Versetul zilei

21 iulie 2014

Mesaj Elim- Luigi Mitoi!

As vrea sa va descriu bucuria din Casa Domnului, din ziua de ieri, insa cuvintele mele sunt sarace.
Tot ceea ce va pot spune este ca Domnul ne-a binecuvantat intr-un mod minunat, slavit sa-I fie Numele. 
De-aceea va recomand sa ascultati mesajul fr. LUIGI MITOI, mesaj pe care il veti gasi in arhiva video a Bisericii Elim.
 Momentan inca nu a fost adugat la arhiva, dar cu siguranta in cursul zilei de azi, baietii de la media, care se ocupa cu aceasta slujire, il vor aduga. 
Dumnezeu a vorbit tuturor, si celor nemantuiti, si celor mantuiti. 
Cine este nemantuit, sa se pocaiasca, cine este pocait, sa se mai pocaiasca, pentru ca loc de pocainta este la toti.
Multumim Domnului pentru ospatul bogat si Domnul sa-l binecuvinteze pe fratele Luigi si sa-i rasplateasca pentru slujirea adusa, iar pe noi cei care l-am ascultat, Dumnezeu sa intipareasca aceste invataturi in mintea noastra ca le putem aplica in viata de zi cu zi.

O saptamana plina de HAR!

E luni! 
O noua saptamana ne sta in fata, poate fi o saptamana plina de griji, plina de framantari, o saptamana plina de bucurii sau necazuri, o saptamana in care Dumnezeu va revarsa binecuvantari pamantesti sau spirituale, nu stim cum va fi.Stim insa, ca Domnul merge inaintea noastra si ne va netezi cararea, insa  tot la fel ne putem astepta sa avem si piedici, incercari si ispite.Vom intampina multe, pentru ca si  diavolul se va lupta pentru sufletul nostru, dar nu uitati: "Domnul se va lupta pentru Copiii Sai"
In cartea Deuteronom cap.4 este scris: "căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi". E minunat sa stim ca indurarea Domnului este revarsata peste noi si nu ne va parasi, insa de aceasta indurare vom avea parte cu o conditie, si este scrisa la doar cateva randuri mai jos in aceeasi carte:
"Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.”
Care porunci?

sursa foto:https://grupecopii.wordpress.com/category/versete-scrise-lucru-manual-jocuri-cu-versete/

De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;  cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 
Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
2 Petru 1:5-8


O zi plina de HAR!

Hrana ta zilnica!

21 IULIE
Matei 11.20-30

In cetăţile Galileii, Domnul Isus a făcut cele mai multe dintre minunile Sale, însă, aşa cum profeţise Isaia, inimile au rămas închise: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise şi cui i s-a descoperit braţul Domnului?" (Isaia 53.1). Domnul Isus dă totuşi un răspuns la această întrebare, lăudându-L, „în timpul acela", pe Tatăl: „Tu ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor" (v. 25). Apoi, întorcându-Se spre oameni, i-a chemat: „Veniţi la Mine!" «Veniţi cu această încredere de copil; nimeni altul în afară de Mine nu vi-L poate descoperi pe Tatăl. Şi învăţaţi nu numai din cuvintele Mele, ci „de la Mine", din propriul Meu exemplu, „pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima"» (v. 28,29; Efeseni 4.20,21).
Lângă Domnul Isus vom găsi două lucruri în aparenţă contradictorii: odihna şi jugul. Jugul este acea piesă grea, de lemn, folosită pentru a înhăma boii şi simbolizează ascultarea şi lucrarea. Jugul Domnului este însă uşor. Pentru Domnul, jugul era reprezentat de voia Tatălui Său, iar împlinirea acestei voi Ii umplea fiinţa de desfătare. în acelaşi fel, cel răscumpărat schimbă oboseala şi povara păcatului (v. 28) cu sacrificiul de bunăvoie al dragostei (2 Corinteni 8.3-5). „Ferice de cei blânzi", anunţase Domnul Isus în cap. 5.5; nu au ei privilegiul să-I fie Lui alături

20 iulie 2014

Hrana ta zilnica!

20 IULIE
Matei 11.1-19

Domnul nu S-a mulţumit numai să trimită ucenici: El Şi-a continuat şi propria Sa lucrare, în timp ce Ioan Botezătorul, încă din cap. 4.12, şi-o sfârşise pe a sa, în închisoarea lui Irod. Întrebarea pe care ucenicii lui Ioan vin să I-o pună Domnului Isus din partea acestuia trădează descurajarea şi nedumerirea lui Ioan: «...Acela Căruia îi fusese marele premergător nu îşi lua împărăţia şi nu făcea nimic pentru a-1 elibera... Nu era El Mesia cel promis?» Domnul îi trimite lui Ioan un răspuns prin care îi pune, cu blândeţe, degetul pe rană (v. 6), însă înaintea mulţimilor dă o mărturie despre Ioan incomparabil mai măreaţă decât despre oricare alt profet (v. 7-15).
Când este vorba de intrarea în împărăţie, violenţa (năvala) devine o calitate, şi chiar o calitate indispensabilă (v. 12). Dumnezeu ne deschide toate comorile Lui, dar se cere din partea noastră să dorim fierbinte să avem tot ceea ce El ne oferă, zelul sfânt al credinţei care-şi însuşeşte cu curaj toate promisiunile divine. 
Vai, câţi tineri şi tinere au rămas la uşă din lipsă de hotărâre şi de forţă, de teama luptelor şi a renunţărilor. Să nu uităm că fricoşii vor fi alături de cei necredincioşi, de ucigaşi şi de toţi ceilalţi păcătoşi care nu s-au pocăit (Apocalipsa 21.8).

19 iulie 2014

Hrana ta zilnica!

19 IULIE
Matei 10.24-42

După cum „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său" (v. 24), tot astfel, nimeni nu poate pretinde să fie tratat mai bine decât stăpânul său. Fie creştin, fie evreu în vremea necazului, adevăratul ucenic trebuie să se aştepte din partea lumii nedrepte şi pline de răutate la o împotrivire asemănătoare aceleia cu care a fost întâmpinat Domnul Isus (v. 17,18). Aceasta îi va da însă ocazia să guste şi toate resursele harului, ale acestui har nelimitat care îl cunoaşte şi îl susţine pe cel răscumpărat, păzindu-i până şi un fir de păr (v. 30; vezi 2 Corinteni 12.9).
Credinciosul trebuie să facă faţă nu numai urii lumii, ci prea adesea şi ostilităţii cu care este întâmpinat chiar şi în propria familie (v. 36). Să nu se descurajeze! Domnul a anunţat în mod expres că va fi aşa şi a prevăzut resurse şi pentru acest caz.
A ne lua crucea înseamnă a ne purta semnul distinctiv al condamnaţilor la moarte; altfel spus, aceasta înseamnă că am terminat cu plăcerile lumii, că am renunţat la voinţa proprie. Din punctul de vedere al oamenilor, aceasta se traduce cu a ne pierde viaţa, însă învăţătorul combate părerea omenească, afirmând că acesta este singurul mod de a o câştiga. Şi din nou aflăm din gura Domnului Isus că motivul esenţial al acestei atitudini trebuie să fie: „din dragoste pentru Mine" (2 Corinteni 5.14,15).

18 iulie 2014

O seara deosebita cu Luigi Mitoi la Elim Timisoara!

Desi a fost o vreme cand eram asemeni unei pasari calatoare si mergeam pe la diferite biserici, astazi nu ma mai simt bine sa fiu "voiajor", mai ales daca la aceeasi ora este si adunare in biserica din care fac parte. Totusi, aseara am facut o execeptie si m-am dus la Biserica Penticostala Poarta Cerului pentru a ma inchina si a-mi  hrani sufletul din Cuvantul Domnului, impartasit de fr. Luigi Mitoi. A fost deosebit, si-I multumesc Domnului de modul cum il foloseste pe acest frate.
 Bucuria va continua duminica seara, pentru ca este invitat sa aduca mesajul Evangheliei si  in Biserica ELIM Timisoara.
Dumineca incepand cu ora 18, va invit a lua parte alaturi de noi la inchinare.
Veti fi binecuvantati sa luati parte si credeti-ma nu aveti nimic de pierdut, doar de castigat, castigati VESNICIA!
Domnul sa dea HAR!
Serviciul va fi transmis si live pentru cei care nu pot veni: http://www.elim.ro/

Domnul e bun! Adrian Mutu s-a intors la Dumnezeu!

Cand citisem cu ceva vreme o stire  despre Adrian Mutu, ca ar fi postat o rugaciune pe contul sau de facebook, am ramas putin mirata, desi stiam ca Dumnezeu alege intotdeauna lucrurile slabe ale lumii, sa le faca de rusine pe cele tari, si tot la fel stiam din Cuvantul Domnului ca "cei de pe urma vor fi cei dintai".
Am mers acasa si ii spuneam sotului ce rugaciune a postat Mutu pe facebook, dupa care am zis:
"asa m-as bucura ca acest copil rebel sa se intoarca la Dumnezeu", gandindu-ma ce impact ar avea in lumea mondena pocainta lui.
Iata ca am ajuns la birou si am citit ceva in acest sens. Ma rog ca cele scrise sa fie adevarate.
Dau slava Domnului ca s-a indurat si de el.

Băiatul născut la Călineşti (Argeş), legitimat acum la clubul Petrolul Ploieşti, cu care speră să câştige titlul în sezonul fotbalistic care stă să înceapă, a suferit o transformare radicală în viaţă.
Adi si Consuelo au două fetiţe: Adriana (7 ani) şi Maya Vega (5 ani). Cunoscut ca un tip petrecăreţ, Adrian va trebui să-şi adapteze comportamentul la noua religie. Prin trecerea la această credinţă, “Briliantul” a trebuit să renunţe la escapadele nocturne.
Noua orientare religioasă l-a ajutat pe Mutu să fie mai serios în pregătiri, să slăbească şi să aibă un randament sportiv consistent, mult îmbunătăţit faţă de stagiunea trecută de campionat. În ultimele cinci meciuri de pregătire, Adi a înscris patru goluri şi a dat trei pase decisive.
 “Doamne Isuse Hristoase, vreau să te urmez. Îţi mulţumesc că acolo, pe cruce, ai murit şi pentru păcatele mele, păcate care mă despart de Tine pentru veşnicie. Îţi mulţumesc că astăzi mă chemi la Tine. Iartă- mi păcatele şi ia din calea mea tot ce nu e după voia Ta. Ordonează- mi Tu viaţa şi călăuzeşte-mă pe calea Ta, care mă conduce spre victorie. Îţi mulţumesc pentru toate lucrurile bune pe care mi le vei da, după cum ai promis în Cuvântul Tău. Îţi mulţumesc că Tu mă asculţi şi că mă simt în siguranţă în mâinile Tale. Amin”, a scris Adrian Mutu, recent, pe Facebook, din cantonament.
 Cei de la ziarul Libertatea i-au luat un interviu

E adevarat ca ti-ai schimbat religia?
Adrian Mutu: DA! Dumnezeu mi-a schimbat viata! Citesc Biblia si ma rog in fiecare zi.
Dar cand s-a intamplat? Si ce cult ai imbratisat?
....................
Citeste mai mult pe : http://www.libertatea.ro/

Hrana ta zilnica!

18 IULIE
Matei 10.1-14
 Evangheliile nu pot nici pe departe să cuprindă toate minunile făcute de Domnul Isus.
Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris (Ioan 21.25).
 Dumnezeu le-a consemnat în Cuvântul Său numai pe acelea care îşi găsesc un corespondent în învăţătura pe care El vrea să ne-o dea.
La fel le-a facut si ucenicilor, dupa ce i-a ales, „Să nu mergeţi pe calea păgânilor"(vers.5), "ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel"(v.6).
Misiunea care le-a fost data implica si suferinta, "Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor.."( v.18), " Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu" (v.22), insa merita spune Isus.
De ce? 
" Cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit" (v.22/b)
Suntem si noi gata sa platim pretul slujirii?