Hrana ta zilnica!

24 FEBRUARIE

Psalmul 145

Hristos, Căruia David îi este doar un simbol, intonează aici lauda (vezi titlul) care, în cei din urmă psalmi, se va extinde la întreaga creaţie (comp. cu Psalmul 22.25...). Şi noi putem cânta cu El: „Te voi înălţa, Dumnezeul meu,... în fiecare zi Te voi binecuvânta, ... în vecii vecilor". Domnul este mare, de o măreţie nepătrunsă (v. 3). Lucrările Lui sunt puternice (v. 4, 12), minunate (v. 5) şi înfricoşătoare (v. 6). Bunătatea Lui este mare (v. 7, 8) şi universală şi va „răsuna amintirea" ei pretutindeni. Puterea Lui va fi vestită, iar dreptatea Lui, cântată tare. 

Una din gloriile Lui însă le va depăşi pe toate celelalte: este îndurarea Domnului (v. 8). Ea aduce mântuirea; de mai multe ori, versetele 14-20 îi enumera diversele ei manifestări: „Domnul susţine" (Psalmul 37.24)..., deschide ochii (Psalmul 146.8)..., dă hrană, satură (Psalmul 107.9)..., este alături de cei care-L cheamă (Psalmul 34.17,18)..., împlineşte dorinţa celor care se tem de El, le aude strigătul, îi salvează, îi păzeşte pe cei care-L iubesc. Da, „noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har" (loan 1.16). Iar toate verbele la persoana întâi, timp viitor, „Te voi înălţa, ... voi binecuvânta,... voi lăuda,... voi spune,... voi rosti lauda", nu sunt decât răspunsul potrivit al răscumpăratului la desfăşurarea acestei îndurări.

Emotii dupa 40 de ani!

A vizitat de mai multe ori orașul canadian, însă nu a intrat niciodată în sala în care a reușit cea mai importantă performanță din istoria gimnasticii mondiale.

În această vară, se împlinesc 40 de ani de când Nadia Comăneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii.

Amintiri dupa 36 de ani!

Cam asa mi-am trait eu copilaria....
Aseara rasfoind un caiet al mamei mele cu cantari, am dat intamplator in el de o scrisoare pe care am primit-o eu de la o prietena de-a mea, o fata din biserica in care am crescut, ea fiind plecata la liceul sanitar in Arad. Scrisoarea dupa cum vedeti era datata in anul 1980....!!!

Sincer am ramas uimita sa gasesc asa ceva dupa exact 36 de ani, (21.02.1980)

Am stat si m-am gandit...cat de mult ne-am schimbat, cat de mult a evoluat lumea, noi, copiii nostri, totul.

Cine mai sta astazi sa-si scrie scrisori???

Copiii nostri nici macar nu stiu de asa ceva. Din pacate generatia de azi e generatia "butoanelor".

Cu toata tehnica, cu toate cunostintele dezvoltate pe care le au, din pacate pentru ei......si ma abtin ca nu vreau sa-i judec, de-altfel am si eu copii. Insa trebuie sa recunoastem ca tehnica nu i-a ajutat prea mult, nu ca nu ar fi avut ce sa invete, insa atractia spre alte lucruri a fost mai mare decat dorinta de a invata lucrurile folositoare si bune.

Zilele trecute ma uitam la un elev de liceu care scria o declaratie. Habar n-avea....nici formularea, dar nici asezarea in pagina...

E trist ca in loc lumea sa evolueze, ea merge spre regres

Pacat....

Laptarul si brutarul!

sursa:https://www.facebook.com/

Hrana ta zilnica!

23 FEBRUARIE

Psalmul 144

„Învaţă-mă să fac voia Ta", era rugăciunea Psalmului 143 (v. 10). Acum, în Psalmul 144, David cere: „deprinde-mi mâinile pentru luptă...". Şi lupta creştină are „legile" ei (2 Timotei 2.5), iar fiecare creştin care „vrea să placă celui care 1-a înscris la oaste" (2 Timotei 2.4) trebuie să facă, într-un fel, pregătire militară. Cu toate acestea însă, pentru câştigarea victoriei, creştinul nu se bizuie nici pe experienţa dobândită, nici pe curajul lui. Domnul - aşa cum declară psalmistul -este „cetăţuia mea, turnul meu înalt, ... scutul meu şi Cel în care mă adăpostesc" (v. 2).

Eliberarea de sus care va veni ca răspuns la strigătul rămăşiţei (v. 5-11) va deschide în sfârşit porţile binecuvântărilor mileniale (v. 12-15). Să nu uităm niciodată că, spre deosebire de Israel, popor pământesc, creştinul are acum binecuvântări spirituale, „în locurile cereşti, în Hristos" (Efeseni 1.3). In consecinţă, aceste binecuvântări - ca şi Hristos - nu pot fi atinse de încercările de pe pământ, iar noi le putem gusta chiar şi în cele mai mari dificultăţi.

Invers, dacă totul pare, să meargă bine cu sănătatea noastră, cu afacerile şi cu viaţa de familie, să nu tragem concluzia că şi sufletul nostru prosperă, nici că avem aprobarea Domnului. 

S-ar putea să fie cu totul altfel...

Mai presus de orice, avem nevoie de rugaciune!

Uneori ma gandesc sa ma opresc din a mai scrie pe blog. Nu din motive de timp, nici din lipsa de calauzire, ci pentru faptul ca asa abundenta de hrana spirituala ca acum, parca n-a fost niciodata. Bloguri, diferite site-uri crestine, biserici care transmit live, predici inregistrate care pot fi vazute si video si audio, cd-uri peste tot, literatura crestina din abundenta, posturi de radio, tv, tot ce vrei. Chiar traim vremea in care putem spune ca Evanghelia a ajuns la orice ureche. Doar urechile infundate nu aud vocea lui Dumnezeu, dar nu o aud nu pentru ca lor nu le vorbeste Dumnezeu, ci pentru ca nu vor sa auda.

Cred ca nevoia acuta acum, nu este de cuvant, mai ales pentru noi crestinii, ci de RUGACIUNE.

Uitati-va la ora actuala in biserici si veti vedea ca am dreptate!

 Cat este ”spectacol” ca sa fiu mai directa si cat este ”calauzirea Duhului”?

Nu am nimic cu cantarea, cu poezia sau orice alt punct din program, insa atat de mult a ajuns sa umple acestea timpul incat pentru rugaciune alocam foarte  putin timp. 

Mi-a venit in minte un verset din Matei:

”Casa Mea se va chema o casa de rugaciune, dar voi ati facut din ea o pestera de talhari”.

De ce nu i-o fi dat alta denumire? De ce a numit-o Domnul Isus - casa de rugaciune?

Cate asemenea case, au mai ramas intr-adevar, case de rugaciune?

Oricat de mult ne place cantarea, versurile sau orice altceva, desi eu sunt un iubitor al muzicii, insa trebuie sa recunosc ca rugaciunea este arma oricarui credincios si la ora actula am nevoie mai mult de rugaciune.

Trebuie sa stim ca noi suntem intr-un razboi, ori fara arma....ce-am putea face?

Nimic!!!

Intr-o vreme ca aceasta in care suntem instintati de Domnul pe toate caile, prin prorocii, prin vise, prin vedenii, prin Cuvant  si calendarul divin a inceput sa se deruleze contra cronometru avem nevoie de calauzire si de putere, iar aceasta nu o primim stand la un pahar de vorba, nici stand intr-un fotoliu la o ceasca de cafea ascultand muzica. Puterea o primim pe genunchi, in post si rugaciune. 

Biserica are nevoie de unitate!

 Avem nevoie ca Domnul sa reverse asupra noastra putere, avem nevoie sa deschida zagazurile cerului pentru a revarsa Duhul Sfant peste noi.

Vin vremuri rele si nu vom putea face fata. Cred cu tarie ca singura noastra sansa de biruinta in fata atacurilor celui rau este doar prin puterea Duhului Sfant.Biserica e atacata, familia e atacata, copiii nostri sunt atacati si sunt atrasi in cursele celui rau, noi uneori abia ne putem ridica dupa un atac spiritual, slujitorii nu mai au putere, toti suntem secati si vlaguiti, tocmai pentru ca lipseste rugaciunea sau nu este suficienta. 

Cred ca fiecare crestin se roaga, insa acum chiar avem nevoie sa facem rugaciuni, pana intr-adevar NE RUGAM. Greseala noastra a multor crestini este ca am cam invatat rugaciunile ca pe o poezie, ori rugaciunea este aceea stare in care Il simti pe Dumnezeu chiar  langa tine, cand simti atingerea Lui, cand simti ca toata povara ta a preluat-o El. Rugaciunea te aduce intr-o stare de libertate deplina.

Ma rog ca Dumnezeu sa puna in inma noastra acel foc, aceea pasiune in care sufletul nostru sa tanjeasca dupa Domnul. 

O saptamana minunata!

Am un obicei, in fiecare dimineata imi scot capul pe geam si privesc rasaritul.

 Iubesc sa fac acest lucru si de fiecare data imi vine in minte cuvintele pe care Dumnezeu le-a spus lui Iov:

Unde erai tu când am întemeiat pământul?

 Spune, dacă ai pricepere.Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi  fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? 

Unde eram eu...? Unde era-i tu? 

Daca  Dumnezeu n-ar ingadui viata peste noi, am putea noi sa ne bucuram in fiecare zi de acest rasarit de soare? Am putea sa mai vedem lumina zilei fara EL?

Omul crede ca i se cuvine tot si ia viata ca si cum e dreptul lui. Dar nu este asa!

Noi avem viata pentru ca EL ne da viata!

 Nu pentru meritul nostru, ci pentru meritul Fiului Sau ISUS Hristos!

De-aceea sa-I multumim si astazi pentru acest rasarit minunat si Harul Lui sa fie si astazi peste toti cei ce-L iubesc pe Domnul!

Hrana ta zilnica!

22 FEBRUARIE

Psalmul 143

„Ascultă-mi rugăciunea, ... — strigă cel credincios din adâncul necazului - nu-mi ascunde faţa Ta,... răspunde-mi". Ce contrast între această nelinişte şi siguranţa plină de pace pe care o poate avea astăzi creştinul! Cel credincios este sigur că are întotdeauna acces, prin Isus, la Tatăl (Evrei 4.16). Şi totuşi, ar trebui să fie însufleţit de o aceeaşi puternică dorinţă de comuniune: „sufletul meu însetează după Tine, ca un pământ uscat" (v. 6; comp. cu

Psalmul 63.1). Da, în fiecare zi, chiar de dimineaţă, am nevoie să aud nu numai Cuvântul lui Dumnezeu, ci bunătatea Lui, deschizându-mi inima pentru a-L asculta (v. 8). Acest sentiment al dragostei Domnului îmi va întări încrederea în El şi mă va face întâi să-L rog să-mi arate drumul Lui, apoi să mă conducă pe el. Dacă pe El Î1 numesc Dumnezeul meu, şi pe mine, slujitorul Lui (v. 12), aceasta mă angajează să fac ce-I place Lui. Înainte de toate însă trebuie să fiu învăţat de El, apoi Duhul Său cel bun „să mă conducă într-o ţară a dreptăţii" (v. 10). In realitate, aceste cereri sunt legate unele de altele. Pe de o parte, comuniunea cu Domnul este necesară pentru a-I cunoaşte voia, iar pe de altă parte, nu putem gusta comuniunea decât ascultând de această voie!