Hrana ta zilnica!

26 OCTOMBRIE

Evrei 13.1-16

Dragostea frăţească se poate manifesta sub multe forme: ospitalitatea, care este în folosul celui care o practică (v. 2), simpatia care se identifică cu cei care suferă (v. 3; cap. 10.34), binefacerea, în care nu numai cei ajutaţi, ci însuşi Dumnezeu găseşte plăcere (v. 16).

Avariţia are de asemenea multe feţe. Putem iubi banul pe care-1 avem, dar şi pe acela pe care dorim să-1 avem. Să ştim să ne mulţumim cu ceea ce avem în prezent. Iar pentru nevoile sau pericolele de mâine, să ştim să ne bizuim „plini de încredere" pe credincioşia Domnului (v. 6; Matei 6.31-34). Cel care este ajutorul nostru nu Se va schimba. „Tu eşti Acelaşi", proclama versetul 12 din capitolul 1. Acum, versetul 8 completează prin această afirmaţie de o deschidere de nemăsurat: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci". Dacă El este de ajuns, atunci diferitele „învăţături străine" (v. 9) nu vor avea nicio atracţie pentru noi şi vom fi gata să ieşim din tabăra religioasă formalistă (comp. cu Exod 33.7), pentru a merge numai spre Isus, în locul unde El a promis că va fi. El a oferit sacrificiul suprem.

Privilegiul nostru este de a-I oferi în schimb lui Dumnezeu nu numai duminicile, ci neîncetat o jertfă de laudă, acest rod al buzelor care se coace mai întâi în inimile noastre (Psalmul 45.1)

Hrana ta zilnica!

25 OCTOMBRIE

Evrei 12.18-29

Aici este prezentat încă un contrast între ceea ce oferea legea şi ceea ce posedă de acum creştinul în Hristos. In locul Sinaiului îngrozitor, Dumnezeu va da harul în Sion în timpul domniei viitoare a lui Mesia (Psalmul 2.6). Copilul lui Dumnezeu vine deja spre binecuvântări de un ordin şi mai înalt El este invitat să escaladeze versanţii acestui munte al harului, să intre prin credinţă în „cetatea Dumnezeului celui viu", Ierusalimul ceresc (v. 22), şi să-i salute pe locuitorii ei. El întâlneşte miriadele de îngeri, apoi adunarea întâilor-născuţi, adică Biserica. In vârf este însuşi Dumnezeu,, Judecătorul tuturor", însă care îl primeşte ca un răscumpărat al Fiului Său. Coborând la poale, la temelia divină a tuturor acestor glorii, el găseşte „duhurile celor neprihăniţi făcuţi desăvârşiţi" (v. 23) - ale celor din capitolul 11 - şi pe Isus, Mijlocitorul unui nou legământ pecetluit cu propriul Lui sânge.

«Acolo-i casa mea", spune o cântare. Dacă toate lucrurile schimbătoare vor trece curând, eu voi căpăta o împărăţie neclătinată; numele meu este scris în ceruri (Luca 10.20).

Şi acelaşi har îmi dă acces acolo şi îmi permite să slujesc acestui Dumnezeu sfânt nu în felul în care mi-ar place mie, ci cum îi este plăcut Lui. Respectul şi teama de a nu-I plăcea Lui mă vor ţine pe calea voii Sale!

Concluzii!

   

  După câteva zile petrecute în Italia, unde am revenit dupa doi ani, mâine mă voi întoarce acasă.
  Italia a fost, este si va ramane  o țară foarte frumoasă, dar pe zi ce trece lucrurile se schimbă și aici...și din păcate nu în bine. Sentimentul nesiguranței si scaderea nivelului de trai se face tot mai simțit, atât pentru cetățenii italieni, dar si pentru romanii care sunt plecați, fie ca sunt stabiliți aici sau doar veniți pentru o vreme. Pe de altă parte tot mai mult se vede îndepărtarea poporului italian de Dumnezeu prin legi aprobate și hotărâri luate, legi cu care Dumnezeu nu este de acord.
  Cu toate acestea, românii din diaspora stiu sa se bucure în Domnul.  Duminica am luat parte la o întâlnire frumoasă împreună cu românii din Padova. A fost minunat, m-am bucurat să întâlnesc români din toate zonele țării și în mod special chiar zona Banatului. Și la ei, ca si la noi nevoile sunt aceleași, oameni care se roagă și varsă lacrimi pentru cei nemantuiti, copii depărtați de Dumnezeu, părinți nemantuiti, boli in trup si multe alte motive pentru care trebuie să ne rugăm unii pentru alții.
  Plec spre casă în curand și în tolba mea cu amintiri s-au strans multe lucruri, si bune si mai putin bune. Cele mai puțin bune...am să le las pe aeroport, iar pe cele bune le voi lua cu mine.
  Ce am găsit bun...?
  
Dragostea lor! 
Dragostea unii fata de altii, ceea ce nouă creștinilor din România...ne cam lipseste.
Dumnezeu să binecuvânteze toți românii din această țară, dar și poporul italian care i-a adoptat.

 

 

Hrana ta zilnica!

24 OCTOMBRIE

Evrei 12.4-17

Un copil este supus în familia lui educaţiei părinţilor. Aceasta îl va face să verse câteva lacrimi, dar, ajuns mare, va fi un lucru pentru care el le va putea mulţumi părinţilor. Dacă suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, este imposibil să nu avem de-a face cu disciplina Lui (v. 8), pentru că Dumnezeul sfânt doreşte să-Şi formeze copiii după imaginea Lui (v. 10).

Totuşi, această disciplină ne-ar putea conduce la două reacţii opuse: Mai întâi s-o dispreţuim, nesocotind-o; dar trebuie să fim „exersaţi de ea”, adică să ne judecăm înaintea Domnului, cercetând pentru ce motiv ne-a trimis El această încercare (Iov 5.17). Celălalt pericol este ca noi să pierdem curajul (v. 5; Efeseni 3.13). Să ne amintim atunci de numele dat credinciosului sub disciplină: „acela pe care-1 iubeşte Domnul" (v. 6). Să urmărim pacea cu toţi, însă fără ca aceasta să fie în dauna sfinţeniei (v. 14). Să nu uităm că noi înşine suntem obiecte ale harului şi să alungăm din inimile noastre rădăcinile de amărăciune (literal: germenii de otravă). La început ascunse, acestea se vor manifesta, mai devreme sau mai târziu, dacă nu sunt imediat judecate (Deuteronom 29.18).

Esau, care n-a putut fi numit în capitolul precedent alături de membrii familiei lui, este pomenit aici spre ruşinea lui veşnică. Fie ca niciunul dintre noi să nu-i semene!

Hrana ta zilnica!

23 OCTOMBRIE

Evrei 11.32-40; 12.1-3

Începând cu versetul 32 ne aflăm în ţara Canaan. Şi îi găsim acolo pe judecători, pe împăraţi, pe profeţi, un mare nor de martori care ne înconjoară, care au fost înaintea noastră şi care ne aşteaptă pentru a intra în posesia lucrurilor promise (v. 39,40). Traversând timpurile cele mai întunecate, flacăra credinţei, trecută din mână în mână, nu se stinge niciodată. Numai Dumnezeu cunoaşte lista acestor martiri uitaţi şi o ţine la zi. «Fiecare are propria lui pagină în volumul credincioşi-ei» (T.A.P.). Armata credinţei numără cercetaşi (cap. 11), un Comandant renumit (cap. 12); noi suntem ariergarda. Acum este rândul nostru să ne angajăm în această «cursă-ştafetă». Ce ne trebuie ca să alergăm bine? Să nu fim încărcaţi, nici împiedicaţi. Să începem prin a ne debarasa de orice povară sau bagaj inutil.

Să aruncăm de asemenea păcatul, această plasă care ne împiedică atât de uşor!

 Dar aceasta nu este totul. Trebuie ca un obiect, ca un magnet irezistibil, să ne atragă înainte. Să ne aţintim ochii asupra lui Isus, Călăuza şi Modelul vieţii de credinţă, Căpetenia şi împlinitorul ei. Şi El a avut un obiect înaintea Lui, mai puternic decât crucea, decât ruşinea, decât toată suferinţa. 

Aceasta era „plinătatea bucuriei care trebuia să încununeze viaţa omului credinţei, potrivit Psalmului 16 (v. 11).

Hrana ta zilnica!

22 OCTOMBRIE

Evrei 11.17-31

Jertfirea lui Isaac dovedeşte că Avraam credea în înviere (comp. cu Romani 4.17) şi că- L iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe unicul lui fiu. Lunga istorie a lui Iacov este relatată prin toiagul lui, rând pe rând instrument de păstor, sprijin al călătorului, al şchiopului şi în final al adoratorului (v. 21). Despre Isaac am putea gândi că discernământul lui a fost prea târziu, iar despre Iosif, că ar fi fost mult mai multe lucruri de spus despre el decât această simplă cerere legată de osemintele lui. Fiecare însă dintre aceşti patriarhi îşi proclamă întrun mod propriu siguranţa în lucrurile viitoare pe care le aşteptau. Moise refuză,... alege,... socoteşte..., pentru că priveşte spre răsplătire (vezi cap. 10.35). Părăseşte,... nu se teme, ... rămâne neclintit, ... pentru că II vede pe Cel care este nevăzut

Credinţa este singura piatră de încercare care permite aprecierea justei valori şi durata relativă a oricărui lucru. In acelaşi timp, este energia lăuntrică prin care pot fi învinse atâtea piedici - mânia lui Faraon, Marea Roşie, Ierihonul - dar şi pofte: plăcerile păcatului sau bogăţiile Egiptului. Da, credinţa este energică şi îndrăzneaţă. Iar dacă exemplul lui Moise ne-ar părea prea înalt, să fim încurajaţi de cel al Rahavei. Oricare ar fi împrejurările,

Dumnezeu aşteaptă un rod vizibil al credinţei noastre.

Hrana ta zilnica!

21 OCTOMBRIE

Evrei 11.8-16

Încă o dată în Biblie, Avraam şi ai lui sunt aleşi de Dumnezeu pentru a ne învăţa ce este credinţa. „Avraam, când a fost chemat, a ascultat...". Când asculţi de cineva fără a-i cunoaşte intenţiile înseamnă că ai încredere deplină în el. Atunci când Dumnezeu porunceşte, credinţa ştie să meargă

 (v. 8) şi, de asemenea, ştie să locuiască (v. 9).

Patriarhului i s-a întâmplat să locuiască în Haran, când el trebuia să meargă până în Canaan (Fapte 7.4) şi, de asemenea, i s-a întâmplat să meargă în Egipt, când ar fi trebuit să locuiască în ţară (Geneza 12.10). Aici însă, Dumnezeu găseşte plăcerea să acopere paşii greşiţi, aşa cum şi trece sub tăcere râsul Sarei, tristul sfârşit al istoriei lui Isaac şi tristul început al celei a lui Iacov; El reţine din viaţa alor Săi numai ceea ce-L glorifică şi singură credinţa îl poate glorifica.

In principiu nu este posibil să ai în acelaşi timp două patrii. Promisiunea unei cetăţi cereşti făcuse din Avraam şi din ai lui nişte străini pe pământ, lucru pe care ei nu s-au temut să-1 proclame (v. 13; Geneza 23.4) şi pe care l-au şi arătat în mod clar locuind în corturi (2 Corinteni 4.18; 5.1). Pentru că lor nu le-a fost ruşine de Dumnezeul lor, de aceea nici Lui nu-i este ruşine de ei. El îşi revendică acest nume de Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui lacov. Poate fiecare dintre noi să-L numească „Dumnezeul meu"!

Hrana ta zilnica!

20 OCTOMBRIE

Evrei 10.32-39; 11.1-7

Creştinii iudei acceptaseră, şi încă cu bucurie, să le fie luate bunurile pământeşti (comp. cu Matei 5.12). Care era secretul lor? Credinţa, care-şi însuşea bunuri mai de preţ, care nu puteau fi atinse de prigonitori. Credinţa însă este necesară nu numai în zilele rele, nici numai imediat după întoarcerea la Dumnezeu. Ea este principiul vital al celui drept. Ea dă prezent viitorului şi vizibil invizibilului. Cel care nu o are nu poate persevera. Se retrage, şi Dumnezeu nu găseşte plăcere în el (v. 38; 4.2; 1 Corinteni 10.5). Fără credinţă, repetă capitolul 11.6, este imposibil să-I placi Lui. Iar acum Dumnezeu ne prezintă pe câţiva dintre aceia în care Şi-a găsit plăcerea (Psalmul 16.3).

In capitolul 11, diferite aspecte ale vieţii de credinţă sunt ilustrate prin martori din Vechiul Testament. In Abel vedem cum această credinţă şi-a însuşit răscumpărarea prin oferirea unei jertfe plăcute lui Dumnezeu. In Enoh, credinţa merge spre ţinta cerească. In Noe, ea condamnă lumea şi vesteşte dreptatea divină. Astfel, credinţa caracterizează întreaga viaţă creştină. Şi, ajunşi la ultimii paşi ai acestui drum al credinţei, nu este momentul să abandonăm încrederea. „Pentru că încă puţin, foarte puţin, şi Cel care vine va veni” (v. 37).

 Aceasta ne este de ajuns. Isus este „Cel care vine"; noi suntem „cei care-L aşteptăm" (cap. 9.28).