea ca el este condamnat la intuneric vesnic iar noi mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu?

De aceea lupta este continuua si nu va inceta pe acest pamant...o lectie care trebuie invatata...ca noi credinciosii avem harul lui Dumnezeu, iar roada sfiintirii trebuie sa fie una permanenta nu "din cand in cand".
 Multi isi arata intersul pentru Hristos si deseori acest interes devina o simpla rutina, dar in realitate sunt straini de El, nimic mai obisnuit pentru credinciosii de azi...'sa creada ca este ceva, macar ca nu este nimic, se inseala singur'(Galateni 6:3).

Multi zic ca sunt partasi harului,dar nu au nici un pic din el,Solomon descrie ...
'Unul face pe bogatul si n-are nimic...'(Prov 13:7) 

Ma rog Domnului sa  constientizam ca, ascultarea si supunerea sunt necesare, chiar vitale in relatia cu Hristos.

Hrana ta zilnica!

6 IUNIE

Luca 15.11-32

Un prim tablou ni-1 prezintă pe acest tânăr care îşi consideră tatăl un obstacol în calea fericirii sale şi care pleacă, departe de prezenţa sa, risipind nebuneşte tot ceea ce a primit de la el. Următoarea scenă ni-1 înfăţişează în „ţara îndepărtată", în cea mai adâncă decădere, părăsit de toţi.

 Nu şi-a recunoscut fiecare dintre noi propria istorie în aceste imagini? 

Fie ca şi istoria noastră să se încheie ca şi cea a tânărului acesta!

 Apăsat de sărăcie, risipitorul, "si-a venit în fire" (v. 17), amintindu-şi de belşugul casei părinteşti, se ridică şi face cale-ntoarsă ... 

Este şi un al treilea tablou, dominat de graba tatălui de a-i ieşi în întâmpinare cu braţele deschise şi cu sărutări; mărturisirii i-a urmat iertarea deplină şi, în locul zdrenţelor cu care venise, fiul a primit „haina cea mai bună" (v. 22).

Drag prieten care-ţi recunoşti mizeria morală, această istorisire te învaţă care sunt cu privire la tine intenţiile inimii lui Dumnezeu. Nu te teme să mergi la El! Vei fi primit în acelaşi fel cu acest fiu.

Dar ce lucru trist că tatăl n-a putut să-şi împărtăşească complet bucuria! 

Fiul cel mare, care nu ezitase să petreacă cu prietenii lui în timp ce fratele lui era pierdut, refuza acum să ia parte la sărbătoare. Acest fiu este o imagine a poporului iudeu închistat în legalism, dar şi a celor care se îndreptăţesc singuri şi a căror inimă este închisă faţă de harul lui Dumnezeu

Hrana ta zilnica!

5 IUNIE

Luca 15.1-10

Cele trei parabole din acest capitol formează un ansamblu minunat. Ele ne prezintă aici atât condiţia celui păcătos, sub trei aspecte: cel al oii, al drahmei şi al copilului, toate trei pierdute, cât şi mântuirea Sa, ca o împlinire a dragostei deopotrivă a Fiului (Păstorul cel bun), a Duhului Sfânt (femeia sârguincioasă) şi a Tatălui.

Păstorul cel tandru nu numai că-şi caută oaia „până o va găsi" (v. 4; comp. cu v. 8b), ci apoi o şi pune pe umerii Săi, pentru a o duce acasă.

Aşa cum această drahmă are pe ea chipul suveranului care a emis-o, omul are chipul Celui care 1-a creat. Dar, odată pierdut, cum mai poate fi el folosit? El a devenit nefolositor (Romani 3.12). Atunci Duhul Sfânt, aprinzând lumina, se pune pe lucru cu sârguinţă şi ne găseşte în întunericul şi în ţărâna unde am căzut.

Fiecare parabolă menţionează bucuria proprietarului legitim, o bucurie pe care acesta caută s-o împărtăşească. Bucuria lui Dumnezeu întâlneşte un ecou al îngerilor; îi auzim pe acestia cântând în momentele creaţiei (Iov 38.7), apoi chiar de la naşterea Mântuitorului (cap. 2.13), iar veselia umple şi cerul „pentru un singur păcătos care se pocăieşte". 

Atât de mare este în ochii Dumnezeului dragostei preţul unui suflet!