Hrana ta zilnica!

13 APRILIE

Eclesiastul 11.1-47

„Faţa apelor" ar putea părea locul cel mai puţin adecvat pentru a răspândi acolo pâinea (v. 1). Această pâine însă este Cuvântul vieţii, iar apele ne vorbesc despre lume, în starea ei de tulburare şi de agitaţie. Şi este bine că Domnul ne cheamă să răspândim evanghelia cu largheţe (v. 2), fără să privim la greutăţi (v. 4), fără să punem întrebări (v. 5; loan 3.8) şi fără să slăbim ritmul (v. 6). Iar dacă avem tendinţa apoi să ne atribuim vreun merit, să ne amintim de sfârşitul versetului 5: „Dumnezeu, care face totul". Versetul 3 evocă harul, esenţa evangheliei (Isaia 55.10,11), însă - în aceeaşi măsură, de fapt - anunţă şi judecata.

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta,... umblă pe căile inimii tale..."- este filosofia multor tineri nepăsători. Sfârşitul frazei însă este o adevărată provocare la a-i aduce să reflecteze: ... „dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va chema la judecată”(v. 9). «Da, Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru fiecare nebunie de-a ta. Pentru cine şi pentru ce ai trăit? „Toate acestea" nu se mărginesc la pământ. Există un Dumnezeu şi acest Dumnezeu este Judecător.» (H.R.). 

Prieten cititor încă neîntors la Dumnezeu, fie ca acest avertisment să te conducă la versetul 1 din capitolul 12!

Măsura iubirii noastre pentru Domnul!

Un mesaj de cercetare pentru fiecare din noi:

”Cat de mult il iubim pe Isus?”

Inima

Hrana ta zilnica!

12 APRILIE

Eclesiastul 10.1-20

Să luăm bine seama la acest panou de avertizare din versetul 8: „pe cel care răstoarnă o împrejmuire îl muşcă un şarpe". Dumnezeu a pus în jurul fiecăruia dintre noi bariere de protecţie (de exemplu, autoritatea părinţilor sau a educatorilor). El ştie ceea ce se află de cealaltă parte a împrejmuirii. Noi ne imaginăm uneori că sunt avantaje de care El ne privează. Dar nu! Ceea ce El doreşte este ca noi să evităm o muşcătură periculoasă. Şarpele pândeşte, şi lui nu-i trebuie nicidecum o spărtură largă pentru a se putea strecura. Puţin păcat, „puţină nebunie" (v. 1), de ajuns pentru a compromite mărturia copilului lui Dumnezeu (comp. cu 1 Corinteni 5.6) şi pentru a înlocui mireasma lui Hristos cu mirosul greu al putrezirii (Galateni 6.8)!

Nebunia celor care guvernează este deosebit de detestabilă (v. 5...). Ea are consecinţe asupra tuturor celor care le sunt supuşi: unii ajung victimele lor, alţii ajung să le urmeze exemplul rău (de exemplu: 2 Impăraţi 21.9,16). Aceasta însă nu este un motiv pentru a vorbi de rău autorităţile, nici măcar pentru a gândi rău despre ele (v. 20). Dimpotrivă, datoria noastră creştină este de a ne ruga pentru stăpâniri (1 Timotei 2.1,2).

Versetul 12 ne vorbeşte despre Hristos, Cel înţelept prin excelenţă. „Toţi ... se minunau

de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui" (Luca 4.22).

Continuam...!

Uneori, (vorbesc in dreptul meu) ne pierdem speranta si chiar suntem lipsiti de rabdare.

Stim ca Dumnezeu asculta, stim ca El raspunde, dar cu toate acestea ne pierdem nadejdea ca rugaciunea noastra ar mai primi raspuns. Ba mai mult, cu cat ne rugam, vedem o mai mare impotrivire in cauza respectiva. Multe cauze cred ca avem fiecare, insa cred ca si la dumneavoastra ca si la mine, cauza cea mai arzatoare este ”mantuirea celor nemantuiti”

Ne rugam pentru copii, dar cu cat ne rugam, cu-atat mai tare ii vad departandu-se.

Ma intreb unde gresesc...?

Poate nu ma rog suficient, poate nu ma adresez corespunzator, poate nu am aitudinea corespunzatoare. Incerc sa gasesc raspunsul...

In cartea 1 Samuel 1:12, Cuvantul spune:

”Fiindca ea statea multa vreme in rugaciune inaintea Domnului...”

Ana este exemplul cel mai bun pentru noi crestinii, dar in mod special pentru noi ca mame care mijlocim pentru copii nostri.

Cunosc atatea mame care s-au rugat ani de zile pentru copiii lor. Unele au harul sau au avut harul sa-i vada intorsi cat inca sunt in viata, altele au trecut la Domnul cu aceasta dorinta arzatoare...neimplinita. Dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu a ascultat rugaciunea, a ascultat-o, chiar a raspuns, numai ca nu in timpul dorit de noi.

Timpul nostru nu este timpul lui Dumnezeu, insa Cuvantul ne asigura ca 

”RUGACIUNEA CELUI NEPRIHANIT ARE MARE PUTERE”.

Concluzia...?

Continuam sa ne rugam!

Caii din Apocalipsa!

Hrana ta zinica!

11 APRILIE

Eclesiastul 9.1-18

„Toate sunt la fel tuturor...", declară versetul 2. In viaţa fiecăruia, Dumnezeu îngăduie o succesiune de evenimente - pe care noi le numim, după caz, fericite sau nefericite - ca să vadă dacă vreunul dintre acestea va întoarce spre El inima făpturii Sale. De altfel, Domnul n-a promis niciodată că cel credincios va fi scutit de încercări după convertirea sa. Insă diferitele împrejurări din viaţă, care ne afectează sănătatea, munca sau familia, sunt ocazia de a arăta în ce fel credinţa creştină schimbă felul nostru de a le traversa. După un eşec la examen, de exemplu, acolo unde un tânăr necredincios va vorbi de neşansă sau de nedreptate, copilul lui Dumnezeu va recunoaşte mâna sigură şi înţeleaptă a Tatălui său ceresc. Alergarea nu este pentru cei iuţi, nici lupta pentru cei puternici" (v. 11; comp. cu

Romani 9.16). Omul lui Dumnezeu este cel care le câştigă. 2 Timotei 4.7 ne prezintă un bătrân întemniţat, sărac, care-şi isprăvise alergarea şi luptase lupta cea bună.

Parabola omului sărac şi înţelept (v. 13-15) ne îndreaptă privirile spre Isus. El ne-a eliberat de vrăjmaşul cel puternic (comp. cu Evrei 2.14,15). 

Este o invitaţie pentru noi, acum, să nu fim nerecunoscători, nici uituci ca locuitorii acelei mici cetăţi, ci să ascultăm cuvintele Sale (v. 15, 16; 1 Corinteni 11.24).

Hrana ta zilnica!

Datorita faptului ca am avut un weekend plin de ”obligatii”, nu am ajuns sa postez hrana cu care suntem obisnuiti de aproape cinci ani. Astazi cu scuzele de rigoare voi posta si pentru zile de 09 si 10 aprilie. Dumnezeu sa ne ajute sa luam aminte la tot ceea ce Cuvantul Sau ne invata.

9 APRILIE

Eclesiastul 7.16-29

Ce semnifică recomandarea pe care o găsim în versetul 16? Cumva că riscăm să devenim prea riguroşi în umblarea noastră? Cu siguranţă nu înseamnă aceasta! Nu vom avea niciodată o conştiinţă prea sensibilă. Există însă un pericol căruia îi cad victimă deseori cei de curând întorşi la Dumnezeu: acela de a fi exageraţi în atitudinile sau în cuvintele lor, acestea depăşind măsura credinţei pe care o au. In acelaşi timp îi critică cu uşurinţă pe ceilalţi creştini, iar aceasta pur şi simplu deoarece încă nu se cunosc pe ei înşişi (Romani 12.3).

Versetul 21 ne prezintă cealaltă latură, a criticilor cărora, de data aceasta, noi înşine le suntem ţinta. Dacă avem aprobarea Domnului, nu trebuie să le punem la inimă. „Cel care se teme de Dumnezeu iese din toate" (v. 18), este învăţat să facă faţă situaţiilor celor mai periculoase. Printre aceste pericole, versetul 26 menţionează „femeia a cărei inimă este (ca nişte) laţuri... şi ale cărei mâini sunt lanţuri". Cel care-I este plăcut lui Dumnezeu (adică acela care se teme de El şi II ascultă) poate avea încredere că va fi păzit şi că va scăpa, dar„cel păcătos va fi prins de ea". Două istorii opuse ilustrează acest avertisment: cea a lui Iosif (Geneza 39.7...) şi cea, tragică, a lui Samson trădat de Dalila (Judecători 16.4...). 

Tineri creştini, să medităm mai mult asupra acestor două exemple!

10 APRILIE

Eclesiastul 8.1-17

„Pentru orice lucru este un timp şi o judecată" (v. 6). Atunci când un candidat are de susţinut un examen, două zile sunt importante: cea a probelor şi apoi cea a rezultatelor.

Timpul pe care Dumnezeu i-1 alocă fiecăruia pe pământ corespunde celei dintâi dintre aceste zile; cea a judecăţii însă va veni inevitabil. Păcătosul, în inconştienţa lui, profitând de faptul că „sentinţa împotriva unei fapte rele nu se execută imediat" (datorită răbdării lui Dumnezeu), înmulţeşte relele (v. 11) ... şi nenorocirile (v. 6). „Omul nu-şi cunoaşte timpul" (cap. 9.12; Ieremia 8.6,7), nici „ce va fi" (v. 7), pe când înţeleptul, învăţat de Dumnezeu, pricepe toate lucrurile (v. 1; 1 Corinteni 2.15,16). Asemeni lui Pavel, gândul referitor la tribunalul lui Hristos îi dă teamă. Înţelegând însemnătatea timpului actual, solemnitatea judecăţii (v. 5), el caută cu înflăcărare să-I fie plăcut Domnului 

(2 Corinteni 5.9-11).

Eclesiastul nu a avut, ca noi, revelaţia cu privire la viitor.

 El cunoştea, cu toate acestea, importanţa acestei temeri de Dumnezeu şi afirmă că totul va fi bine pentru cei care se tem de Dumnezeu" (v. 12). Ei vor întâmpina probabil persecuţia, dar nimeni nu va avea puterea să le întemniţeze duhul (v. 8, 9). 

Nimic nu-i va putea despărţi de dragostea lui Hristos (Romani 8.35).