Versetul zilei

1 mai 2016

HRISTOS ESTE VIU!

Cui i se iarta mult, iubeste mult!
Toti cei patru apostoli scriu despre invierea Mantuitorului, insa cartea Ioan descrie detaliat despre invierea Lui. Lucrurile s-au intamplat intocmai cum au fost profetite. Fiul lui Dumnezeu avea sa patimeasca si sa moara rastignit pe o cruce luand pacatul lumii intregi asupra Lui, insa a treia zi El a spus ca va invia si... a inviat.
Femeile au luat miresme si s-au dus  in graba la mormantul lui Isus. Un inger li s-a aratat si le-a spus: ”Isus nu este aici, A inviat”
Le-a cuprins frica, au fugit de la mormant si n-au spus nimanui nimic, pentru ca le-a fost teama.
Maria Magdalena s-a dus si ea la mormant sa-L jeleasca, insa ajunsa acolo a vazut ca piatra a fost data la o parte si mormantul este gol. A alergat in graba sa dea de veste si celorlati ucenici. Nimeni n-a crezut-o. Petru si celalalt ucenic a venit, au vazut s-au mirat, dar....au plecat.

Ioan 20:11-14
Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.
 „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus.
 Isus se arata Mariei. De ce tocmai ei? De ce nu Petru, de ce nu alt ucenic? De ce Mariei?
Maria Magdalena a ramas langa mormant, chiar daca avea in fata ei un mormant gol, Maria a asteptat. A asteptat pentru ca-L iubea!
Isus se arata Mariei, Isus ni se arata si noua in fiecare zi. Faptul ca suntem in viata este dovada vie  ca El ne iubeste.
Noi traim pentru ca El a murit.
 Vom invia pentru ca El este viu.
HRISTOS ESTE VIU IN VECI!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu