Casa pe pamant sau casa in cer?

A avea sau nu a avea o casa este o problema majora a omenirii si fiecare din noi dorim sa avem o casa, iar daca se poate sa le asiguram si una copiilor nostri, e cat se poate de bine. 

 Nu e rau sa ai o casa, iar daca mostenesti  una sau mai multe, nu e vina ta, insa unii merg mult mai departe dorindu-si (arzator) chiar mai multe, iar pentru asta sunt in stare sa fac tot felul de siretlicuri, tot felul de compromisuri si toate acestea pentru un acoperis deasupra capului, pentru o casa pamanteasca care in fiecare clipa il poti pierde, iar cauzele pot fi multe: cutremure, calamitati sau alte catastrofe.

Exista insa o casa! 

O casa in cer pregatita de Mantuitor, iar aceasta este o casa vesnica pe care nimeni nu ne-o poate lua.

 

Lucrez intr-un domeniu unde zilnic nu aud decat subiecte de acest gen si vad cat de concentrati, cat de agitati si stresati sunt oamenii doar pentru a obtine sau a construi o casa. 

Planuri, tranzactii, notari, proiecte, arhitecti, autorizatii, materiale si multe alte...chestii de acest gen. Pur si simplu oamenii ajung sa fie sclavii acestor bunuri materiale care ii inconjoara si o sumedenie de lucruri secundare se pot pun in calea lor si le rapesc timp pretios de a invata ce spune Dumnezeu cu privire la acestea.

Avem o astfel de casa?

Pavel stia: "stim in adevar, ca daca se desface casa pamanteasca a cortului trupesc, avem o cladire in cer de la Dumnezeu care nu este facuta de mana, ci este vesnica"(2Corinteni 5:1)

  Mai mult de atat, observ cu cat interes  trateaza si credinciosii circumstantele vietii care sunt trecatoare.

 Au devenit nu numai grabiti, ocupati si plictisiti...dar cei mai multi si-au uitat tinta spre care se dirijeaza viata.

Tinta finala a vietii noastre este dincolo de pragul mortii....insa decizia trebuie luata aici pe pamant!

Ce fel de procupari ai?

Esti procupat de a avea o casa in cer? 

Spunem si noi ca Pavel...gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc?

2 Corinteni 5:1-10

Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.
Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.
Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.
  Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.
Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.
Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.
De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
 

Hrana ta zilnica!

5 MAI
Luca 4.31-44
Dat afară din Nazaret, Domnul Isus îşi continuă slujba la Capernaum. El dă învăţături şi vindecă cu o autoritate care n-ar fi trebuit să-i uimească atât de mult pe oameni (v. 32,36), dacă ar fi vrut să recunoască în El pe Fiul lui Dumnezeu. In schimb, demonii nu se înşală în această privinţă.

 Iacov 2.19 ne declară că ei „cred şi tremură". Şi, în timp ce Domnul Se afla pe pământ, activitatea lor se intensifica pentru a I se împotrivi. El întâlnea aceste duhuri necurate până şi în sinagogă, dar nu le permitea să mărturisească despre El.
Versetele 38 şi 39 ne istorisesc despre vindecarea soacrei lui Simon. Isus Se apleacă cu tandreţe asupra bolnavei, pentru că nu de departe Se ocupă El de suferinţele noastre. Şi cum a folosit această femeie sănătatea pe care tocmai a recăpătat-o? Într-un mod foarte grăitor pentru toţi: „îndată ... ea le slujea".
Deşi străin de această lume, Domnul Isus nu era străin de durerile şi de necazurile ei. Nici chiar seara nu Şi-a întrerupt lucrarea neobosită, iar dimineaţa a fost iarăşi gata să-Şi reia activitatea, pentru că petrecuse câteva momente deoparte, singur cu Dumnezeu. Iar această dependenţă - lucrarea - nu se lasă oprită de mulţimile care caua să-L reţină.

Hrana ta zilnica!

4 MAI

Luca 4.16-30

Vedem lucrarea Domnului debutând la Nazaret, locul unde fusese crescut. Mărturia noastră începe în căminul nostru, între cunoscuţii noştri. Probabil că vom avea mai mult curaj pentru a-i evangheliza pe păgâni decât avem pentru a lua o poziţie înaintea celor care ne cunosc.

În sinagogă, învăţătorul divin citeşte pasajul din Isaia care II recomandă ca Mesagerul harului. El proclamă captivilor deschiderea închisorilor (Isaia 61.1 şi 42.7). Dacă celor din închisori li s-ar vesti amnistierea şi punerea în libertate, cum ne-am putea oare imagina ca unii să mai prefere captivitatea; ca alţii să îndrăznească să se bizuie mai degrabă pe nevinovăţia lor, aşteptând cumva să fie eliberaţi pe cale legală; ca mulţi, din contră, să spună: «aceasta nu-i pentru mine, sunt prea vinovat» şi, în sfârşit, ca mulţi să refuze să creadă vestea graţierii? Sunt atitudini nebuneşti, foarte nesigure ... şi totuşi frecvente la cei care refuză mântuirea. Dar unii dintre cei prinşi de Satan au primit cu bucurie oferta eliberării. Voi cu care dintre aceşti prizonieri vă asemănaţi? Tristul sfârşit al acestui episod ne prezintă în ce fel au răspuns acelor „veşti bune" locuitorii Nazaretului - exponenţi ai întregului popor.

Fara compromis!

Traim astazi o vreme in care  multi oameni si tot mai multi, fac compromis. Compromisuri de orice fel si in orice domeniu, se fac compromisuri  in societate, in biserica, la scoala, la servici, in guvern, in orice domeniu.
Daca nu  faci compromis in viata  e dificil de trait, daca faci si ai o constiinta treaza in tine, atunci e greu de suportat.
Dar... face omul compromis doar asa de dragul de a face?
Personal eu una, nu cred. Cred ca exista un motiv si sunt doua situatii in care suntem tentati de a accepta acest lucru, fie din frica, fie din dorinta. Frica de a pierde ceva sau dorinta de a castiga ceva. Asa e peste tot, in societate, in biserica, la scoala, la munca, acceptam si facem compromis poate pentru a nu fi  marginalizati si a pierde ceva sau poate pentru a obtine un avantaj. Daca in toate aceste domenii se face compromis, biserica  insa  este singura  care nu trebuie sa accepte acest lucru. In biserica adevarata a lui Hristos nu este loc de compromis, iar daca se intampla astfel de lucruri trebuie sa ne punem mari semne de intrebare, "este intr-adevar biserica lui Hristos?"
Ne-am obisnuit si parca a devenit ceva normal ca oameni sa faca si totodata sa accepte compromisul, insa este UNUL singur care nici nu face si nici nu accepta, si acesta este Isus Hristos.
Un lucru trebuie sa stim si sa-l retinem, Dumnezeu nu va face compromis cu nimeni si de dragul nimanui. "Fiti sfant, caci Eu sunt sfant"!
Ni se cere sfintenie, iar daca nu cautam sa ne sfintim, cu nici un chip nu vom intra in Imparatia LUI.

Domnul este scutul meu si rasplata mea cea foarte mare.
Cu El nici nu pierd nici nu castig, pentru ca EL E TOTUL!

Hrana ta zilnica!

3 MAI

Luca 4.1-15

Domnul a fost ispitit în pustiu, locul unde Israel îşi înmulţise cârtirile şi poftele (Psalmul 106.14). Cel dintâi atac al vrăjmaşului este pentru Isus ocazia de a aminti acest adevăr fundamental: că omul are un suflet care cere să fie hrănit şi că singura hrană pentru omul lăuntric este Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi, acestui Om perfect dependent, Satan îi oferă toate împărăţiile lumii şi gloria lor. 

Câţi nu şi-au vândut sufletul pentru infinit mai puţin! Lumea face parte, într-adevăr, din moştenirea destinată Domnului Isus. Dar, fie că este vorba de întregul pământ, fie de o simplă bucată de pâine, Hristos nu vrea să le primească decât din mâna Tatălui Său (Psalmul 2.8).

Atunci Satan insinuează pentru a doua oară: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu ..." (v. 3 şi 9), ca şi cum lucrul acesta era de probat O asemenea probă ar fi fost exact punerea la îndoială a ceea ce Tatăl venise să-I proclame în mod solemn (cap. 3.22) sau, cu alte cuvinte, aceasta ar fi însemnat chiar ispitirea lui Dumnezeu.

Domnul Isus nu ar fi putut fi un model pentru noi dacă L-ar fi învins pe diavol în timp ce era îmbrăcat în puterea Lui divină. El însă triumfă prin armele puse la dispoziţia omului: O dependenţă totală de Dumnezeu, o ascultare deplină faţă de Cuvânt şi o încredere nezdruncinată în promisiunile Lui.

Dumnezeu nu este un munte si urci pe ce cale vrei tu...

Cu totii ne intersectam, ba chiar ne dorim acest lucru de a ne intalni cu persoane care nu-L cunosc pe Domnul, fie rude, apropiati unde cu ocazia anumitor evenimente participam sa le fim alaturi si nu mica ne este  mirarea cand constatam ca multi oameni cred ca toate religiile lumii se afla pe acelasi nivel, ca sunt doar diverse cai pe care oamenii vin la Dumnezeu. 

Unii isi imagineaza ca Dumnezeu locuieste pe varful unui munte inalt, iar oamenii se gasesc la poalele muntelui si incearca sa-l urce.

Interesant este ca ... toti doresc sa ajunga la Dumnezeu, dar .... pe caile lor....

Unii pe calea budismului, a hinduismului, a islamului, unii spun ca multele religii ii deruteaza, altii spun ca nu stiu care este Calea si le este teama sa nu greseasca, altii spun ca nici celelalte religii nu sunt rele, o paleta colorata si variata, dar mai au si acea rea-vointa de a nu iti da dreptul la replica, au o multime de argumente si motive .....culmea cate le aduce Satana aminte....

Majoritatea cred ca nu este important din ce parte se urca, iar candva toti se vor intalni in varf. Acelasi raspuns: ..."ne vom hotari pentru Dumnezeu mai tarziu".

Intr-adevar?

Sfanta Scriptura ne asigura ca nimeni nu va ajunge pe "varf"  la Dumnezeu pe cai alese de sine, adica dupa propria gandire si straduinta, indiferent din ce punct si-ar incepe urcarea...

"Multe cai i se par bune omului, dar la urma duc la moarte"(Prov 16:25)

Nimeni nu poate veni la Dumnezeu decat prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, El este singura Cale pe care o accepta Dumnezeu!   

El a creat conditiile pentru ca omul pacatos sa poata veni la Dumnezeu!

Filozofiile acestei lumi au infectat constiinta oamenilor este foarte multa confuzie, acelasi raspuns la toate: eu nu pot, nu stiu!

Trist este ca la baza acestor oameni este rea-vointa si refuza orice argument.

Necredinta si impietrirea merg mana in mana!

Dar atentie....

 Dumnezeu spune ca...."nu tine seama de vremurile de nestiinta"...

(Fapte 17:30)....Asta da argument...dar care este ignorat!

Hrana ta zilnica!

2 MAI
Luca 3.15-38
Ioan îndemna poporul şi predica Evanghelia (v. 18). Mesager credincios, el a vorbit despre Hristos şi despre puterea Sa, după care este pus deoparte; misiunea sa a fost împlinită.
Ce frumos exemplu este el pentru noi, cei care dorim să slujim Domnului!
 Nu este în puterea noastră să convertim pe nimeni, orice-ar fi, însă viaţa şi cuvintele noastre trebuie să-i pregătească pe cei care ne cunosc, astfel încât să-L primească pe Domnul Isus. Pentru aceasta nu este suficient să chemăm la pocăinţă; trebuie să-L prezentăm pe Mântuitorul. Deci apare Isus. Prin har, El Se alătură celor din poporul Său încă de la primii lor paşi pe calea cea bună. Este botezat. Se roagă (fapt menţionat numai de Luca) şi, ca răspuns divin, Duhul Sfânt coboară peste El; în acelaşi timp, vocea Tatălui I se adresează Lui personal: „Tu eşti Fiul Meu Preaiubit: în Tine îmi găsesc plăcerea Mea!" (în Matei 3.17, cuvântul fusese spus pentru cei din jur). Fie ca şi noi să ne putem găsi în El toată plăcerea noastră!
Genealogia Domnului Isus în Evanghelia după Luca merge înapoi până la Adam şi până la Dumnezeu, atestând calitatea Lui de Fiu al Omului în acelaşi timp cu cea de Fiu al lui Dumnezeu. Matei 1.1-17 stabilea titlul Lui de Fiu al lui David şi al lui Avraam, moştenitor al promisiunilor divine făcute lui Israel.

Mi-asa de dor...