15 Iunie Levitic 4.1-12
Jertfa pentru păcat încheie lista jertfelor sfinte. Pe primul loc a fost pusă arderea-de-tot, partea ce revenea lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos, jertfa pentru nevoile păcătosului fiind prezentată ultima. Dar, se înţelege, noi trebuie să urmăm calea în sens invers, înainte de a cunoaşte pacea şi bucuria jertfei de mulţumire şi de a înţelege ce a fost Isus în viaţa Lui pentru Dumnezeu, începem intrând în relaţie cu Cel care a suferit şi a murit pe cruce pentru a ispăşi păcatele noastre. Sângele era adus în cort ca pentru a-I aduce lui Dumnezeu dovada lucrării încheiate şi ca pentru a-i da păcătosului garanţia că este acceptat. Grăsimea fumegândă pe altar semnifică satisfacţia pe care o găseşte Dumnezeu în supunerea victimei. Pe scurt, în timp ce carnea arderii de tot trebuia arsă pe altar, iar cea a jertfei de pace (mulţumire) trebuia mâncată de cel care o aducea, trupurile animalelor jertfite pentru păcat trebuia arse afară din tabără. Din cauza păcatelor pe care le-a luat asupra Lui, Isus a suferit „afară din tabără" (Evrei 13.12), departe de prezenţa Dumnezeului Celui sfânt. Verbul „a arde", diferit de „a face să fumege", întrebuinţat pentru grăsimi şi parfumuri, arată intensitatea judecăţii care a consumat Jertfa noastră desăvârşită (Evrei 13.11).
