15 MAI
Daniel 11.10-28
Acest capitol anunţă şi istoriseşte în detaliu rivalitatea dintre două din cele patru dinastii în care avea să fie împărţit imperiul grec al lui Alexandru. În acest împărat al Nordului se recunoaşte linia Seleucizilor, guvernând regiunile situate la nord de Palestina: Siria, Asia Mică, în timp ce împăraţii Sudului sunt Lagizii (sau Ptolomeii), stăpânind Egiptul.
Intre aceste două puteri rivale aveau să alterneze războaiele şi tratatele de alianţă, cu linguşiri omeneşti, şantaje şi ameninţări, căsătoriile diplomatice şi asasinatele. Relaţiile dintre naţiuni nu s-au schimbat deloc de atunci, iar manualele de istorie nu sunt altceva decât triste reflectări despre ce conţine inima omului: lăcomie (v. 8), violenţă şi crime (v. 14), moravuri rele (v. 17), înşelăciune (v. 23), corupţie (v. 24), trădare (v. 26), minciuni (v. 27).
Cât de deşartă apare, după două mii de ani, retrospectiva acestor conflicte având drept miză ţara lui Israel (v. 16) şi care-i va măcina în guvernări de scurtă durată pe aceşti monarhi îngâmfaţi!
Politica internaţională din perioada împăraţilor aparţinând dinastiei Seleucizilor şi a Ptolomeilor este descrisă aici anticipat într-un mod atât de exact, încât unii raţionalişti, încurcaţi, au făcut tot posibilul pentru a demonstra că acest capitol nu putea fi scris decât după împlinirea evenimentelor pe care acesta le anunţă.
16 MAI
Daniel 11.29-45
Nicio profeţie din Scriptură nu se interpretează separat, ceea ce înseamnă că nu poate fi izolată din planul general al lui Dumnezeu (2 Petru 1.20). Astfel, începând cu versetul 36, cum arată înseşi cuvintele Domnului, avem tabloul unor evenimente care se află încă în viitor şi pentru care cele din trecut au slujit, într-un fel, doar drept schiţă sau introducere. Antioh Epifanus, regele Siriei, desemnat fără echivoc în versetul 31, cel care pentru a se răzbuna pe iudei sacrifică o scroafă în templu şi apoi aşază acolo statuia lui Jupiter, nu este decât un antetip al viitorului împărat din Nord sau Asirian. Acestui personaj profetic i se aplică versetele 40-45, în timp ce versetele 36-39 îl privesc pe Antihrist, „împăratul", care în acelaşi „timp al sfârşitului" se va face adorat în Ierusalim.
El va fi supraomul aşteptat, reunind şi desăvârşind în persoana sa, sub acapararea lui Satan, toate tendinţele perverse şi orgolioase ale inimii omului.
Acţionând după bunul lui plac (în contrast absolut faţă de Hristos - Evrei 10.7), proferând cele mai grave hule împotriva lui Dumnezeu, dispreţuindu-L pe Unsul Său, ridicându-se mai presus de orice, sprijinit de bani, de violenţă şi de minciună, iată duhul Antihristului, care nu este greu de discernut hi lume chiar şi astăzi (1 loan 2.18,22,23).