Nu sunt o bucatareasa extraordinara, insa de voie, de nevoie trebuie sa o fac si pe asta.
Pentru ca sunt nascuta la Dunare si inca mai am parintii in viata, le mai dau cate un mesaj sa-mi trimita un peste. De data asta mi-au trimis o stiuca. Este un peste bun, nu are oase marunte decat sira spinarii, si daca tot avea 45-50 cm, am preferat sa o fac umpluta.
Partea cea mai dificila mi-a fost sa ii scot pielea intacta, insa pana la urma m-am descurcat
(drept este ca am avut nevoie de nitica ajutor)
Apoi am dezosat-o atat pe ea cat si inca una mai mica. Am dat carnea prin masina de tocat, ceapa am calit-o in ulei, am pus diverse condimente, doua-trei oua ca sa lege compozitia, patrunjel verde si pentru ca era destul de mare si apreciind ca nu am suficienta umplutura, desi am avut carne de la doi pesti (stiuca), am fiert cateva boabe de orez si am amestecat totul.
Am umplut stiuca, si-apoi am cusut-o la loc.
Am asezat-o intr-o tava unsa cu ulei de masline, si chiar daca a fost mai mare decat tava pe care o aveam, i-am pus capul intr-o parte si tot n-am iertat-o.
Scoasa din cuptor, am lasat-o la racit. Apoi am taiat o lamaie in doua, jumatate am feliat-o si am pus cateva felii pe platoul pe care am asezat stiuca, iar cealalta jumatate i-am asezat-o in gura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu