Versetul zilei

8 aprilie 2012

Hrana ta zilnica !


8 Aprilie Exod 8.20-32
A patra plagă este musca câinească. Roiurile pătrund în case şi ruinează Egiptul, cu excepţia ţinutului Gosen. Din punct de vedere moral, aceste muşte veninoase ne fac să ne gândim la bârfeli, la gelozii şi la toate sursele de iritare care înveninează relaţiile din familie şi din societate ale oamenilor din lume, dar care nu-şi găsesc loc în casele copiilor lui Dumnezeu.
Faraon este acum gata să facă oarecare concesii: „Mergeţi - spune el - jertfiţi Dumnezeului vostru în ţară!" (v.25). Dar aceasta era imposibil! Domnul poruncise să meargă în deşert cale de trei zile (cap. 3.18). Trei zile: este timpul pe care Domnul Isus l-a petrecut în mormânt între moartea Sa pe cruce şi dimineaţa învierii Sale. Vrăjmaşul voia să ne lipsească de cunoaşterea acestor adevăruri care amintesc de înfrângerea sa. Dimpotrivă, o manifestare
de închinare care nu conţine amintirea crucii şi a învierii nu-l deranjează deloc. Lumea admiră viaţa Domnului Isus şi îi apreciază pe oamenii de bine. Este o lume cu o religie proprie, care nu are nimic împotrivă dacă avem şi noi o religie a noastră. Dar crucea şi prezenţa în ceruri a unui Hristos viu, fundamente ale închinării noastre, condamnă lumea şi ne despart categoric de ea (Galateni 6.14).

7 aprilie 2012

Sarbatori fericite !


Pe când mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe drum.Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.
Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! 
Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!”

  Sarbatoarea Intrarii Domnului Isus in Ierusalim  sa fie si o sarbatoare a vietii  tale, in care sa ii dai voie lui Isus sa intre in inima ta, ca mai apoi sa poti spune si tu,
„ Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! "
Sarbatori fericite !

De ce stres?

Peste tot unde merg vad in jurul meu atata neliniste,atata nesiguranta,atata agitatie.
Nu aud decat cuvantul "sunt stresat"...si nu exagrez cand spun,ci va spun cu toata sinceritatea....doar asta aud. Zilnic intru in contact cu cel putin 50 de oameni pe zi....acelasi lucru aud,"m-am saturat....am atatea probleme,am atata stres...si nu stiu cum sa  elimin toate acestea"
  Ieri discutam cu cineva si printre altele ,imi spunea despre un verset din 2 Cronici 15:
"  În vremurile acelea nu era linişte pentru cei ce se duceau şi veneau, căci erau mari tulburări printre toţi locuitorii ţării; un popor se bătea împotriva altui popor, o cetate, împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de strâmtorări..." vers.5 si 6
Astazi de dimineata m-am trezit si mi-am amintit despre acest verset.Am luat sa citesc tot capitolul ca sa inteleg mai bine contextul in care au fost scrise aceste versete. 
"Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni şi fără Lege" vers.3 din acelasi capitol....si-acum revin....."In vremurile acelea......"(vers.5)
Cred ca avem raspunsul la intrebarea noastra:"de ce atat tulburare in lume,de ce atata stres....?"
Pentru ca de mult timp  suntem fara Dumnezeu,nu mai avem preoti care  sa invete pe oameni ,pentru ca insasi ei au ajuns sa traiasca fara de Dumnezeu....si nu mai avem nici o frica ,nici de legile pamantesti si nici de cele divine.
Fara Dumnezeu, fara preoti si fara lege !
De-aceea  am ajuns in aceasta stare,pentru ca Dumnezeu ne tulbura datorita departarii noastre de EL.Scriptura spune:
" ...... Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi"(vers.2)
Nu putem sa ne asteptam din partea Domnului sa fie alaturi de noi si  sa ne binecuvinteze, iar noi sa ne vedem de ale noastre si sa stam departe de EL....
Exista o conditie:"Domnul este cu voi când sunteţi cu El"
"Dar în mijlocul strâmtorării lor s-au întors la Domnul Dumnezeul lui Israel, L-au căutat şi L-au găsit"(vers.4)
Imi place acest verset,aici ne da si rezolvarea,ne da si solutia la problemele noastre.
"...s-au întors la Domnul"
Singura sansa de a scapa de probleme,de stres de tulburarile noastre,este intoarcerea noastra la Domnul,si-atunci El va fi alaturi de noi.
"...dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi"
Va doresc un sfarsit de saptamana   binecuvantat, si cred ca sarbatoarea care ne sta in fata este oportuna pentru a-l lasa sa intre in inima, pentru cei care nu l-au avut pe Domnul Isus in viata lor,iar pentru cei care l-au avut si l-au parasit este momentul cel mai prielnic de a-l lasa sa reintre si sa isi reia locul de cinste in viata fiecaruia.
Fiti binecuvantati !


Remember !

Incerc sa  exprim ceea ce simt....e greu...si nu reusesc...
An de an...trec prin aceeasi stare. 
Astazi, cand se implinesc trei ani..nu pot sa nu imi aduc aminte de cel care mi-a oferit cei mai frumosi ani.Nu pot sa il uit pe cel care m-a facut fericita,si nu pot sa nu retraiesc  in gand toate amintirile frumoase pe care le-am avut impreuna.Stiu ca m-a iubit enorm....si tot la fel de bine stiu ca l-am iubit la fel de mult.
Se spune ca:" timpul vindeca ranile",dar nu stiu daca  acest lucru este valabil  la toti. Si totusi......stiu ca ranile mele le-a vindecat  Dumnezeu, si nu timpul.
Sunt trei ani in care m-a purtat pe bratul Sau,intr-un mod aparte. M-a purtat si atunci cand am fost in incercari...si mi-a dat putere si atunci cand am crezut  ca sunt la capat.
Privind in urma  am momente in care as putea spune ca "e imposibil "...si totusi .... "nimic nu este imposibil alaturi de Dumnezeu".

Nu pot decat sa ii multumesc pentru toate, si acum imi vine in minte versurile unui  cantec preferat de mine:
"Doamne te slavesc  si iti multumesc,
Pentru bunatatea-ti mare
Pentru incercari,binecuvantari
Doamne azi iti multumesc "!


Hrana ta zilnica


7 Aprilie Exod 8.1-19
La porunca Domnului, Aaron îşi întinde mâna şi de data aceasta ţara este invadată de broaşte. Moise a încetat să pună în discuţie poruncile lui Dumnezeu; el are acum siguranţa deplină în Cel care l-a trimis şi, faţă-n faţă cu faraon, îl întreabă: „când (pentru ce timp) să mă rog pentru tine?" (v.9).
„Mareşte-ne credinţa", L-au rugat ucenicii pe Domnul (Luca 17.5). Şi aceasta trebuie să fie şi rugăciunea noastră.
După broaşte, păduchii sunt cei care umplu Egiptul. Vrăjitorii, care în două rânduri până atunci îl imitaseră pe Aaron, de această dată sunt învinşi.
Nebunia lor a fost dată pe faţă. 2 Timotei 3.8 ne dă numele lor: Iane şi Iambre. Ei îi reprezintă pe pretinşii creştini, cei care au o formă de evlavie, însă fără adevărata credinţă. Pentru a fi creştin nu este suficient să-i imiţi pe cei care sunt adevăraţi copii ai lui Dumnezeu.
Cineva poate să ia parte la strângeri, să citească Biblia, să facă multe lucrări bune... şi să nu fie deloc creştin. 
Nimic nu este mai simplu decât să pretindem că suntem ai Domnului, înşelându-i pe alţii şi, probabil, înşelându-ne şi pe noi înşine.
Drag prieten, ai adevărata credinţă, sau numai ceva care se aseamănă cu ea?
 Destinul tău etern depinde de răspunsul la această întrebare.