Hrana ta zilnica!

18 DECEMBRIE
2 Corinteni 4.1-15
Dacă este bine orientată spre o sursă de lumină, o oglindă poate lumina un ungher întunecos. Astfel, contemplând gloria Domnului (cap. 3.18), Pavel reflecta în jurul lui în mod fidel fiecare rază pe care o primea. Ce anume strălucea asupra lui fâcându-1 atât de vizibil oamenilor? „Gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos" (v. 6). Această cunoştinţă a lui Hristos în glorie, ce comoară era ea pentru Pavel! Apostolul nu era decât vasul în care se afla comoara: un sărman vas de lut, fragil şi fără valoare în sine. Pentru că, dacă instrumentul lui Dumnezeu s-ar fi remarcat prin strălucite calităţi omeneşti, atunci ar fi atras atenţia asupra lui, în detrimentul comorii pe care trebuia s-o prezinte! Bijutierii ştiu bine că un scrin prea luxos ar tinde să eclipseze giuvaerul care este conţinut acolo. Ei îşi expun cele mai frumoase bijuterii pe o simplă catifea neagră. Tot aşa, vasul, Pavel, era în necaz, în strâmtorare, persecutat, trântit jos... astfel încât comoara, viaţa lui Isus în el, să fie manifestată din plin (v. 10). Încercările unui credincios contribuie la a-i îndepărta toate
strălucirile personale, astfel încât să se arate cu atât mai mult strălucirea în care el nu are alt rol decât acela de picior al lămpii (sau al sfeşnicului).

Hrana ta zilnica!

17 DECEMBRIE
2 Corinteni 3.1-18
Oamenii judecau doctrina predicată de Pavel după umblarea corintenilor. Corintenii erau pentru apostol o scrisoare de recomandare vie sau, mai curând, cea a lui Hristos, al Cărui Nume fusese scris pe inimile lor. Toţi creştinii sunt scrisori ale lui Hristos, pe care Dumnezeu le adresează celor care nu citesc Biblia, pentru a le pune înaintea ochilor o evanghelie vie. Din nefericire, aceste scrisori sunt deseori pătate sau indescifrabile, în loc să poată fi cunoscute şi citite de toţi (v. 2). Să veghem deci ca peste feţele noastre să nu se aştearnă niciun văl care să împiedice să se vadă strălucirea noastră creştină: văl al grijilor, al egoismului, al mondenităţii... Mai înainte de aceasta trebuie să nu fie însă niciun văl peste inimile noastre (v. 15: de exemplu, o conştiinţă rea), pentru a putea intercepta razele pe care avem să le primim de la Cel care este dragoste şi lumină. Ascundeţi un arbust sub o prelată sau sub un paravan şi el va rămâne plăpând. Expuneţi-l la soare şi la ploaie şi va creşte de la un anotimp la altul pentru a aduce roadele aşteptate. Aşa este şi cu sufletele noastre: ţinute în prezenţa lui Hristos, ele trec, datorită Lui, printr-o transformare treptată (dar inconştientă), din progres în progres, până ajung să se asemene perfecţiunii morale a Celui pe care noi II contemplăm în Cuvântul Său (v. 18).

Meditatie....!

Uneori se intampla sa avem un sentiment mai aparte pentru cineva, fie din familie, din rude apropiate ori departe sau chiar prieteni. Asa am avut si eu pe cineva drag sufletului meu si sentimentul a fost reciproc, m-a iubit si ea...am iubit-o si eu.

Era o matusa a mamei, dar pentru mine a fost mult mai  mult. Desi am avut un vis cu ea in urma cu trei saptamani, iar in urma acelui vis...stiam ca va pleca ACASA si datorita varstei eram intr-un fel pregatita sufleteste sa primesc vestea. Si am primit-o....

Astazi am fost sa o conduc pe ultimul drum. Ultimul drum aici pe pamant, dar stiu ca drumul ei va continua de-acum pe alte strazi, si nu orice strazi....ci de aur.

Ne intristam cand pierdem pe cineva...dar astazi am sesizat ceva, ceea ce alta data nu am observat. Cand cei dragi tie se duc spre CASA, cand credinta lor ti-a fost model, cand iti cunosti identitatea si stii  incotr-o te indrepti si tu, cand stii ca despartirea este doar temporara si de scurta durata...parca durerea nu este asa mare. 

Asta am simtit eu...azi.

 Dar trecand peste acest eveniment la care am participat, ma intorceam spre casa cu masina si fiind singura in masina am avut un timp de mediatie...chiar daca eram la volan.

Meditatie...la ce oare, daca nu la viata aceasta trecatoare. Si parca meditatia sa-mi fie desavarsita, la numai cativa km de Timisoara inaintea mea se intamplase un accident.Brusc m-am trezit din gandurile mele si am privit cumva socata. Socata pentru ca desi veneam din directii diferite, prin telefon am potrivit cumva ca la intrare in Timisoara sa ma intalnesc cu sotul care venea dintr-o locatie diferita de mine si trebuia sa-si continue calatoria asta seara pana in Austria. 

Stiam ca este in fata mea cu 1-2 km, ca atare cu cateva minute inainte de accident, trecea el prin acel loc, dar n-a fost el. La numai cateva minute veneam eu....dar n-am fost eu. Intre mine si el era altcineva, altcineva pentru care Dumnezeu a zis in dreptul sau....STOP.

Oare cu ce a gresit aceea persoana mai mult?

Oare cu ce am fost eu mai buna decat el?

Oare ...?

Sunt multe intrebari la care nu stim sa dam raspunsul. Dar iata ca la fiecare pas suntem expusi si pericolul de a ne pierde viata este la tot pasul. Tinem mult la viata aceasta care, desi stim ca este de scurta durata si este trecatoare am face orice sa o pastram, dar oare pentru viata vesnica care, chiar este VESNICA, ce facem?

 Ce facem ca sa o castigam?

Suntem atat de nesiguri pe viata, plecam de acasa, dar nu stim daca ne mai intoarcem. Puteam fi eu in locul celui din fata mea, putea fi sotul meu sau putea-i fi chiar tu?

Suntem noi pregatiti pentru a ne sfarsi alergarea?

..............................

Mi-am continuat drumul, dar am continuat sa ma adancesc mai mult in meditatia mea.....

Hrana ta zilnica!

16 DECEMBRIE
2 Corinteni 2.1-17
Apostolul a întârziat să vină la Corint tocmai pentru ca prima lui epistolă să aibă timp să-şi facă efectul. Graţie lui Dumnezeu, lucrarea aşteptată se înfăptuise în conştiinţe, atât în
adunare, cât şi în omul care trebuise să fie exclus. Dar în prezent corintenii erau pândiţi de un alt pericol: cel de a uita să arate har faţă de vinovatul pocăit. De la o indulgenţă condamnabilă, ei trecuseră la o asprime lipsită de dragoste. Satan este oricând gata să ne împingă de la o extremă la cealaltă. Mijloacele sale sunt variate pentru a-şi atinge țelurile neschimbate: de a nimici mărturia legată de Hristos şi de ai ţine pe oameni sub stăpânirea lui. El face uz chiar de glume despre el însuşi — atât de obişnuite în lume — pentru a-i face pe oameni să uite de urzelile lui de temut. Să fim deci în gardă împotriva oricărei nesocotinţe legate de diavol şi de puterea lui.
Apostolul, în neliniştea lui pentru corinteni, părăsise un frumos câmp de lucru, pentru a veni în întâmpinarea lui Tit care-i aducea veşti de la ei. Dar Pavel este consolat, gândindu-se că pretutindeni pe unde merge, răspândeşte „o mireasmă a lui Hristos" (v. 15). Acest parfum este el perceptibil pentru toţi cei care ne cunosc? Dar, mai presus de orice, pentru Dumnezeu?

Hrana ta zilnica!

15 DECEMBRIE
2 Corinteni 1.12-24
Pavel nu obişnuia să spună „da" atunci când gândea „nu" (v. 17). Corintenii puteau să aibă încredere în el; nu avea gânduri ascunse şi făcuse dovada aceleiaşi sincerităţi prin faptele sale şi prin hotărârile vieţii de zi cu zi, că le vestise o evanghelie nefalsificată (vezi cap. 2.17 şi 4.2b). Cât de important este acest lucru! Dacă un copil al lui Dumnezeu are lipsuri în raport cu adevărul, atunci el îi expune pe cei care-1 observă la a pune deopotrivă la îndoială şi Cuvântul căruia el îi este un martor atât de puţin sigur. Pavel arăta o cinste ireproşabilă atât în relaţiile cu lumea, cât şi cu creştinii (v. 12). Nu era el oare mesager al Celui care este, Amin. Martorul credincios şi adevărat, Garantul că toate promisiunile lui Dumnezeu ser vor împlini

(v. 20; Apocalipsa 3.14)?
Versetele 21 şi 22 ne amintesc trei aspecte ale darului Duhului Sfânt: prin El, Dumnezeu ne-a uns, adică ne-a consacrat pentru El şi ne-a făcut capabili să pătrundem în gândurile Sale; ne-a pecetluit, adică ne-a desemnat ca aparţinându-I Lui, şi ne-a dat arvuna bunurilor noastre cereşti, dându-ne deopotrivă o primă dovadă a realităţii lor şi oferindu-ne posibilitatea să gustăm din ele chiar în prezent „în inimile noastre".

Un timp binecuvantat, ca pe vremuri...!

Cu toate ca au  fost zile libere, am avut  cateva zile obositoare de pregatiri si alergare, dar cu toate acestea  am avut un weekend binecuvantat si asta pentru ca am avut totii copiii in jurul mesei...ca pe vremuri.
Ne-am adunat cu totii sa-l sarbatorim pe mezinul nostru, care a implinit 13 ani.

 Cu mic cu mare ne-am bucurat impreuna si mai ales am depanat amintiri, am glumit, am ras cu o pofta  cum demult n-am mai facut-o, am si plans...ca deh...bucuria nu-i completa daca nu este si o lacrima...si uite asa ne-am bucurat impreuna.
Iubesc aceste momente si de fiecare data imi doresc sa nu se mai termine ba mai mult gandesc si eu ca Petru...."Doamne, ce bine ar fi sa pot face trei colibi..."
Ce-as putea mai mult sa-mi doresc mai mult de-atat...?
Cum as putea sa nu-i multumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat?
II multumesc din suflet pentru toate binecuvantarile si-L rog in continuare, sa nu ne uite. Mana Sa de Tata Ocrotitor sa vegheze asupra noastra, a lor si  sa-i binecuvinteze cu sanatate pe toti,  de la copiii la ginere, nora,  nepotei...pe toti Domnul sa-i aibe in paza Lui.

Hrana ta zilnica!

14 DECEMBRIE
2 Corinteni 1.1-11
Cea dintâi epistolă a sa, Pavel nu o scrisese corintenilor ca un cenzor sau ca un judecător aspru. El însuşi fusese umilit şi tulburat de ştirile primite despre această adunare. Mai mult chiar, ele îi parveniseră într-un moment în care el trecea printr-un necaz foarte mare în această cetate a Efesului, în Asia, unde avea mulţi potrivnici (v. 8; 1 Corinteni 16.9). Dar chiar şi o asemenea sumă de suferinţe poate fi un subiect de recunoştinţă, pentru că ea antrenează o dublă şi preţioasă consecinţă, întâi îl face pe cel credincios să-şi piardă total încrederea în sine (v. 9). In al doilea rând, ea îl face să pătrundă în profunzimea mângâierilor Domnului. Belşugul suferinţelor i-a revelat astfel iubitului apostol belşugul mângâierilor (v. 5). O mângâiere este întotdeauna personală, însă ea îi permite aceluia care a făcut această experienţă să pătrundă, la rândul său, în durerile altora şi să arate o adevărată simpatie. Creştinul care a trecut prin încercare cu sprijinul Domnului este în măsură să se adreseze celor necăjiţi şi să le îndrepte privirile spre „Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri" (v. 3).

Hrana ta zilnica!

13 DECEMBRIE
1 Corinteni 16.10-24
Aceste versete cuprind: ultimele recomandări ale apostolului, câteva ştiri pe care le aduce, precum şi saluturile pe care le adresează iubiţilor lui corinteni. Printre aceştia, el se bucură să recunoască fraţi devotaţi şi demni de respect: Ştefana, Fortunat, Ahaic, pe care îi citează ca exemple (comp. cu 1 Timotei 3.13).
Acestor credincioşi din Corint, care nu se preocupau decât cu efectele exterioare şi spectaculoase ale creştinismului, Pavel le-a subliniat succesiv ce motive trebuia să-i determine pe ei să acţioneze:
„Faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu" (cap. 10.31);
„Toate să fie făcute spre zidire" (cap. 14.26);
„Toate să se facă aşa cum se cuvine şi cu ordine" (cap. 14.40);
Iar aici: „Toate faptele voastre să se facă în dragoste" (v. 14).

Cu acest cuvânt, „dragoste", încheie Pavel o epistolă de altfel atât de severă (comp. cu 2 Corinteni 7.8). Fără să ţină cont de partidele care existau la Corint, el afirmă: „Dragostea mea este cu voi toţi, în Hristos Isus" (v. 24). Totuşi, fiind date aceste ultime condiţii, dacă ar mai fi fost acolo unii care nu-L iubeau pe Domnul, aceia se excludeau singuri de la acest salut, iar venirea Sa lua pentru ei un caracter solemn. „Maranata!" Domnul vine! Să putem să-L aşteptăm cu bucurie!