Versetul zilei

28 ianuarie 2016

Compromis, doar ca sa le fim pe plac...!!!

Tot mai mult auzim de crestini si suntem indemnati sa ne rugam, si este chiar indicat sa ne rugam pentru cei care trec prin prigoana. Nicaieri nu am intalnit atata dusmanie pe cineva  mai mult decat pe crestini. Oare de ce?
Si astazi citeam despre cei 60 de crestini din Nigeria care au fost ucisi si ceilalti carora le-au fost distruse casele si vandalizate in timp ce erau la biserica http://www.infocrestin.com/le-au-distrus-casele-in-timp-ce-se-aflau-la-biserica-alti-60-de-crestini-ucisi-cu-brutalitate-2/.
Ma intreb, de ce oare exista atata ura pentru crestini?
In Evrei 12:3 sta scris:
 ”Uitati-va, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine...”
Domnul Isus  a venit tocmai pentru noi oamenii pacatosi ca sa fim salvati si mantuiti. Cu toate acestea iata ca, tocmai El a suferit o mare impotrivire si o mare ura din partea oamenilor. Nu a avut parte de o primire asa cum trebuia sa aibe, din contra inca de la venirea Sa in lume a fost respins. Dar mai mult de atat, a fost lovit, batjocorit si rastignit pe cruce ca si cel mai mare talhar. De atunci si pana acum...omenirea continua sa aibe aceeasi atitudine ostila fata de El.
Iata de ce sunt urati crestini!
Iata de ce sunt batjocoriti!
Pentru ca sunt urmasii lui Hristos!
Dar astazi, din pacate noua crestinilor nu ne mai place acest lucru, din contra facem uneori tot felul de compromisuri doar pentru a fi acceptati de lume.
Facem ce fac ”ei”, ne imbracam cum se imbraca ”ei”, vorbim cum vorbesc ”ei”, avem aceleasi teluri comune, si toate acestea...doar ca sa fim pe plac, doar sa nu fim batjocoriti, doar sa nu fim tratati ”mai de sus” .

Dragul meu, cum te simti la locul tau de munca, printre prietenii, printre vecini, etc? Marginalizat...sau esti integrat in ”marea societate”.
Daca nu simti nici un fel de impotrivire din partea lor...priveste atent comportamentul tau, oare nu ai devenit ca ”ei”?
Daca simti ca esti  privit ” mai de sus”, batjocoritor, daca simti ca nu poti patrunde si nu esti acceptat in lumea lor...nu te necaji. Aceasta este dovada ca esti un urmas a lui Hristos.
Niciodata nu vom putea fi primiti in lume ”bine”, niciodata nu vom putea fi acceptati, deoarece nici Domnul nostru Isus nu a fost acceptat. 

Hrana ta zilnica!

28 IANUARIE
Psalmul 116
Această cântare a israelitului întors în ţara lui cu cât mai mult poate fi astăzi cântată de răscumpăratul Domnului: „Eram doborât şi El m-a salvat... Tu mi-ai eliberat sufletul de la moarte..." (v. 6, 8)! Amintirea unei asemenea mântuiri îl face pe cel credincios tot mai conştient de drepturile pe care Mântuitorul le are asupra lui.
Versetul 8 evocă o triplă eliberare: Dumnezeu ne salvează sufletele, ne susţine inimile copleşite de încercare şi, de asemeni, ne păzeşte de cursele şi de ispitele în care, fiind slabi, riscăm să cădem. De aceea, fiecare îşi poate pune întrebarea din versetul 12: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?". „Iubesc pe Domnul...", răspunde psalmistul - acestea sunt cele dintâi cuvinte ale psalmului şi cel dintâi efect al evangheliei, aflat la baza tuturor celorlalte. Atunci, din prisosul inimii, gura poate proclama Numele Domnului (v. 10; 2 Corinteni 4.13). Există, de asemenea, şi alte moduri de a-L mărturisi:
„Voi înălţa paharul mântuirii... îţi voi aduce jertfe de mulţumire ... da, înaintea întregului Său popor" (v. 13, 14,17). Să-I aducem şi noi din toată inima aceste jertfe de laudă, „rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui" (Evrei 13.15)!

Inca un ceas!

Să fie-o zi de împăcare!
Adesea spun că vreau Acasă,
Acum să plec, parcă n-aş vrea,
C-atâtea aş lăsa în urmă,
C-atât de multe aş avea,
Să pun în ordine Părinte...
Te rog mai lasă-mi doar un ceas,
Să nu regret nimic din viaţă,
Să pot să-mi iau un bun rămas,
Am înţeles de ceva vreme,
C-atunci când voi zbura la cer,
Nimic nu voi lua cu mine,
Că tot ce-i jos e efemer,
De-aceea vreau c-agoniseala,
Cât de puţină ar fi ea,
S-o folosesc cu chibzuinţă
Şi numai pentru slava Ta,
Nu-mi pasă de ce spune lumea,
Mai bine un sărac "bogat",
Decât să am o lume-ntreagă
Şi sus să fiu un lepădat,
Atât de greu îşi lasă omul,
Agoniseala lui de-o viaţă,
Uitând că clipa veşniciei,
Atârnă de un fir de aţă,
Ce pot să fac eu, Doamne, astăzi,
Nu vreau să spun că las pe mâine,
Pentru că ziua care vine,
Ştiu sigur că nu-mi aparţine,
Îmi dă înţelepciune Tată,
Nimic nu vreau mai mult acum,
Decât s-aleg doar ce e bine
Şi să urmez al Vieţii drum,
Să-mi dai putere şi răbdare,
Să trec biruitor prin greu,
La Tine-i totul cu putinţă,
Căci Tu eşti Domn şi Dumnezeu,
Acolo unde-ngrijorarea,
Ca pe o trestie mă-ncovoaie,
Tu să mă-nviorezi Părinte,
Precum grădina după ploaie,
Mă fă lumină pentru semeni
Şi sare ca bun gust să dau,
Acelor fără de speranţă
Şi care rost pe lume n-au,
Prin fapta mea şi prin purtare,
Să-şi pună întrebări mereu,
De ce-s altfel şi cine este,
Acel Isus şi Dumnezeu,
Iar celor dragi, rude şi prieteni,
Să-i cercetezi cum doar Tu ştii,
Să fie-o zi de împăcare
Şi pentru ei...Şi-n veşnicii,
Să ne-ntâlnim cu bucurie,
Când timpu-aici va fi sfârşit,
Sfinţeşte-ne pe fiecare
Şi-mbracă-ne în infinit...

27/01/14, Barcelona-Lucica Boltasu

27 ianuarie 2016

De luat aminte....

Cea mai buna judecata este judecata de sine!

 1 Corinteni 11:31

Daca ne-am judeca singuri n-am mai fi judecati!

Daca nu vom vorbi noi...pietrele vor vorbi!

Un homosexual ateu a reacționat la lipsa de coloană vertebrală demonstrată de Biserica creștină în urma legalizării căsătoriilor gay în Irlanda. Pe 27 mai, revista Spectator a publicat articolul său cu titlul: „Ca ateu homosexual, vreau ca Biserica să se opună căsătoriei între persoanele de același sex.”
„Dintre toți oamenii,” subliniază Parris în articolul său, „creștinii ar trebui să fie primii care înțeleg că majoritatea este de cele mai multe ori greșită. Ei trebuie să își amintească de credinţa Mântuitorului lor și persecuția celor care aderau la creștinism în perioada Bisericii primare.”
Parris a fost dezamăgit de răspunsul Bisericii Catolice la votul Irlandei, simțind că a fost unul slab. Acesta și-a exprimat opinia și în privința faptului că Biserica Catolică nu a oferit un argument moral puternic împotriva redefinirii căsătoriei.
„Deși sunt și ateu și homosexual,” a scris el, „tresar când văd dezastrul filosofic conţinut în argumentarea conservatorilor religioși. Mai există cineva de o reală statură intelectuală în Biserica din Anglia, sau în Biserica Romano-Catolică, ca să poată construi o poziție argumentată, solidă, împotriva alunecării creștinismului în curentul schimbărilor sociale și culturale?”
Cu un sarcasm fin, Parris a rescris capitolul 32 din cartea Exodul a Vechiului Testament, unde găsim relatat faptul că Moise coboară de pe Muntele Sinai și găsește poporul închinându-se la idoli, ceea ce l-a determinat să se mânie, să spargă tablele cu cele 10 porunci și să mustre poporul pentru păcatele sale.
În versiunea lui, evenimentul se petrece în felul următor :
„De îndată ce s-a apropiat de tabără și a văzut dansurile și majoritatea covârșitoare de la referendumul Irlandez fiind favorabilă legalizării căsătoriei între persoanele de același sex, Moise s-a ridicat și a strigat :
«Trebuie să ne oprim și să ne facem o verificare serioasă și să nu mergem în direcția negării realității din jur. Apreciez felul în care se simt astăzi acești închinători goi; faptul că ei simt că astfel își îmbogățesc modul de a trăi. Cred că este o revoluție socială.»
«Trebuie să găsim un limbaj nou pentru a ne putea conecta cu o nouă generație de oameni tineri,» a concluzionat profetul; apoi, aruncându-și hainele, Moise a spus: «Hei, arătați-mi drumul către cel mai tare bar de gay din tabără.» ”
Parris a pus punctul pe i, demonstrând o percepție morală foarte logică și sănătoasă : „De când un vot popular determină moralitatea? De când majoritatea este cea care determină voia lui Dumnezeu? De când valurile schimbătoare ale culturii determină ce spune Biblia cu adevărat? Și de când liderii spirituali au fost chemați să urmeze mulțimea? Credeam că am fost chemați să conducem mulțimea.”
„Un păcat votat cu 62% într-un referendum nu îl va face mai puțin păcat în ochii lui Dumnezeu,” scrie Parris, adăugând că „da, un ateu homosexual cheamă creștinii să aibă coloană vertebrală morală, și o face cu o claritate care lipsește dureros dintre mulți pastori și lideri astăzi. Și, până la urmă, ce au de-a face opiniile umane cu adevărul lui Dumnezeu?”


preluat de pe:http://respirotime.ro/apelul-unui-ateu-homosexual-catre-biserica-crestina/

Dezbateri!


Hrana ta zilnica!

27 IANUARIE
Psalmul 115
Precum odinioară Moise şi Iosua, mai târziu rămăşiţa credincioasă a lui Israel va fi aceea care îi va cere lui Dumnezei să intervină din pricina gloriei Sale, pentru ca Numele Lui să fie cunoscut de toate naţiunile (v. 1,2; Exod 32.12; Iosua 7.9) Şi Domnul va pune în evidenţă sfidarea care i-a întristat atât pe ai Săi: „Unde este dar Dumnezeul lor?" (v. 2; Psalmul 42.3; Ioel 2.17b; comp. cu Matei 27.43).
„Dumnezeul nostru este în ceruri", răspund cei credincioşi, «şi înspre El este inima noastră». 
Cât despre oamenii din lume, de regulă nu ne trebuie mult timp pentru a descoperi ce îndrăgesc ei. Cei mai mulţi nu se ruşinează cu idolii lor aceştia sunt argintul, aurul (v. 4), beneficiile artei şi ale tehnicii, sunt distracţiile, plăcerile; sunt deopotrivă cântăreţii, vedetele sau personalităţile zilei. 
In ce ne priveşte, să-L proclamăm şi noi pe Dumnezeul nostru şi să facem în aşa fel încât Numele Lui să fie de acum cunoscut în jurul nostru!
 Aceasta va fi posibil numai în măsura în care vom căuta gloria Lui, nu a noastră (v. 1), şi, de asemeni, când va fi vizibil pentru oricine că noi doar în Dumnezeu ne punem încrederea (v. 11).
In contrast cu lauda şi cu binecuvântarea pământească din împărăţie (v. 16,17), noi, creştinii, ne bucurăm de a fi morţi împreună cu Hristos şi de a avea cu EI locul nostru în înviere în locurile cereşti.

26 ianuarie 2016

Hrana ta zilnica!

26 IANUARIE
Psalmii 113 si 114
Câte motive au „slujitorii Domnului" să laude „Numele Domnului" (v. 1)! Ei zăceau odinioară în ţărâna morţii, pe gunoiul păcatului (v. 7). Dumnezeu însă S-a plecat să privească pământul (v. 6). Să nu uităm niciodată că, oricât de mare-ar fi, El are privirile îndreptate spre tot ce priveşte pe fiecare făptură a Sa. El a văzut starea lor de totală goliciune.
 Şi, asemeni stăpânului din parabolă, a găsit plăcere să-i invite pe aceşti săraci şi pe aceşti nevoiaşi să se aşeze la masa harului Său (Matei 22.10; comp. de asemenea cu 1 Samuel 2.8 şi cu Luca 1.52,53).
Domnul văzuse întristarea poporului Său, auzise strigătul lor, le cunoscuse durerile. Şi a coborât să-i elibereze (Psalmul 113.6; Exod 3.7). El i-a făcut să iasă din Egipt cu putere.
La porunca Lui, Marea Roşie a fugit, pentru a lăsa să treacă poporul lui Dumnezeu; „Iordanul s-a întors înapoi", pentru a le deschide calea; stânca a făcut să-i curgă apele, pentru a le potoli setea. Dumnezeu ştie unde şi cum să facă să ţâşnească înviorarea şi viaţa, pentru a răspunde nevoilor alor Săi. El va face însă o minune şi mai mare în favoarea poporului Său Israel, atunci când va schimba inima tare a acestuia într-un izvor de ape, spre binecuvântarea întregului pământ