Unde cauti ajutor?

Exista o vorba din batrani, "un necaz nu vine niciodata singur", si din mica mea experienta de viata, subscriu la acest proverb.

Sunt perioade in viata in care totul merge ca pe roate si brusc apare cate o problema sau un necaz. Numai ca nici nu trece bine problema, se si iveste alta, iesim  din ea...si apare altceva.
Acum nu sunt  in aceasta ipostaza, insa am fost de multe ori si de fiecare data, cam asa s-a intamplat.Nu stiu daca acesta este modul lor(al necazurilor) de operare, insa intr-adevar este un mister pe care noi nu-l putem intelege.
Uneori suntem tentati sa spunem ca Dumnezeu ar fi incorect cu noi atunci cand suntem in necaz. Nu este suficient necazul in care ne gasim si imediat mai ingaduie inca unul.De ce oare...?
Unde este Dumnezeu atunci, se intreaba unii?
Pe cat sunt de benefice, nimanui nu-i face placere sa treaca prin necaz sau suferinta, insa intotdeauna necazul si suferinta l-au apropiat pe om de Dumnezeu.In necaz Il cautam pe Dumnezeu mai mult ca oricand si in suferinta realizam cat suntem de trecatori si  realizam cat de dependenti suntem de EL in acele momente.
Intotdeauna cand ne merge bine, prea putin ne gandim la Dumnezeu si asta ne face sa ne incredem tare mult in noi si in fortele noastre.Noi facem, noi rezolvam, noi si iarasi noi, insa cand ne vedem depasiti de situatie, atunci increderea  in propria noastra putere dispare si  abia atunci strigam, Tu Doamne si numai Tu.
Imi amintesc de Imparatul David cand s-a ascuns in pestera fiindca era urmarit de Saul,
"Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine!
Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile"
David si-a cautat adapost in Domnul, pentru ca stia ca numai El il poate izbavi.
Tu ce faci....? Eu, ce fac in asemenea situatii?
Este clar ca necazul nu ocoleste pe nimeni si omul are parte in viata si de necaz si de bucurie. Viata in sine este asemenea unei rotite care se invarte in permanenta, azi esti sus, maine jos.
Ce faci in momentele in care esti jos...?
David spunea:"imi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele"
In momentele de necaz  este foarte important sa ramanem langa El, pentru ca niciodata Dumnezeu nu ne va parasi si atunci cand Il chemam, El ne va da ajutorul.
....S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele spune David, insa in continuare el spune si ce a facut Domnul pentru el. Nu numai ca i-a ascultat strigatele dar i-a dat si ajutor, "m-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii"
Acesta este Dumnezeul  in care ne incredem noi! 
Nu doar ne asculta, ci ne ofera solutii  si ajutor.
Oamenii ne asculta la necaz, poate ca se ofera sa ne intinda si o mana de ajutor, insa ajutorul lor deseori este fara de putere in  anumite situatii disperate.
Cel care are solutii insa  la orice necaz, la orice boala, la orice problema care pentru noi pare de nerezolvat, DUMNEZEU este Acela.
Nu vrei sa iti pui si tu increderea in El?

 

"Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. 

Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele"

Stiuca umpluta!

 Nu sunt o bucatareasa extraordinara, insa de voie, de nevoie  trebuie sa o fac si pe asta.

Pentru ca  sunt nascuta la Dunare si inca mai am parintii in viata, le mai dau cate un mesaj sa-mi trimita un peste. De data asta mi-au trimis o stiuca. Este un peste bun, nu are oase marunte decat sira spinarii, si daca tot avea 45-50 cm, am preferat sa o fac umpluta.

Partea cea mai dificila mi-a fost sa ii scot pielea intacta, insa pana la urma m-am descurcat 

(drept este ca am avut nevoie de nitica ajutor)

Apoi am dezosat-o atat pe ea cat si inca una mai mica. Am dat carnea prin masina de tocat, ceapa am calit-o in ulei, am pus diverse condimente, doua-trei oua ca sa lege compozitia, patrunjel verde si pentru ca era destul de mare si apreciind ca nu am suficienta umplutura, desi am avut carne de la doi pesti (stiuca), am fiert cateva boabe de orez si am amestecat totul.

Am umplut  stiuca, si-apoi am cusut-o la loc.

Am asezat-o intr-o tava unsa cu ulei de masline, si chiar daca a fost mai mare decat tava pe care o aveam, i-am pus capul intr-o parte si tot n-am iertat-o.

Scoasa din cuptor, am lasat-o la racit. Apoi am taiat o lamaie in doua, jumatate am feliat-o si am pus cateva felii pe platoul pe care am asezat stiuca, iar cealalta jumatate i-am asezat-o in gura.

Satul unde toti locuitorii locuiesc in centru!

Nu-i asa ca e interesant?

Citeam azi la servici despre aceasta localitate Charlottenburg, care se afla in Banat la 50 de km de Timisoara, sincer nici nu stiam.

Charlottenburg este satul unde toți locuitorii locuiesc… în centru!

Charlottenburg a fost conceput în perioada habsburgică, mai exact în secolul al XVIII-lea, de către șvabii bănățeni. Elementul de unicitate este dat de forma sa circulară, nemaiîntâlnită în zona vestică a țării noastre, scrie turismistoric.ro.

Cu un diametru de 210 metri, satul impresionează prin perfecta sa simetrie. Iată ce ne informează meșterul pantofar Johann Steube, prin intermediul unei scrisori: "Acest sat este singurul sub formă circulară. În mijlocul satului se găsește o fântână acoperită cu apă foarte bună. În jurul fântânii se găsește o plantație de duzi, în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajd și șură. Apoi urmează grădina, unde se găsește plantată vița de vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca alta, și nici cu un picior mai distanțată una față de alta, având un stil foarte frumos simetric; la fel și cele patru intrări în sat – au aceeași distanță una față de alta. 

Datorită unicității sale, întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor.
Stire preluata de pe http://www.realitatea.net

Hrana ta zilnica!

11 Ianuarie
Iov 9.22-35
În cap. 7.6, Iov comparase scurgerea zilelor sale cu suveica ţesătorului. Aici foloseşte imaginile unui alergător, a bărcilor purtate cu uşurinţă de un curent, precum şi a unui vultur care se repede asupra prăzii (vezi şi Iacov 4.14; Psalmul 39.5). Câtă vreme suntem tineri nu ne dăm seama de acest lucru, dar mărturia tuturor vârstnicilor este unanimă - că viaţa este în realitate o trecere grăbită. 

Şi nu avem decât una singură de trăit!
Nu, nu pot fi oprite aceste zile care se duc pentru totdeauna, în schimb, modul în care le folosim le poate da o valoare eternă. Cheltuit pentru lume, timpul se iroseşte în minciuni deşarte. Dar, dacă sunt folosite pentru Domnul, scurtele clipe petrecute pe pământ pot aduce roade care rămân (Ioan 15.16).
Adresăm un îndemn cu totul deosebit acelora dintre cititorii noştri care încă nu sunt ai Domnului: Această trecere grăbită a zilelor este o provocare pentru multe persoane de a se bucura de viaţă. 

«Să ne grăbim să ne bucurăm de ceasurile fugare. Omul n-are niciun port, timpul n-are niciun ţărm...» sunt cuvintele unui poet. 

Minciună!

 Există un ţărm (Marcu 4.35: „cealaltă parte"), există un port (Psalmul 107.30). 

Pregătiţi-vă să vă adăpostiţi acolo!

In mijlocul problemelor, tu cauta-l pe Dumnezeu!

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

Matei 11:28 

Cine oare nu a obosit...? 

Traim in ultima perioada, mai bine zis de cativa ani incoace, o stare de stres care se pare ca in urma cu zeci de ani nu exista, ori a existat... insa nu intr-un procent atat de mare. Astazi daca nu ai o oboseala fizica, ai una psihica...si tot ai ceva.

Multi experti in probleme de stres, spun ca acesta are la baza doua cauze,

"prea putina schimbare sau prea multa schimbare". Acuma daca stam si analizam....nu cred ca se pune problema de prea putina....categoric suntem imbuibati pana la refuz in toate domeniile. Suntem atat de plini de informatie incat creierul nostru nici nu poate prelucra tot ceea ce primeste. Multe informatii le primim fara a le cauta noi in mod deosebit, accesand casuta de mesaje deja suntem la curent cu multe evenimente, dupa  altele insa rascolim noi, fie ziare, reviste  sau accesand "goagalul" vorba lui Vanghelie. Si cu cat suntem de informati cu atat devenim mai stresati. Plecam urechea la tot felul de preziceri, la tot felul de prognoze, la tot felul de statistici si toate acestea le cautam cu scopul de a stii ce s-a intamplat in lume, ce ne va aduce ziua de maine sau eventual anul in care tocmai am intrat. Insa cu toata stiinta si cu toata cercetarea noastra, ne trezim ca ne-am imbolnavit de stres si suferim de depresie, pentru ca toate nu au decat un singur scop, acela de a ne tulbura linistea. Uitati-va in jurul vostru si ma refer la copii tineri care nu au probleme, nu au copii care sa ii traga de maneca, nu au facturi de platit, nu au credite de achitat, nu au grija"oare ce voi pune pe masa familiei", si cu toate acestea ii auzi deseori, "sunt foarte stresat"...

Care sa fie oare cauza?

Prea putina sau prea multa schimbare in viata lor?

 Avem libertatea si Dumnezeu ne-a dat si intelepciunea de a alege ce sa cautam, ce sa citim si nimeni nu ne obliga sa ne incarcam  memoria cu tot felul de lucruri daca constatam ca acestea ne fac mai mult rau decat bine.

Insa in toata aceasta "harmalaie", se aude o voce blanda care ne da o veste buna,

 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

Cine oare ne poate da odihna si pacea de care avem atata nevoie?

Cine oare se ofera sa preia cufarul cu poveri din spatele nostru?

Nici o stire de senzatie, nici o descoperire a oamenilor de stiinta nu este in stare sa ne aduca pacea, insa in cartea prorocului Isaia gasim scris urmatorul cuvant, si eu il iau ca pe o promisiune pe care mi-o face Dumnezeu," Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor".

In Dumnezeu gasim odihna, gasim pace si gasim rezolvarea tuturor problemelor. In necaz David a strigat la Domnul:

"Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire"

 „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi,
te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Doamne cat de minunat este acest cuvant!!!

...te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea, noi trebuie doar sa acceptam sa ne lasam invatati si calauziti.

Interesant este ca toti isi  doresc pace, toti doresc sa nu fie stresati, toti doresc odihna de care au atata nevoie, insa nu toti Il doresc pe Isus, cu toate ca El este Singurul care  poate oferi aceste lucruri.

Doamne, intr-o lume atat de stresata, nu doresc decat sa imi preiei Tu controlul mintii mele. 

Doresc ca intr-o lume imbibata cu pacat, eu sa caut sa ma hranesc din Cuvantul Tau.

Doresc ca printre miile de oameni care alearga dupa senzational, eu sa alerg dupa Tine! 

 

 

Hrana ta zilnica!

10 Ianuarie
Iov 9.1-21
Bildad scoate în evidenţă fermitatea dreptăţii lui Dumnezeu şi Iov nu poate face altceva decât să fie de acord cu el. Dar imediat se naşte şi întrebarea: „Cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?'1 (v. 2). Este marea problemă care a frământat mulţimi de înţelepţi şi
de gânditori încă de la începuturile lumii şi al cărei răspuns îl găsim nu în raţionamentele filosofilor sau ale moraliştilor, nici în lucrările de putere ale Creatorului (cu privire la care Iov dă aici câteva exemple), ci în Cuvântul lui Dumnezeu. După ce stabileşte că „nu este niciunul drept, niciunul măcar", Cuvântul ne anunţă vestea bună: suntem „îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus..." Şi, în acelaşi timp, aflăm că „omul este îndreptăţit prin credinţă...” (Romani 3.10,24,28; vezi şi Tit 3.7; 1 Corinteni 6.11; Galateni 3.24).
Începând cu v. 15, Iov îşi exprimă totala sa neputinţă. Lupta dintre Dumnezeu şi el i se pare inegală. El se consideră zdrobit de un Judecător necruţător, care îi „înmulţeşte rănile fără motiv" (v. 15,17). 

Ce tristă gândire pentru un credincios!
Prin Isus, noi avem un Tată plin de afecţiune. Fie ca nicio împrejurare, oricât de dureroasă ar fi ea, să nu ne facă să uităm acest lucru!

Hrana ta zilnica!

9 Ianuarie
Iov 8.1-22
Să ascultăm acum ce are de spus Bildad. Neîndrăznind încă să afirme deschis că nenorocirile lui Iov sunt rezultatul propriilor sale păcate, începe prin a vorbi despre fiii acestuia. Pentru el, problema era simplă: «moartea copiilor lui Iov era consecinţa fărădelegilor lor (v. 4): au păcătuit şi Dumnezeu i-a lovit». Erau vorbe crude pentru acest om evlavios, căruia îi cunoaştem fericitul obicei: Iov se scula dis-de-dimineaţă ca să aducă arderi-de-tot pentru fiii săi (1.5). Era ca şi cum prietenul său i-ar fi spus: «Rugăciunile tale au fost inutile; Dumnezeu nu te-a ascultat şi n-a vrut să-ţi salveze copiii».
Cei trei prieteni îl cunoşteau pe Dumnezeu doar ca Judecătorul cel drept. Desigur că dreptatea Celui Atotputernic (v. 3) este un aspect al adevărului. Ea este atât de perfectă, încât, atunci când propriul Său Fiu S-a încărcat cu păcatele noastre, Dumnezeu a fost nevoit să-L lovească, în mânia Sa. Dar crucea, prin care s-a făcut dovada supremă a dreptăţii Sale, ne aduce în acelaşi timp cea mai minunată dovadă a dragostei Sale. Dacă le vorbim oamenilor numai despre dreptate, nu şi despre dragoste, îi expunem atât descurajării, cât şi riscului de a se justifica singuri: acesta este dublul efect pe care îl vor produce raţionamentele prietenilor săi asupra lui Iov.

Goana dupa vant....

Bine a fost acasa...!

Tare greu este sa revin la un program strict, dupa doua saptamani in care am trait ca o pensionara fara griji. Insa  nu am de ales, sa ies la pensie...inca nu pot, sa devin casnica... nu imi permit, asa ca neavand  alternativa nu imi ramane decat sa incerc sa ma adaptez din nou cu "cronometrul".

Si dupa cateva ore de munca...am si uitat cum e sa fii liber, insa viata merge inainte cu acelasi ritm fie ca vrem acest lucru sau nu .Viata merge inainte cu bune, cu rele, cu necaz sau cu bucurii, vesel sau trist, indiferent in ce stare ne gasim.....viata trece.

Si daca stam sa ne gandim bine...trece parca prea repede, cel putin asa zicea azi un coleg...

 Si este adevarat, daca ne gandim bine...imediat e jumatatea lui ianuarie... Va vine sa credeti!!!???

Lasand acum problemele de pe pamant si gandindu-ma cat de repede trece timpul, nu pot sa nu ma gandesc la modul cum ma raportez eu la viata. Ce fac eu in scurtul timp pe care il traiesc? Las in urma mea ceva, sunt de folos cuiva pe acest pamant? Ziua care a trecut, am trait-o doar pentru mine sau am trait-o pentru Domnul? Pentru ca la urma, urmei ceea ce fac pentru Domnul ramane in veci.Mi-a venit in minte acum una din cantarile care de obicei se canta la inmormantari:

 Precum trec stele strălucitoare,
De raza soarelui dimineaţa,
Aşa vei trece de-aici lăsând toate,
Dar, ce lui Isus ai făcut va sta.

Refren:
Asta rămâne, nu veştejeşte,
Ce pentru Isus ai făcut va sta;
Căci tu vei trece de-aici lăsând toate,
Dar ce lui Isus ai făcut va sta.

Cred ca ar trebui sa o auzim cantand mai des, si ar trebui sa o auzim noi cei care am ramas in viata,  pentru ca intr-adevar, NOI trebuie sa luam aminte.

Muncim din zori si pana in noapte si multi, chiar foarte multi isi castiga painea  cu truda, departe de familie, departe de casa in conditii vitrege chiar, si daca stam si ne uitam toate acestea sunt facute cu un singur scop....doar pentru trupul acesta trecator. Facem atatea sacrificii pentru ceva care trece ca iarba, dar nu suntem in stare sa facem sacrificii pentru Dumnezeu care va ramane vesnic. Muncim pe branci sa strangem avutii, sa facem case, dar inspirat a fost poetul cand a scris cantarea aceasta, pntru ca versul urmator spune:

De lucrul tău altul se va bucura,
Pe tine uitarea te v-aştepta,
Chiar de-ai semănat, tu nu vei secera;
Dar, ce lui Isus, ai făcut, va sta.

Oh...si cat este de adevarat!!!

Cred ca fiecare dintre noi cunoastem "n" cazuri care s-au zbatut o viata sa faca, si sa tot faca. Numai ca, atunci cand au zis si ei ca in sfarsit au terminat si de-acuma se vor bucura...au plecat subit din viata aceasta. Nu cunoasteti  asemenea cazuri? Eu am avut chiar alaturi de mine....

Am tot muncit, am tot  facut si iar am facut (atentie nu am facut avutii), si cand a zis...in sfarsit asta este ultima, de-acuma ne putem bucura...in urmatoarea luna...a plecat fara sa aibe timp sa-si ia macar la revedere...

Si-atunci ma intreb....merita toata truda aceasta? Dau dreptate inteleptului Solomon cand spunea:

"totul este desertaciune si goana dupa vant..."

Da, Scriptura spune: "cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce,” insa cred ca e o mare deosebire intre "a munci, ca sa traiesc" sau "traiesc pentru a munci".

 Astazi am muncit pentru trup opt ore la birou plus inca vreo patru-cinci acasa, vreo sapte-opt am sa dorm (ca sa imi refac trupul, bineinteles), imi raman vreo patru, din care una mi-o petrec inspre si dinspre servici, o ora de pregatire inainte de a pleca la birou si aproape o ora inainte de culcare,Bineinteles tot ocupandu-ma de trup, mai raman vreo doua pe care am sa le incerc sa le impart cum pot mai bine intre sot, copil si Dumnezeu...
Oare, doar atat merita Dumnezeu?
 Si la urma, urmei... cat timp oare a mi-a mai ramas pentru Dumnezeu?